Serghei Narîşkin, directorul Serviciului de al Informaţii Externe al Rusiei, a afirmat că în zilele următoare se va decide ”soarta Rusiei”, făcând, cel mai probabil, la negocierile dintre Ucraina şi Kremlin, care par a merge într-o direcţie bună, din declaraţiile optimiste ale reprezentanţilor celor două părţi.
”Se decide soarta Rusiei, locul ei viitor în lume”, a spus Narîşkin.
Discursul şefului de spionaj s-a concentrat pe importanţa suveranităţii, argumentând că ”suveranitatea este o garanţie a bunăstării şi demnităţii cetăţenilor noştri, acesta este viitorul copiilor noştri”.
”Din asemenea chestiuni, Rusia nu s-a retras niciodată şi nu se va retrage, pentru că altfel va înceta să mai fie Rusia”, a subliniat oficialul rus, potrivit News.ro.
Înainte de invadarea Ucrainei, Narîşkin a fost pus în încurcătură de preşedintele rus în timpul unei întâlniri a Consiliului de Securitate transmisă de televiziunea de stat. Fostul ofiţer KGB părut că se eschivează atunci când a fost invitat să-şi exprime sprijinul pentru recunoaşterea regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk din estul Ucrainei.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat miercuri că unele formulări în vederea unor acorduri cu Ucraina sunt aproape de a fi convenite. Şi preşedintele Zelenski a vorbit de compromis.