DNA cere aviz pentru arestarea lui Toni Greblă, judecător la Curtea Constituţională

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie cer aviz de la Senat pentru arestarea preventivă şi trimiterea în judecată a lui Toni Greblă, judecător la Curtea Constituţională, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie, informează România TV. De asemenea, DNA a decis extinderea urmăririi penale în cazul judecătorului CCR.
Iulian Tudor
03 feb. 2015, 12:02
DNA cere aviz pentru arestarea lui Toni Greblă, judecător la Curtea Constituţională

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kövesi, a transmis procurorului general referatul cauzei privind sesizarea Biroului permanent al Senatului României, în vederea declanşării procedurilor pentru obţinerea avizului necesar pentru arestarea şi trimiterea în judecată penală a suspectului GREBLĂ TONI, judecător la Curtea Constituţională a României.

Potrivit unui comunicat al DNA, cererea de arestare şi trimitere în judecată are în vedere săvârşirea infracţiunilor de:

– trafic de influenţă, în formă continuată
– două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite,
– constituirea unui grup infracţional organizat (în forma constituirii şi în vederea pregătirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate)
– favorizarea făptuitorului,
– folosirea în orice mod direct sau indirect de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii dacă este folosită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

„Faţă de momentul iniţial, au apărut elemente care conturează suspiciunea rezonabilă a săvârşirii ultimelor două infracţiuni menţionate, în sensul în care, judecătorul de Curte Constituţională Toni Greblă, în cadrul unei întâlniri directe cu o persoană care avea calitatea de suspect într-o cauză penală aflată în instrumentare la D.N.A, i-a întărit convingerea că, în cazul în care ancheta va reprezenta un pericol pentru acesta din urmă, va afla acest lucru şi îi va comunica, lăsându-l să creadă că are influenţă pentru a obţine aceste informaţii de la organele judiciare„, precizează DNA.

Toni Greblă, judecător al Curţii Constituţionale, se află în acest moment în concediu de odihnă pentru 35 de zile. 

Toni Greblă este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de influenţă, în formă continuată, două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi constituirea unui grup infracţional organizat în forma constituirii şi în vederea pregătirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate.

De asemenea, DNA a decis, marţi,  extinderea urmăririi penale şi efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de Toni Greblă pentru favorizarea făptuitorului, precum şi pentru „folosirea în orice mod direct sau indirect de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii dacă este folosită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, prev. de art.12 lit.b din Legea nr.78/2000″

Citeşte şi Toni Greblă, judecător la CCR, adus la DNA cu mandat. Şpaga – 56.000 de euro, rochii de damă şi capsatoare

Potrivit DNA, în ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

„În perioada 2010 – 2015, suspectul Toni Greblă, aflat în exercitarea funcţiei de senator în Parlamentul României (până la data de 18.12.2013, când şi-a început mandatul de judecător la Curtea Constituţională) şi ulterior judecător la Curtea Constituţională, a pretins şi primit de la administratorul mai multor societăţi comerciale, cu titlu de foloase necuvenite, următoarele:
– în perioada 2010 – 2015, folosinţa gratuită, întreținerea şi asigurarea pentru un autoturism marca BMW Serie 5, (înmatriculat succesiv pe mai multe firme controlate de omul de afaceri), în echivalent de 56.070 euro;
– în perioada 2010 – 2015, folosinţa gratuită a unui post telefonic, înregistrat pe una din firmele omului de afaceri
– în 02.11.2011, suma de 1.200 lei (echivalentul unor obiecte vestimentare);
– în octombrie 2012, materiale electorale aferente campaniei electorale privind alegerile parlamentare, pentru lipirea a 20.000 de afişe.

Foloasele necuvenite au fost primite în schimbul promisiunii de a interveni şi determina diferiţi funcţionari publici să îndeplinească şi să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuţiile acestora de serviciu, în folosul firmelor controlate de omul de afaceri, cu interese în domenii de activitate diversă (energie, transport, fier vechi ş.a.).

Toni Greblă: E mai bine să stau departe de activitatea CCR, pentru a nu fi o VULNERABILITATE

În perioada 2010 – 2015, suspectul Toni Greblă, aflat în exercitarea funcţiei de senator în Parlamentul României (până la data de 18.12.2013, când şi-a început mandatul de judecător la Curtea Constituţională) şi ulterior judecător la Curtea Constituţională, a exercitat în fapt activităţi specifice calităţilor de asociat (perceperea de dividende), administrator (reprezentarea societăţii) şi director general (activităţi comerciale), disimulate prin interpuşi, încălcând dispoziţiile de incompatibilitate (privind incompatibilităţile judecătorului de la Curtea Constituţională şi ale senatorului).

A rezultat că, în mod neîntrerupt, suspectul TONI GREBLĂ a desfăşurat activităţi comerciale direct şi prin interpuşi şi a exercitat calităţile de asociat, respectiv administrator / director general, în legătură cu o fermă agricolă situată în județul Gorj şi cu o societate comercială, având ca obiect principal de activitate producţia de energie electrică.

Împreună cu alte persoane, suspectul Toni Greblă a constituit un grup infracţional organizat cu scopul de a iniţia raporturi comerciale (export produse agro-alimentare) pe linia România – Federaţia Rusă, cu interpunerea Turciei, pentru eludarea deciziei de instituire de către Rusia a unui embargou unilateral asupra importului de produse agro-alimentare din Uniunea Europeană. În acest sens, membrii grupului s-au întâlnit de mai multe ori, atât în ţară, cât şi în afara ţării, acţionând coordonat pentru îndeplinirea scopului pentru care s-au constituit.

În perioada 2014 – 2015, aceştia au efectuat acte pregătitoare în vederea săvârşirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate, prev. de art.273 din Legea nr.86/2006 – Codul Vamal.

Suspectului Toni Greblă i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Departamentul de Informații și Protecție Internă și al Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei”.

Toni Greblă a fost desemnat, pe 16 decembrie 2013, de către plenul Senatului, pentru a ocupa funcția de judecător la Curtea Constituțională a României (CCR), după ce postul deținut de Iulia Motoc a fost declarat vacant ca urmare a numirii acesteia în funcția de judecător la CEDO.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Sistemul SGR RetuRo se modifică. Ce se va întâmpla cu sticlele duse la reciclare, au început să apară și containere pentru o nouă categorie de produse
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
Playtech.ro
Ce semnifică punctul luminos verde sau roşu de pe telefonul mobil, de fapt? Mulţi cred că sunt ”ascultaţi”
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara în care prețurile sunt mai mici ca în România, iar salariul minim e 2.234 de euro. „Poți să nu lucrezi toată viața, dar primești pensie”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Vara anului 2025, una dintre cele mai fierbinți din ultimele decenii. Vești teribile de la meteorologi
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
Cancan.ro
Alex Bodi îl face praf pe Beinur: 'Uiți că nici nu aveai chiloți pe tine? Ai rămas pe stradă în Dubai și…'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor. Toată lumea îl plânge: Te vom păstra în amintirea noastră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Pensii care trebuie înapoiate. Patru noi situații în care pensionarii sunt obligați să returneze banii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Destinație exotică cu prețuri mici în luna mai. Poți economisi peste 50% din prețul cazării