Discursul lui Călin Georgescu, analizat de un antropolog: „O shaorma cu de toate. Este împotriva NATO şi cu NATO. Împotriva UE, dar cu UE. E în acelaşi timp creştin şi păgân, mesianic şi druidic”

Această dinamică este ilustrată de modul în care Călin Georgescu, un personaj controversat în spațiul public românesc, își construiește intervențiile. Antropologul Alexandru Bălășescu, într-un articol publicat pe Contributors.ro, subliniază cum Georgescu utilizează tehnici de discurs totalitar pentru a avansa idei contradictorii, păstrând însă o aparență de coerență. Această tehnică retorică nu doar că derutează publicul, ci și complică procesul de contestare a afirmațiilor sale, întrucât fiecare poziție poate fi ulterior reinterpretată sau negată fără a compromite ansamblul mesajului transmis.

”Acum când știm totul și nimic privind influențele din social media, aș trage câteva concluzii privind discursul lui Călin și Cristela Georgescu care a ajuns la noi.

Poți să știi tot? De fapt, încă din antichitate este cunoscut paradoxul cunoașterii: cu cât știi mai mult, cu atât ai impresia că știi mai puțin. E normal să fie așa, pentru că cunoașterea nu are limite, însă cu cât afli mai mult, cu atât îți dai seama de infinitul cunoașterii. Și, evident, realizezi că nu ai cum să știi tot. Nu e cazul lui Călin Georgescu, care amestecă în discursul său totul – de la gândire magică, la fizică cuantică. Dar le amestecă pe toate la un nivel superficial și tocmai de aceea poate demonstra orice cu ce spune el. Eu cred că e greșit să ne punem problema dacă Georgescu știe sau nu despre ce vorbește, ci ar trebui să ne întrebăm ce e cu o asemenea poveste și de ce prinde ea.

Umberto Eco, filosof și scriitor italian, autorul binecunoscutului roman „Numele Trandafirului”, spunea că discursul totalitar are o particularitate importantă: el nu este un discurs care să ofere o poziție clară ce poate da naștere unui alt discurs, exterior, în contradicție. Nu. Discursul totalitar, cu declinările sale fasciste sau comuniste (pentru că extremele se ating), propune deja contradicția în interior. El poate susține un lucru și contrariul său în același timp. Așa cum face Georgescu.

Alte articole

Cine pe cine a furat? Conceptul ”hrană, apă, energie” al lui Călin Georgescu a fost promovat acum doi ani de oligarhul fugar Ilan Șor

Ce este Legiunea Străină, în care au activat oamenii lui Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi Eugen Sechila. Care sunt condiţiile de înscriere şi câţi bani câştigă un legionar

În același interviu, Georgescu spune ca nu a susținut niciodată și că nu va susține mișcarea legionară, după care la trei minute distanță spune că e singura mișcare profund și legitim românească. Georgescu este împotriva NATO și cu NATO. Împotriva UE, dar cu UE. E în acelasi timp creștin și păgân, mesianic și druidic.

„Discursul lui Georgescu este o șaorma total(itar)ă cu de toate”

Doar când vine vorba de Rusia nu mai e ambivalent, ci o pune sub semnul păcii și „întelegerii cu vecinii”. Discursul lui Georgescu este o șaorma total(itar)ă cu de toate: vrei cartoful prăjit al vindecării miraculoase? Este! Vrei independență și suveranitate? Băgăm! Cu sos de apă informațională? Sigur! Carne locală de la daci sau de la extraterestri? Avem, că dacii sunt extraterestri și invers! Cu aromă de femei? Sigur, avem și mari preotese dace, dar și soții tradiționale care fac găluște pufoase pe ritmuri de sârbă! Meniu complet? Se poate servi cu băutură carbogazoasă cu nanocipuri sau cu apă din râurile sfinte ale gliei strămoșești.

Bun, și acum la treaba serioasă: de ce prinde așa bine șaorma cu de toate pe la noi? Pentru că are de toate pentru toate gusturile, dar și pentru ca răspunde unei așteptări inculcate în educatia primară, formală și informală.

Când am revenit prima data în țară, prin 2007, am început să predau și am constatat următorul lucru: studenții își alegeau subiecte extrem de vaste. Veneau și îmi spuneau: „aș vrea să fac o lucrare despre utilizarea telefonului”. „Ok”, spuneam, „pe care perioadă și în ce loc anume?”. „Cum?!”. Mi se răspundea mirat… „De la începuturi până în zilele noastre”. Mi-am dat seama că așa erau, și în mare parte continuă să fie, învățați copiii din școlile și liceele din România: cu obsesia enciclopedică. Ca să fii un elev bun în România trebuie să știi totul despre absolut orice, să ai 10 pe linie la toate materiile, să fii olimpic, campion, exceptional! Iar cand scrii un eseu sau o cercetare sau faci o demonstrație nu e despre un lucru mic care să releve un fenomen anume localizat în spațiu și timp, nuuuu! Trebuie sa cuprindă totul! Nu afli lungimea ipotenuzei unui triunghi dreptunghic cu catetele de 3 și 4… Nuuuu, asta stie și un copil de grădiniță! Tu trebuie să redemonstrezi teorema lui Pitagora și să o și semnezi cu numele tău.

De ce prinde așa bine la români?

Venind dintr-o asemenea cultură a învățării, care, de fapt, te cataloghează prin definiție ca insuficient, vei fi victimă sigură a unui om care vorbește cu siguranță de sine despre absolut tot și toate… Venind și dintr-o cultură a rușinii, cum spun antropologii, în care a spune „nu știu” te face automat nemerituos în ochii celorlalți, poți doar să taci și să înghiți găluștele minciunii. Pentru că sunt pufoase.

Și pentru că în astfel de cultură a educației învățarea, de fapt, este anulată. Condiția însăși a învățării reale este să spui „nu știu”… Însă oamenii nu au acest curaj, ei cresc cu teama de a spune „nu știu” și devin victimele atotștiutorilor vânzători de ulei de șarpe. Din simplu motiv că, așa cum spun anglofonii, daca zici „nu știu” ești prost cinci minute. Dacă nu zici „nu știu” rămâi prost toață viața. Dar, aș adăuga, în al doilea caz ți se va părea că știi absolut totul și în același timp vei cădea pe spate când cineva îți dă această impresie atotcuprinzătoare…

În acelasi timp, asta generează și obsesia autodidacticismului – experienta personală primează… Dar asta poate fi obiectul unei alte analize. Suficient de amintit că, în astfel de context, cea mai mare insultă de care nimeni nu se poate apăra și care funcționează cel mai bine este aceea de a ți se spune „prost”: exact cum făcea Cocoșilă în Poiana lui Iocan. Și, de aceea, în fața unui candidat atotștiutor concurentul căruia i se spune căp nu știe pierde de la început. Știi, e ca în meme-ul acela cu Biden care mulțumea românilor pentru că au inventat totul pe lume și îi spunea poporului american că românii se nasc cu un doctorat din oficiu. Cum la unii cetățenia e drept din naștere, la noi e doctoratul…

Discursul New Age

Temele abordate în aceste discursuri – despre nutriție, despre sănătate, despre starea de bine – sunt teme predominante în societatea noastră globală, sunt relevante tocmai pentru că România a devenit, în ultimii 30 de ani, conectată cu aceste tendințe globale. Ele sunt pe agendă tocmai pentru că am renunțat, politic cel puțin, la ideea de autosuficiență. Nu însă și cultural. Și de aceea ni se pare iarăși că avem soluția locală la problema globală… Obsesia autarhiei, a autosuficienței, aceea de a face totul în propria ogradă, este veche la români, are de-a face și cu modul de organizare a familiei rurale, și cu discursul de acest tip perpetuat în mai multe moduri.

Întâi, ne-am conceput ca stat modern în jurul ideii de „independență”, ceea ce implică un celălalt de care suntem dependenți și care astfel este pictat în culori nedezirabile. Deci avem de-a face cu o referință de tip negație îndreptată spre exterior, și nu cu un proiect politic intern, ca afirmație a ceea ce ne dorim să fim.

În al doilea rând, s-a perpetuat în modelul propus de perioada ceaușistă totalitară. Acesta prelua ideea gospodăriei autarhice sătești și o punea la nivel de proiect de țară printr-un discurs de „eliberare de sub jugul imperialist”, discurs tiermondist popular la acea vreme pe filiera URSS: gospodăria de partid.

În al treilea rând, discursul individualist capitalist din anii ‘90-2000 s-a suprapus cu acest independentism în mod perfect: nu am nevoie de altcineva, nu există societate, există doar indivizi suficienți lor înșile: individul autarhic, cu iluzia independenței pentru că este (posibili și dezirabil) independent financiar.

Și peste acesta vine noul val de luptă antiimperialistă, pe filonul noii stângi localiste, a reînvierii tradițiilor reunite cu un ecologism radical și anti-globalism primar. Tot în ultimul filon se află și discursul New Age – cu hiperindividualismul la centru – care este obsedat de starea de bine și de salvare, dar nu în lumea de apoi, ci aici, pe pământ. Cum spunea deja Baudrillard, înainte se îmbălsămau morții, acum ne îmbălsămăm de vii.

Centrat pe sine și pe sănătatea corpului, avem multitudinea de griji despre nutriție, exerciții și uleiuri esențiale. Nu zic că este rău să ai grija de tine. Ce spun este că această grijă, combinată cu ideea că individul este atotștiutor și autosuficient, duce la aberații de gen subminarea încrederii în specialiști, în oameni de stiință și în cunoașterea legitimă, recursul fiind la “fiecare știe mai bine” de unul singur.

„Nu va convinge pe nimeni cel care spune cât de rău face o shaorma cu de toate”

Acest tip de New Age merită o analiză în sine, amplă, și se regăsește în postările Cristelei Georgescu. Ar fi ok dacă nu ar avea consecințe politice. Dar totul e politic. Acest discurs a fost accentuat de o tendință și o serie de greșeli ale politicienilor în ultimii ani.

Tendința este aceea a politicii în sine de a nu mai oferi speranță, pentru că într-o societate bogată ca a noastră se instaurează plictisul. Ofertele care explică faptul că politica e despre administrare, despre decizii, despre legi și moduri de guvernare e al naibii de plicticoasă… Seria de greșeli începe prin 2002-2003, cu războiul gratuit din Irak, continuă cu criza financiara 2008 și apoi cu măsurile luate în timpul pandemiei. Care, deși științific sunt justificate, mai ales că știinta este despre încercare și eroare de fapt, nu despre certitudine, din punct de vedere politic ar fi putut fi mai judicioase – cum au făcut unele țări nordice sau Germania.

Pe bună dreptate, (iar în România și pe fondul unei sărăcii relative a unei mari părți din populație) oamenii își pierd încrederea în sistemul politic. Câteva lovituri bine țintite și se pierde încredere și în sistemul social general, inclusiv în cel care produce cunoașterea… Cum spunea Paul Veyne, când oamenii percep că nu mai au putere de influență asupra exteriorului, ei se întorc spre sine – cu speranță și cu violență….

Această întoarcere spre sine și negare a capacității de a fi cetățean, de a participa la viața civică, este reflectată de explozia și popularitatea cărților de self-help, a terapiilor alternative inventate individual, și a îndemnurilor: „ascultă-ti corpul, căci e cel mai bun doctor”. Prima parte nu e falsă, trebuie să îți asculți corpul, căci indică un simptom. Însă corpul nu îți dă și diagnosticul, așa cum susțin o parte din adepții acestei noi gândiri magice hiperindividualiste.

Toate acestea se amestecă în șaorma politică propusă de candidatul Călin Georgescu. Iar după o noapte de beție neo-liberală, e al naibii de gustoasă…

O ultimă concluzie: oricine vrea să anihileze sau să contracareze acest discurs nu ar trebui să dea înainte cu cât de periculos este, cât de rău face o shaorma cu de toate. Nu va convinge pe nimeni, mai ales că pare gustoasă și pe gustul tuturor, cum spuneam… Va trebui să spună, de fapt, cât de bună e alternativa contracandidatei la șaorma oferită.”, scrie antropologul Alexandru Bălășescu, pentru Contributors.ro.

Citeşte şi: Presa internaţională îl descrie pe Horaţiu Potra ca pe un „mercenar în stil Wagner”. Răspunsul lui Potra: „Nu am întâlnit niciodată pe nimeni din mişcarea Wagner”