DNA a cerut un nou mandat ARESTARE a lui Darius Vâlcov după cel de-al doilea AVIZ dat în Senat

Procurorii DNA au cerut, marţi, instanţei emiterea unui nou mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile a fostului ministru, Darius Vâlcov, în urma celui de-al doilea aviz dat de senatori. Vâlcov este acuzat de săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția de primar, senator şi membru al Guvernului. Procurorii au găsit peste 100 de tablouri, pe care fostul ministru le-a achiziționat, prin interpuși, cu banii presupus obținuți din comiterea infracțiunilor. Înalta Curte a judecat, marţi, şi cererea lui Vâlcov de înlocuire a arestului.
Ionela Marcu
07 apr. 2015, 08:14
DNA a cerut un nou mandat ARESTARE a lui Darius Vâlcov după cel de-al doilea AVIZ dat în Senat

Instanţa a judecat, marţi după-amiază, noua cerere a DNA şi a rămas în pronunţare.

DNA a anunţat, marţi, într-un comunicat de presă, că procurorii au propus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 07.04.2015, a lui VÂLCOV DARIUS-BOGDAN, fost primar al municipiului Slatina, județul Olt, în prezent senator, cu privire la săvârșirea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale.

„Măsura arestării preventive a fost propusă de procurori având în vedere că, raportat la calitatea de senator a celui menționat, a fost îndeplinită condiția prevăzută în Constituția României, în sensul în care plenul Senatului a încuviințat cererea de arestare preventivă pentru acele aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul VÂLCOV DARIUS-BOGDAN a săvârșit infracțiunea sus menționată, prin prisma calităților deținute de acesta de-a lungul timpului, de primar al municipiului Slatina, senator în Parlamentul României și membru al Guvernului României„, precizează DNA.

CITEŞTE ŞI DARIUS VÂLCOV vrea să scape de ARESTUL preventiv. Înalta Curte judecă cererea fostului ministru

Potrivit referatului cu propunere de arestare preventivă, „începând cu anul 2011 și până în prezent, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius a efectuat operațiuni financiare sau acte de comerț incompatibile cu funcția de primar, senator și ministru, utilizând informații deținute în virtutea acestora, în legătură cu o firmă de cadastru, una de contabilitate și un birou de avocatură, firme pe care le deține în fapt și pe care le administrează, prin interpuși.

„Produsul infracțional obținut în urma săvârșirii infracțiunilor față de care se efectuează cercetări (trafic de influență și efectuare de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale) a fost depozitat într-un seif, lăsat spre păstrare unei persoane apropiate, acesta conținând următoarele:

– 90.000 dolari,
– 1.323.850 lei,
– 3 lingouri de aur, în total 3 kilograme,
– un tablou cu ramă aurie, inscripționat RENOIR,
– un tablou inscripționat JEAN COCTEAU,
– o pictură pe lemn, inscripționat AUREL ACASANDREI.

Ulterior, ca urmare a perchezițiilor domiciliare, s-au identificat 101 tablouri, despre care există indicii că ar fi fost achiziționate, prin interpuși, de către inculpatul Vâlcov Bogdan Darius, cu banii presupus obținuți din comiterea infracțiunilor pentru care se efectuează cercetări, în respectiva cauză. Pe tablouri figurează semnătura unor pictori celebri cum ar fi PABLO PICASSO (două gravuri și un desen în cărbune), ANDY WARHOL, NICOLAE TONITZA, ȘTEFAN LUCHIAN, GHEORGHE PETRAȘCU, CONSTANTIN PILIUȚĂ, CORNELIU BABA, HORIA BERNEA, OCTAV BĂNCILĂ etc.”, se precizează în comunicat.

În aceeași cauză, procurorii au propus:

– prelungirea măsurii preventive a arestului la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 14.04.2015 și până la 13.05.2015, inclusiv, a inculpatului PRINA MINEL FLORIN, primar al municipiului Slatina, în prezent suspendat,cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de trafic de influență,
– înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 14.04.2015 și până la 13.05.2015, inclusiv, a inculpatului ȘUȘALĂ LUCIAN PETRUȚ, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la infracțiunea de trafic de influență, evaziune fiscală și spălare de bani (detalii cu privire la starea de fapt în comunicatul nr. 508/14 martie 2015).

Anterior, la cererea procurorilor, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus față de inculpatul VÂLCOV DARIUS-BOGDAN măsura arestării preventive pe o perioada de 23 de zile, de la data de 02.04.2015 până la 24.04.2015 inclusiv, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Darius Vâlcov, fost ministru de Finanțe, a fost adus, marţi, la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde s-a judecat cererea sa de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură mai ușoară, respectiv arest la domiciliu sau control judiciar.

Pe 2 aprilie, Darius Vâlcov a fost arestat preventiv pentru 23 de zile, în dosarul în care este cercetat penal de DNA pentru trafic de influență.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Candidatura lui Călin Georgescu, respinsă de BEC. Prima reacția a acestuia: „România e sub tiranie”. Motivarea deciziei BEC. Update
Capital.ro
Candidat-surpriză în locul lui Călin Georgescu. Cu cine ar putea fi înlocuit
Playtech.ro
Metalul rar care face România unică! Se mai găsește doar în Suedia
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Un intelectual român critică dur mesajul unui controversat politician italian, susținător al lui Georgescu: „Informează-te sau nu mai minți!”
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Becali: E bine ce a făcut BEC. Ce spune despre înlocuitorul lui Georgescu
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Pensiile militare pot crește. CCR va decide viitorul pensiilor pentru militari sau rezerviști marți, 11 martie 2025
Cancan.ro
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia CCR pentru Călin Georgescu. BEC nu putea să ignore. Nu mai este nimic de făcut!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Ora de vară 2025! Când dăm ceasurile înainte în acest an
MediaFlux
Răsturnare privind pacea în Ucraina! Kievul face propunerea! Se așteaptă decizia Rusiei
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
S-a vândut Hotelul Palace din Constanța! Cine sunt noii proprietari