Directorul Spitalului din Râmnicu Sărat s-a răzgândit în legătură cu demisia prezentată cu o zi în urmă. Cum motivează managerul

Directorul Spitalului Municipal din Râmnicu Sărat, care luni a demisionat din funcţia ocupată, s-a răzgândit. Prin intermediul unui comunicat remis presei, managerul Adrian Danielescu a explicat că a revenit asupra demisiei deoarece "nu este un moment bun ca instituţia să rămână fără conducere", unitatea medicală fiind spital suport COVID.
Romania TV
23 iun. 2020, 09:18
Directorul Spitalului din Râmnicu Sărat s-a răzgândit în legătură cu demisia prezentată cu o zi în urmă. Cum motivează managerul

Managerul şi-a motivat demisia prin aceea că nu a fost anunţat de vizita ministrului Nelu Tătaru la spital Spitalul din Râmnicu Vâlcea, astfel încât nu a reuşit să ajungă la unitatea medicală în timp util. În vizita efectuată la acest spital, Nelu Tătaru a fost întâmpinat doar de primar şi de managerul medical.

Vizita ministrului Sănătăţii şi ceea ce a urmat după m-au făcut să iau decizia de a-mi depune cererea de demisie. Nu este normal ca într-o perioadă grea ca aceasta pe care o străbatem, perioada în care alături de personalul medical, şi nu numai, am încercat să obţinem maximul de rezultate posibil, cu un minim de resurse, managerul spitalului să nu fie chemat ca să poată să expună problemele cu care se confruntă unitatea, şi implicit angajaţii şi pacienţii, la vizita ministrului de resort. Neimplicarea mea la discuţii am considerat-o ca fiind o lipsă de apreciere asupra activităţii proprii de manager. Acest lucru m-a făcut să-mi depun demisia”, a explicat Danielescu.

Citeşte şi Nelu Tătaru a anunţat câţi români au fost testaţi pentru coronavirus până acum, nici 2% din populaţia României

Adrian Danielescu spune că a revenit asupra deciziei pentru că spitalul traversează o perioadă grea şi nu este un moment bun pentru a rămâne fără conducere.

Ascultând argumentele celor care cu adevărat au muncit în acest spital şi care depun toate eforturile şi în prezent, mai ales în această perioadă grea, să-şi facă datoria, mi-am dat seama că nu este un moment bun ca instituţia să rămână fără conducere. Acum, consider că trebuie să trecem împreună peste aceste greutăţi, atât eu ca manager, cât şi cadrele medicale, pentru a acorda tot sprijinul pacienţilor. Drept pentru care m-am decis să revin asupra deciziei de demisie”, a arătat managerul general.

Duminică, la Spitalul din Râmnicu Sărat a venit ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, care a discutat cu primarul oraşului, Sorin Cârjan, şi cu directorul medical, Felicia Vasile.

DailyBusiness
Elevii care vor primi 1.100 de lei! Care sunt CONDIȚIILE pentru a primi banii
Spynews
Breaking news! Alina Petre a obținut un ordin de protecție pentru 5 zile împotriva celui de care s-a despărțit, dar care îi este încă soț. Vedeta se teme pentru viața ei
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ele sunt cele trei zodii care trec printr-o transformare totală după 1 decembrie. Se îndeplinesc dorințe, se câștigă bani, iar evenimente neașteptate au loc
Capital.ro
Ilegal pentru proprietarii de locuințe. Poliția intră peste tine în casă și confiscă tot
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
ANPC continuă controalele! Este ILEGAL!
Adevarul
Cum își direcționează voturile candidații cu scor bun, dar fără șanse in turul 2. Analist: „Mă aștept ca Simion să nu fie susținut” | ANALIZǍ
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la domiciliul lui Gabi Bădălău. Vedeta a spus ce s-a întâmplat, de fapt, între ea și iubitul ei
Spynews
Fostul iubit al Adrianei Bahmuțeanu spune că vedeta este amenințată. Declarațiile făcute de George Restivan la mai bine de o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană 
Evz.ro
Vreme crâncenă în ziua alegerilor. Estimările ANM pentru duminică
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Cea mai mare dorință a lui Igor Cuciuc, după moartea fulgerătoare a fiicei sale de doar 17 ani. Interpretul ar vrea să fie tată pentru a doua oară: „Să ne dăruiască încă un prunc”
Cancan.ro
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Bosch anunță concedieri masive pe fondul dificultăților din industria auto germană
MediaFlux
A MURIT DUMNEZEU! ERA mâna dreaptă a lui CEAUȘESCU
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Burse de 1.000 de lei pentru elevii din acest județ. Ce trebuie să facă pentru a fi eligibili