DNA a contestat măsura controlului judiciar impusă edilului George Scripcaru

Decizia Curții de Apel Brașov de marți seara privind cercetarea sub control judiciar a primarului George Scripcaru a fost contestată de DNA, contestația urmând să se judece la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Ionela Marcu
01 iul. 2015, 11:28
DNA a contestat măsura controlului judiciar impusă edilului George Scripcaru

„Decizia a fost contestată chiar în timpul ședinței de marți seara. Urmează ca aceasta (decizia—n.r.) să fie motivată în termen de 48 de ore, după care dosarul se va trimite la Instanța Supremă. Cel mai devreme, dosarul s-ar putea judeca vineri, dar mai sigur acest lucru se va întâmpla săptămâna viitoare”, a declarat miercuri avocatul lui George Scripcaru, Vladimir Ciolac.

Citeşte şi: Scripcaru nu va merge la Primărie, deşi nu are interdicţie să-şi exercite funcţia

Măsura controlului judiciar nu-i interzice primarului să-și exercite funcția, scrie Agerpres.

„Prin decizia magistraților de a fi cercetat sub control judiciar nu i s-a interzis să-și exercite funcția de primar, dar i-am recomandat domnului George Scripcaru să nu se ducă la primărie pentru a evita să se întâlnească întâmplător cu suspecți sau martori în dosar, care majoritatea sunt angajați ai primăriei sau ai altor instituții care au legătură cu instituția. Ca să evite acest lucru, este preferabil să nu meargă la primărie și nu va merge”, a mai precizat apărătorul lui Scripcaru.

Măsura controlului judiciar a fost dispusă pe o perioadă de 30 de zile, până în 29 iulie, timp în care George Scripcaru și alți doi oameni de afaceri cercetați în dosar, Mihai David, fost director la Hidroelectrica S.A., și Simina Costan, care controlează S.C BEBCO S.A din Ghimbav, acuzați de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public abținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, trebuie să respecte mai multe obligații:

– să se prezinte la organul judiciar care instrumentează cauza sau la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați

– să informeze de îndată organul judiciar în fața căruia se află dosarul cu privire la schimbarea locuinței

– să se prezinte la Biroul supravegheri judiciare din cadrul serviciului investigații criminale a Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Brașov, organ desemnat cu supravegherea-respectiv cel în raza căruia domiciliază.

Pe durata controlului judiciar, cei trei inculpați trebuie să nu depășească limita teritorială a României decât cu încuviințarea prealabilă a organului judiciar unde se află dosarul, să nu se apropie de coinculpați și suspecții din cauză și să nu comunice între ei sau cu aceste persoane direct sau indirect și să nu se apropie de martori.

Citeşte şi: Scripcaru, edilul Braşovului, îşi ameninţa angajaţii în STIL MAFIOT. ŞPĂGILE, rezolvate cu ELICOPTERUL

Primarul Brașovului, George Scripcaru, a fost reținut luni, fiind acuzat de abuz în serviciu și luare de mită, dacă funcționarul public ar fi obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit-patru infracțiuni.

DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Alexia Eram a făcut furori la Milano! Ce ținută controversată a purtat fiica Andreei Esca – FOTO
Fanatik.ro
Cum se împăturesc, de fapt, hainele fără să se șifoneze. Metodele simple pe care ar trebui să le știe orice gospodină
Capital.ro
Codul Numeric Personal (CNP). Anunț pentru toți românii cu buletin. Se atribuie un nou CNP
Playtech.ro
Cum te poţi pensiona înainte de limita de vârstă. Regulile noi impuse de CNPP
DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Adevarul
Navele militare ale SUA nu mai primesc combustibil în Norvegia. Reacția Guvernului de la Oslo
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Fundata are el mai curat aer din România. Refugiu perfect pentru odihnă
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Daniela Sterp a născut! Culiță Sterp și soția sa au devenit părinți pentru a doua oară. Primele imagini cu fetița lor
Cancan.ro
Nu e o glumă! Ce a putut să cumpere o româncă stabilită în Spania, cu doar 50 de euro, dintr-un supermarket local
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Maghiarii dau lovitura în inima Transilvaniei: Acum ori niciodată! Decizie din 9 martie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
Serghei Lavrov atacă Europa: Ei vor război, în timp ce America caută pace
Trump declară că taxe vamale de 25% vor intra în vigoare pentru Mexic și Canada
MediaFlux
Șoc mondial: Trump redesenează lumea și îl amenință direct pe Zelenski
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă