Djibril Cisse este unul dintre personajele ciudate ale lumii fotbalului, coafurile sale, vestimentatia rebela şi comportamentul din teren aducându-l în permanenţă în atenţia tabloidelor.
La începutul anului trecut a fost transferat de gruparea Queens Park Rangers, din Premier League, dar englezii s-au săturat repede de el şi l-au împrumutat în Qatar, la formaţia Al-Gharafa.
Deşi departe de ochii lumii, el s-a făcut totuşi remarcat, în Liga Campionilor Asiei, în meciul cu iranienii de la Sepahan. Deşi echipa sa a câştigat cu scorul de 3-1, el s-a remarcat printr-un şut care este etichetat drept cel mai prost al sezonului.