Directorul SRI, George Maior, speră să nu se ajungă la un „neorăzboi rece”

Directorul Serviciului Român de Informaţii, George Maior, se teme că evenimentele din ultima perioadă din Ucraina şi atitudinea Rusiei ar putea duce la „un fel de neorăzboi rece”. Maior arată că „va trebui să fim foarte atenţi la aspectele legate de stabilitatea regională”.
Romania TV
30 mart. 2014, 11:59
Directorul SRI, George Maior, speră să nu se ajungă la un

„Eu sper că recentele evoluţii pe care, de altfel, le-am subliniat în trecut, şi uitaţi-vă atent la felul în care, şi din perspectivă instituţională, Serviciul s-a raportat la ameninţările provenind din zona estică, eu sper că nu vom ajunge la un fel de neorăzboi rece. Evident că aceste evoluţii geopolitice au implicaţii relativ la securitatea regională şi securitatea României”, a declarat George Maior, potrivit Mediafax.

În opinia acestuia, nu este vorba de o ameninţare militară directă.

„În schimb, va trebui să fim foarte atenţi la aspecte legate de stabilitatea regională, aspecte legate de elemente de influenţare a evoluţiilor din regiune prin metode specifice serviciilor de informaţii. Deci atenţie pe linie de contraspionaj sporită, am avut de altfel din totdeauna necesitatea de a crea aici un baraj informativ solid, în această regiune, pe care, de fapt, o avem în vedere şi am avut-o întotdeaunea în vedere, şi necesitatea de a cunoaşte mai bine evoluţiile şi de a încerca să oferim prognoze vizavi de ele”, a completat directorul SRI.

În ceea ce priveşte afirmaţia făcută de acesta la sfârşitul anului trecut, potrivit căreia este „nevoie de o cooperare pragmatică inclusiv în domeniul informaţiilor, pentru interesul nostru naţional, şi cu Rusia”, Maior a precizat că „în ceea ce priveşte cooperarea pe linia informaţiilor”, îşi menţine afirmaţia pentru că „pentru interesul naţional al României – şi mă refer la diverse tipuri de ameninţări, începând cu terorismul şi terminând cu crima organizată transfrontalier sau alte aspecte negative care pot influenţa securitatea naţională a României – e nevoie de cooperare pragmatică cu orice stat care poate oferi asemenea informaţii, fie că vorbim de state din Orientul Mijlociu, de state care nu fac parte din sistemul nostru oficial de alianţe. Şi, din acest punct de vedere, orice ne interesează care poate aduce un plus de cunoaştere pentru securitatea României”, a explicat şeful SRI.

DailyBusiness
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
Spynews
O insulă din Asia a fost numită cea mai pitorească din lume. Este o destinație de vacanță fabuloasă
Bzi.ro
Fiica Loredanei Groza arată senzațional la 27 de ani! Elena Boncea a făcut furori pe podium, pentru o cauză nobilă!
Fanatik.ro
Scenariu exploziv: Călin Georgescu, la șefia AUR dacă George Simion pierde alegerile. Cristian Pîrvulescu: ”Se pare că protejatul nu a fost ascultător”
Capital.ro
Tragedie în lumea filmului. A murit subit cel mai mare actor al țării: „Lumea nu va mai fi la fel fără tine!”
Playtech.ro
Ce reprezintă cifra de afaceri. Veniturile luate în calcul
DailyBusiness
Sprijin pentru familiile din România: 15.000 de lei. În ce condiții se oferă
Adevarul
Cum au compromis autoritățile șansa de a călători fără vize în SUA: „Ruinele minciunii și duplicității hrănesc populismul”
wowbiz.ro
Soția lui Bursucu’, implicată într-un accident grav în Constanța! Informații de ultim moment
Spynews
Cine este Johannes Pietsch, câștigătorul Eurovision 2025. Austriacul este cunoscut după numele de J.J și are 24 de ani
Spynews
Soția lui Bursucu a făcut accident cu mașina în Constanța! Au fost găsite trei victime, dintre care două încarcerate | FOTO
Evz.ro
Prezența la urne. Alegeri prezidențiale, turul 2. George Simion sau Nicușor Dan. Live Text
Ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
kanald.ro
Soția lui Bursucu' a fost implicată într-un grav accident, în Constanța
Cancan.ro
Horoscopista Cristina Demetrescu a aflat cine câștigă alegerile: 'săgetătorul' Nicușor Dan sau 'fecioara' George Simion?
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ești taxat pentru mașină, deși NU mai ești proprietar. Termen legal 30 de zile. Legea pe care o uită românii
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit
stirilekanald.ro
Ce pățești dacă faci live pe TikTok sau Facebook din cabina de vot?
Cum să-ți ”păcălești” stomacul. Alimentele care îți taie pofta de mâncare și nu îngrașă
MediaFlux
A murit în cabina de vot! Resuscitare în secția de votare
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cea mai puternică furtună solară a anului se îndreaptă spre Pământ