Disputele „doamnelor” din politica românească: lipsa lenjeriei intime sau biciclete dosite în cramă

Politica e socotită un joc murdar din care nu lipsesc insultele şi atacurile josnice la persoană. Din acest motiv, unii presupun că o prezenţă mai mare şi mai activă a doamnelor în această sferă ar contribui la un grad mai mare de civilitate a disputelor politice. Experienţa de la noi însă a arătat că şi femeile se adaptează mediului, insultând cu la fel de mult spor adversarii politici, chiar şi când e vorba de surate de-ale lor. Uneori, disputele verbale dintre femei întrec limita şi lasă puţine speranţe idealiştilor care militează pentru o feminizare mai amplă a politicii.
Adrian Ilie
13 aug. 2013, 05:56
Disputele

În mod cert, prezenţa la Cotroceni a lui Traian Băsescu a schimbat modul de manifestare a femeii în politică. Până în 2004, femeile accedeau relativ rar la funcţii înalte în stat sau în partide, iar manifestările lor publice erau discrete, până la a trece neobservate. Venirea la putere a Alianţei D.A. a schimbat radical lucrurile, liberala Mona Muscă fiind femeia-politician care a beneficiat, la un moment dat, de cel mai înalt grad de încredere printre români, conform sondajelor de atunci.

Când scandalul legat de colaborarea sa cu Securitatea stătea pe cale să izbucnească, prima care a ţinut să o lovească a fost tot o femeie. Deşi verdictul de colaborare dat CNSAS era iminent, dezvăluirea publică nu a venit din partea unei surse din CNSAS sau din partea presei. Cea care a ţinut să anunţe „decesul” politic al ministrului Culturii de atunci a fost Lavinia Şandru, deputat PIN în august 2006, care a trâmbiţat ştirea pe televiziuni chiar din Delta Dunării, unde îşi făcea concediul.

Din 2008, scandalurile publice dintre femei-politician au devenit şi mai frecvente, cu atât mai mult cu cât două dintre ele, Elena Udrea şi Roberta Anastase, au obţinut funcţii importante în stat, fiind implicit şi mai expuse atacurilor, dar şi mai tentate să lase deoparte menajamentele atunci când intră într-o dispută.

Cel mai dur atac al unei femei politician la adresa alteia a venit la adresa Robertei Anastase din partea Paulei Ivănescu, fost senator, cea care pierduse şefia filialei PD Prahova în favoarea mai tinerei sale colege. Presa locală a publicat un interviu care arată că uneori bărbaţii sunt surclasaţi în ceea ce priveşte folosirea insultei.

În doar câteva fraze, Ivănescu a aruncat cu tot ce avea la îndemână împotriva lui Anastase „depănând amintiri” din juneţea de militant PD a fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor: „Am făcut paradă de modă şi tombole la partid ca să strângem bani, iar Roberta defila pe podium. Venea fără lenjerie intimă, iar noi eram destul de şocaţi atunci când vedeam aşa ceva, că nu eram obişnuiţi” sau „A fost dintotdeauna o femeie rea, iar eu nu mi-am dat seama decât prea târziu. În ziua în care bunicul său era înmormântat, ea ţinea conferinţă de presă la partid, iar asta spune foarte multe. În plus, este strigător la cer cum a putut să ajungă în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, când nu are capacitate de gândire şi de coordonare” sau „Corneliu Anastase este o fiară, aşa cum fiica lui este o fiară în devenire”.

Afirmaţiile lui Ivănescu au fost făcute în iunie 2010, când popularitatea Robertei Anastase începea să se topească pe măsură ce devenea evident rolul său crucial în adoptarea de către Parlament a măsurilor dure de austeritate ale guvernului Boc. În pofida acestui fapt, puţine organe de presă s-au încumetat să preia vituperaţia ranchiunoasă a fostei şefe de la PD Prahova.

Anastase nu s-a coborât să comenteze spălatul lenjeriei în public făcut de o pedistă în dizgraţie, însă nu a dat dovadă de la fel de multă temperanţă în alte circumstanţe. Astfel, au lăsat-o nervii la o afirmaţie delirantă a ministrului Muncii, Marian Câmpeanu, din preajma alegerilor locale din 2012, în care pomenea de-a valma de „sute de milioane de lei pe beculeţe de Crăciun” „mii de biciclete” dosite de Anastase într-o cramă din Ploieşti şi plimbarea tuturor primarilor PDL prin Turcia!

„Doamna Roberta ar trebui să justifice cetăţenilor acestor ţări de unde a avut bani să dea sute de milioane pentru beculeţe de Crăciun, de unde are bani să plimbe toţi primarii PDL la Antalya sau Mamaia, de unde are bani să cumpere mii de biciclete care sunt în subsolurile unei crame din Ploieşti şi pe care vrea să le dea în campania electorală”, a spus Câmpeanu, cu o îngrijorătoare seninătate.

De data asta, Anastase a ripostat într-o manieră foarte brutală şi lipsită de… feminitate. „Constat, fără surprindere, o tulburare majoră a psihicului doamnei Mariana Câmpeanu. În această stare de febrilitate, a lansat o serie de afirmaţii care mă privesc personal şi care nu au nicio legătură cu realitatea.  Pradă unor pusee de delir acut, doamna Câmpeanu susţine că aş fi depozitat, în subsolul unei crame din Ploieşti, mii de biciclete pe care ar urma să le distribui ca mită electorală şi că, de-a lungul timpului, aş fi făcut excursii cu primari prahoveni în Antalya. Inutil să spun că bicicletele „ascunse în cramă” nu există decât în mintea doamnei Câmpeanu, iar eu nu am fost în Antalya în ultimii 10 ani, nici singură, nici însoţită de primari prahoveni”, spune Anastase.

De altfel, bicicletele portocalii par să fi bântuit în acea perioadă imaginarul femeilor USL-iste. Astfel, Lia Olguţa Vasilescu, pe atunci senator PSD, susţinea că PDL a importat nu mai puţin de 4 milioane de biciclete pentru a fi oferite mită electorală în campania pentru locale. „PDL, partidul ăsta care tot taie de la săraci (că nu mai e de unde!), a comandat, tocmai în China, 4 milioane de biciclete. Material de propagandă pentru următoarea campanie! Dacă sunt sau nu portocalii, n-aş putea să vă povestesc… Dar informaţia e sigură şi îmi parvine din două judeţe diferite!”, scria Vasilescu pe blog, probabil cu pretenţia nemărturisită că cineva ar putea crede enormitatea.

Elena Udrea nu a ratat ocazia să ironizeze fanteziile velocipede ale social-democratei. „Este o informaţie veselă, dar m-am distrat să văd că anumite televiziuni s-au grăbit să ia de bun ce a zis doamna Vasilescu. Eu cred că era vorba de maşinuţe pentru domnul Ponta”, a replicat Udrea.

Însă disputa dintre cele două femei a fost şi mai serioasă. „De două săptămâni circula un zvon în Craiova că Antonie Solomon va da cu subsemnatul la DNA. Nu se ştia că va fi şi arestat chiar cu cătuşe, pentru că de câteva săptămâni au fost scoase de pe piaţă firmele doamnei Udrea care lucrau în Craiova. Firmele doamnei Udrea au lucrat în Craiova mult timp. Acum au intrat alte firme pe piaţă”, a spus Vasilescu acuzând-o indirect pe Udrea că i-a pus cătuşele fostului primar din Craiova. Pedelista nu a găsit altceva mai bun să facă decât să o cheme pe Vasilescu la tribunal unde, oarecum de aşteptat, a pierdut procesul pe care îl intentase pentru calomnie.

Hazlie este şi evoluţia relaţiei dintre Aura Vasile, deputat PSD şi apoi UNPR (partid despre care spusese că e „partid de cuci” şi căruia a încercat pe toate căile să-i blocheze formarea grupurilor parlamentare) şi Roberta Anastase. Contrele dintre cele două ajuseseră o obişnuinţă la Camera Deputaţilor, Anastase anunţând chiar că intenţionează să o dea în judecată pe Aura Vasile pentru că ar fi acuzat-o că apărea că a votat, deşi nu mai era în sala de plen. „Consider că acest comportament, nu vreau să folosesc cuvinte dure, dar e clar problemă de bună creştere”, spunea Anastase într-un comunicat ce „mustea” de indignare. Când Vasile a trecut la UNPR în decembrie 2011, pe atunci aliat al PDL la guvernare, să vezi minune!, Anastase a povestit presei cât de bine se înţelege cu fosta pesedistă. „Am avut mici dispute, dar, în acelaşi timp, ca şi comunicare interpersonală, a fost una foarte bună. Este o doamnă care are o fată aproape de vârsta mea, drept care am vorbit foarte mult ca între prietene (…) În Parlament sunt momente de culoare, majoritatea sunt foarte serioase. Diferenţele de opinie nu dispar niciodată, dar nici nu e bine pentru sănătatea democraţiei”, a spus Anastase dând apă la moară maliţioşilor care au rezerve în ceea ce priveşte sinceritatea prieteniilor afişate dintre femei.

Elena Udrea şi Roberta Anastase şi-au arătat colţii când Vasile Blaga a decis să o recheme în PDL pe Adriana Săftoiu şi să-i acorde postul de purtător de cuvânt, în aprilie 2013. „Sper că doamna Săftoiu nu a venit în funcţie să întărească un mesaj antiprezidenţial pentru că nu asta îşi doreşte partidul în marea majoritate (…) În numele meu, nu poate da nimeni nici un mesaj antiprezidenţial. Nu cred că ăsta este drumul”, a comentat sec, dar neechivoc Udrea, amintind comentatorilor politici zvonurile despre relaţiile foarte încordate dintre cele două pe vremea când erau ambele consilierele lui Băsescu, relaţii care ar fi dus, alături de alte considerente, şi la plecarea lui Săftoiu din echipa de la Cotroceni.

În ce o priveşte pe Anastase, ea a fost singura care a votat împotrivă la şedinţa în care Săftoiu a fost reinstalată la PDL. Comentariul Robertei Anastase a fost foarte scurt, dar şi foarte sugestiv. „Eu mi-am argumentat acest vot în interiorul partidului, argumentele mele au vizat omul Adriana Săftoiu şi sper ca viitorul să infirme poziţia mea de acum”, a spus democrat-liberala. Cu alte cuvinte, cu politicianul Săftoiu nu are nimic, dar în ce priveşte caracterul fostei colege…

Dacă deseori bărbaţii sunt învinuiţi că încearcă să ţină femeile departe de politică şi să le blocheze ascensiunea, există suficiente cazuri în care femeile între ele îşi pun contre, lucru recunoscut chiar de Elena Udrea. „Cel mai mult rău, însă, mi-au făcut de-a lungul timpului invidiile şi frustrările unor femei. Deci, o femeie trebuie să fie mai puternică decât un bărbat pentru a face faţă, pentru că este mult mai  lovită”, spunea democrat-liberala în timpul campaniei electorale de la parlamentarele din 2012.

 

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Planta care nu trebuie să lipsească de pe masa de Crăciun. Se spune că aduce energia pozitivă în familie, dar și prosperitatea
Capital.ro
Taxă impusă la bancomate. Avertisment pentru cei care scot banii cash de la ATM
Playtech.ro
Partea mașinii de spălat pe care sigur nu ai curățat-o niciodată, dar e plină de mucegai. Aici se strânge cea mai multă mizerie
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Asalturi neobișnuite în jurul Pokrovsk. De ce folosesc rușii mașini civile
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Gabriela Oțil, de la spital, la bal. Unde a mers să se relaxeze
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
38 de persoane au murit după ce un autocar a fost lovit de un camion! Unde s-a produs cel mai grav accident din ultimii 17 ani
Cancan.ro
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
StirileBZI
Veste bună pentru șoferii români! Plafonarea tarifelor RCA, extinsă până la 31 martie 2025!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
substantial.ro
Tanczos Barna, propus ca ministru al Finanţelor şi vicepremier de UDMR
MediaFlux
O SUTĂ de MII de PENSIONARI primesc MAI MULȚI BANI! SE întâmplă la FINAL de 2024
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Trupele speciale germane au trăit ”șocul vieții”: românul și portbagajul misterios