DNA: Am intervenit la timp pentru ca Hidroelectrica să nu fie păgubită iar de „băieţii deştepţi”

DNA respinge apărarea directorului din Hidroelectrica Eugen Brădean şi pe cea a consilierului ministerial Ioan Mihăilă, respectiv că primul a fost doar executant, iar al doilea dorea să înveţe arta afacerilor cu energie, şi arată că a stopat la timp un nou mecanism de păgubire a companiei.
Romania TV
24 oct. 2013, 15:05
DNA: Am intervenit la timp pentru ca Hidroelectrica să nu fie păgubită iar de

„Combatem încă din acest moment o eventuală apărare a inculpaţilor potrivit căreia infracţiunile săvârşite de aceştia nu au avut rezultatul scontat şi anume, încheierea contractului cu SC Energon Power and Gas SRL, demersurile întreprinse de organele de urmărire penală fiind îndreptate tocmai în scopul prevenirii angrenării SC Hidroelectrica SA într-un nou mecanism care să determine păgubirea societăţii”, se arată în referatul cu propunerea arestării preventive a celor doi, transmis unui judecător al Tribunalului Bucureşti. Procurorii DNA redau în referat argumentele aduse în apărarea lor de Brădean şi Mihăilă, prin care cei aceştia au încercat să se explice în faţa anchetatorilor.

„Inculpatul Mihăilă Ioan a manifestat o atitudine total nesinceră în faţa organelor de urmărire penală, încercând să acrediteze ideea că acţiunile sale au fost determinate de dorinţa de a «învăţa mecanismele afacerilor cu energie». Apărările formulate de acesta frizează ridicolul, nefiind susţinute de niciun mijloc de probă şi în contradicţie cu afirmaţiile sale potrivit cărora Brădean Eugen era «un simplu executant», un executant de la care totuşi Mihăilă Ioan avea nevoie de lecţii”, se arată în documentul citat.

Brădean „a prezentat, cu ocazia audierilor, o variantă proprie a modului de desfăşurare a faptelor, încercând să acrediteze ideea că Mihăilă a fost cel care a generat întregul mecanism de fraudare a Hidroelectrica, rolul său fiind de simplu mesager”, se mai arată în referatul transmis instanţei.

Anchetatorii spun că acuzaţiile aduse celor doi sunt probate de denunţul din 10 octombrie şi declaraţiile olografe din 11, 19 şi 23 octombrie ale lui Remus Vulpescu, dar şi de procese verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor telefonice purtate de Remus Vulpescu, Eugen Brădean, Ioan Mihăilă şi Mihai Adrian Groşanu.

În documentul citat, procurorii arată în detaliu motivele pentru care consideră că cei doi trebuie cercetaţi în stare de arest preventiv, între care şi cel legat de scopul încheierii unor contracte păguboase între un „colos al economiei româneşti” şi aşa-zişii „băieţii deştepţi” din energie.

Astfel, notează procurorii DNA, pe de o parte, faptele pentru care aceştia sunt cercetaţi prevăd pedeapsa închisorii mai mare de patru ani, iar pe de alta lăsarea lor în liberate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Impactul generat de încheierea contractului plănuit de cei doi asupra dosarelor aflate pe rolul instanţelor de judecată în litigiile pe care Hidroelectrica le are cu traderii de energie electrică pentru contractele denunţate de către administratorul judiciar în cadrul procedurii poate determina respingerea acţiunilor formulate, în condiţiile în care compania susţine că încheierea unor astfel de contracte este profund păguboasă pentru viitorul ei, notează procurorii, în acest context.

„Analiza activităţii infracţionale a numiţilor Brădean Eugen şi Mihăilă Ioan denotă o totală lipsă de preocupare a acestora pentru încheierea unor tranzacţii profitabile pentru societate ci, mai degrabă, subjugarea acesteia în interesul unor societăţii private (a se vedea transcrierea convorbirilor purtate de aceştia în mediu ambiental). Impresia generată în rândul opiniei publice potrivit căreia, contractele încheiate cu „băieţii deştepţi„ au existat dintodeauna şi vor exista şi în continuare, toate în detrimentul întregii societăţi româneşti obligată astfel să achite un preţ majorat artificial prin astfel de mecanisme”, se mai arată în referatul anchetatorilor.

Tribunalul Bucureşti a decis joi, la propunerea procurorilor DNA, arestarea preventivă pentru 29 de zile a lui Eugen Brădean, director de trading la Hidroelectrica, şi Ioan Mihăilă, fost membru în Consiliul de Supraveghere al companiei şi consilier al ministrului Constantin Niţă, în dosarul de mită privind vânzarea de energie.

Decizia nu este definitivă, putând fi contestată de cei doi la Curtea de Apel Bucureşti.

Eugen Brădean, director de trading la Hidroelectrica, şi Ioan Mihăilă, membru în cadrul Consiliului de Supraveghere al companiei şi consilier al ministrului Constantin Niţă, au fost reţinuţi, miercuri, de DNA, într-un dosar de mită privind vânzarea de energie în valoare de aproape 263 milioane euro.

Mihăilă este acuzat de dare de mită, iar Brădean, de complicitate la luare de mită şi la dare de mită, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Potrivit anchetatorilor, în octombrie, Ioan Mihăilă, în calitate de membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica SA şi consilier al ministrului delegat pentru Energie, a promis unui alt membru din acelaşi Consiliu, denunţător în cauză, 1,4 milioane de euro pentru ca acesta din urmă să voteze favorabil încheierea de către Hidroelectrica a unui contract bilateral pe patru ani, de vânzare a energiei electrice către o anumită societate comercială din România, pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei, aproximativ 262.980.000 de euro), ceea ce reprezentau condiții defavorabile pentru societatea Hidroelectrica.

DailyBusiness
Ministrul Daniel David vrea eliminarea manualelor tradiționale și trecerea la o nouă eră a învățământului!
Spynews
Ce exerciții face Natalia Mateuț pentru a arăta impecabil! Le poți face și acasă! Prezentatoarea Viața fără filtru are rețeta unui corp de invidiat / VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza a exagerat, din nou, cu editarea fotografiilor! Te uiți la ea și nu o recunoști! – FOTO
Fanatik.ro
Satul din România unde se vând case cu 495.000 de euro. Are doar 383 de locuitori, se află într-o zonă spectaculoasă, aerul e curat și e multă liniște
Capital.ro
Torpila finală pentru Călin Georgescu. Decizia DIICOT. Își poate lua adio de la președinție
Playtech.ro
Ce schimbări aduce Anul Șarpelui de Lemn pentru fiecare zodie. Nativii pentru care anul 2025 vine cu mari provocări
DailyBusiness
Record la vânzarea de bani vechi. 37.000 de lei pentru o monedă românească. Colecționarii nu se mai uită la bani când vine vorba de pasiunea lor
Adevarul
Averea fabuloasă a directorului Romsilva care a încasat 100.000 de euro la pensionare. A fost reangajat și câștigă 9.000 de euro lunar
wowbiz.ro
BREAKING! A murit Doru Mihăilescu! Vestea a șocat pe toată lumea: „Drum lin, prieten drag”
Spynews
Tzancă Uraganu și Lambada, surprinși împreună în Dubai! Cum l-a filmat blonda pe tatăl copiilor ei | FOTO
Spynews
Andrei Stoica și soția lui, prima reacție după ce au fost eliminați de la Power Couple: „Am fi vrut să ni se întoarcă favoarea”. Mesajul celor doi
Evz.ro
Nativi care renunță la studii. Se reorientează total
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
kanald.ro
Ce salariu poți primi în Elveția ca muncitor necalificat! Un român care lucrează în construcții a dezvăluit cât încasează lunar
Cancan.ro
BREAKING | Tom Rotaru, directorul unei companii din industria farmaceutică, a murit la 53 de ani
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Doliu la Antena 1! Tragedia a lovit lumea televiziunii. A murit la doar 41 de ani: Tristă zi, tristă veste
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
stirilekanald.ro
Cristina a mers la medic cu o durere de cap, dar s-a întors în sicriu. Familia spune că a fost ucisă: ”Ajunsese legumă”
substantial.ro
Britanicul James Anderson acuzat de terorism și mercenariat în Rusia
MediaFlux
Ei sunt HOȚII TEZAURULUI DACIC! Vecinii sunt ȘOCAȚI. Ce se AUZEA din CASA CUPLULUI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu – rebut intelectual și relicvă a unui trecut obscur – vrea ”schimbări de frontiere”…