Directorul SRI, Eduard Hellvig, audiat în Comisia de control parlamentar pe 25 ianuarie

Eduard Hellvig, directorul SRI, va fi audiat de Comisia de control parlamentar al Serviciului pe data de 25 ianuarie. Acesta va trebui să răspundă în faţa parlamentarilor pe tema scandalului în centrul căruia s-a aflat generalul Florian Coldea, care urmează să fie trecut în rezervă, dar şi pe tema bugetului SRI.
Romania TV
17 ian. 2017, 12:38
Directorul SRI, Eduard Hellvig, audiat în Comisia de control parlamentar pe 25 ianuarie

Adrian Ţuţuianu, preşedintele Comisiei SRI , a declarat, marţi, că a convenit cu directorul SRI, Eduard Hellvig, să vină pentru audieri în comisiei în data de 25 ianuarie, temele de audiere privind cazul Coldea şi bugetul SRI pe anul 2017.

„Am avut o primă şedinţă a Comisiei de control parlamentar al SRI. Am avut şi o discuţie şi am formulat apoi şi o adresă în care am solicitat conducerii SRI să fie prezentă pe data de 25 ianuarie la ora 11.00 la sala de şedinţe, cu două subiecte: subiectul numărul unu e legat de ce se întâmplă acum în spaţiul public, de cazul Coldea, şi subiectul numărul doi – legat de bugetul SRI pe anul 2017”, a spus Ţuţuianu.

El a arătat că a convenit cu directorul SRI să vină cu toate documentele care privesc cele două subiecte.

„Vom primi toate datele, toate informaţiile, inclusiv raportul comisie de la anchetă internă de la SRI (despre cazul Coldea, n.r.)”, a spus Ţuţuianu.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Lacrimi și durere la despărțirea de Andrei Perneș de la Mireasa. Imagini sfâșietoare de la înmormântare / FOTO
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Legea pentru șoferi începători pe care mulți nu o o respectă. Riscul de accidente este mult mai mare
Capital.ro
Călin Georgescu NU ar fi vrut să se afle niciodată. A ieșit la suprafață: Totul e condus de...
Playtech.ro
Ce a făcut Sabrina, fosta soţie a lui Andrei Perneș, la înmormântare? Imaginile care nu ar fi vrut să apară pe internet
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Fostul consilier parlamentar Avram Gal spune că e esențial ca România să aibă un nou ministru de Externe: „Avem nevoie de diplomație clară și asumată”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Ți se rupe sufletul! Tatăl lui Andrei Perneș de la Mireasa, în lacrimi! Nu s-a putut desprinde de sicriu / FOTO
Spynews
Top 10 cele mai sigure țări de vizitat pentru femei. Unde poți călători singură fără probleme
Evz.ro
Verste bombă pentru prințul Harry. Se pregătesc documentele
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga, absolut spectaculoasă. Cum arată la 5 ani de la divorțul de Walter
kanald.ro
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Andrei Perneș! Familia și prietenii sunt îngenunchiați de durere
Cancan.ro
Cum a apărut Sabrina la înmormântarea lui Andrei Perneș, fostul ei soț. E sfâșiată de durere! Nici nu o vei recunoaște
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cine se află în spatele lui Călin Georgescu. Anunțul momentului: Un personaj foarte important, foarte influent
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Un infractor francez deosebit de periculos a fost capturat la București
MediaFlux
România, în PERICOL! Ce au negociat PUTIN și TRUMP pentru noi
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ucraina – trei ani de război: de la racheta de tenis la drona militară