DNA cere aviz pentru urmărirea penală a deputatului Victor Ponta. Doar Camera Deputaţilor îl poate suspenda

DNA solicită aviz din partea Camerei Deputaţilor pentru începerea urmăririi penale în cazul lui Victor Ponta. El era deputat în vremea în care se presupune că a săvârşit infracţiunile de conflict de interese. O decizie a Curţii Constituţionale spune că în acest caz, preşedintele ţării nu-l poate suspenda pe premier. Doar Parlamentul îşi poate da acordul în privinţa ridicării imunităţii.
Romania TV
05 iun. 2015, 09:59
DNA cere aviz pentru urmărirea penală a deputatului Victor Ponta. Doar Camera Deputaţilor îl poate suspenda

Curtea a stabilit în 2008 că „în aplicarea dispoziţiilor art. 109 alin. (2) teza întâi din Constituţie, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va sesiza Camera Deputaţilor sau Senatul, după caz, pentru a cere urmărirea penală a membrilor şi a foştilor membri ai Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor şi care, la data sesizării, au şi calitatea de deputat sau de senator”.

Potrivit aceleiaşi decizii, „în aplicarea dispoziţiilor art. 109 alin. (2) teza întâi din Constituţie, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va sesiza Preşedintele României pentru a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului şi a foştilor membri ai Guvernului, care, la data sesizării, nu au şi calitatea de deputat sau de senator”.

Spynews
Oana Lis, în doliu! Vestea tristă care a răvășit-o pe soția lui Viorel Lis: ”Rămas bun” | FOTO
Bzi.ro
Aceasta este relația dintre Cătălin Botezatu și Adrian Nartea, de la Asia Express 2024! Creatorul de modă a recunoscut tot!
Fanatik.ro
Cele șase zodii care vor avea noroc triplu în următoarele 6 luni. Vine perioada lor de aur, Berbecii și Balanțele, printre cele mai avantajate
Capital.ro
Dispare permisul auto. Se introduce Cardul My Number. Va intra în vigoare din 24 martie 2025
Playtech.ro
Ciclonul Boris își schimbă direcția. Ce județe vor fi afectate de ploile torențiale în următoarele ore
DailyBusiness
Ion Țiriac și-a cumpărat avion de 60 de milioane de euro. Cât plătește anual pentru asigurarea aeronavelor sale
Adevarul
Motivul bizar pentru care o femeie din Hawaii vrea să se mute în România. Ce sfaturi îi dau străinii stabiliți în țară și românii
Spynews
Diandra de la Insula Iubirii și-a recuperat contul de Instagram, când nu mai avea nicio speranță. Ce s-a întâmplat cu profilul ispitei | FOTO
Spynews
De ce l-a acuzat Ema Oprișan pe Răzvan Kovacs că a abandonat-o, de fapt. Fostul concurent de la Insula Iubirii știa prin ce trece soția lui: ”Ajungem să oferim...”
Evz.ro
Zodiile care scapă de singurătate în octombrie. Iubirea este la un pas de ele
Ego.ro
Bruneta cu 16 ani mai tânără care a înlocuit-o pe Cristina Ich! Imaginile care au scăpat pe internet
Prosport.ro
Sorana Cîrstea a dat vestea cea mare. Ion Ion Țiriac e cel mai fericit
wowbiz.ro
Mama lui Gabriel Vasiliu rupe tăcerea, după ce nora ei a fost ucisă în Olanda! Femeia face primele dezvăluiri despre crima halucinantă. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu Ana-Maria
Cancan.ro
Ce mamă are Livian Pop! Soția lui Nelson Mondialu' a atras toate privirile la nunta fiului ei 😲
Playsport.ro
Apariție INCREDIBILĂ a Iriney Shayk! Cum a fost surprinsă pe stradă fosta lui Cristiano Ronaldo
kanald.ro
„Frumoasa noastră fiică ne-a fost smulsă.” La doar 8 ani, Mia și-a pierdut viața din cauza sepsisului. Fetița a fost trimisă acasă de două ori, în ciuda simptomelor grave
Capital.ro
Doliu la Naționala României. A murit un mare campion: Îi vom onora moștenirea
StirileBZI
Se dă un salariu de 1.000 de euro lunar! Nu este nevoie de studii superioare!
Prosport.ro
Ana Bogdan, imagini hot în costum de baie. Îi prieşte viața de femeie singură
stirilekanald.ro
"Inima și sufletul meu" Durere imensă la înmormântarea Denisei, tânăra ucisă de Șacalul din Constanța! Este condusă pe ultimul drum astăzi, într-un sicriu alb, înconjurată de flori albe, plânsă de familie și prieteni!
substantial.ro
Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, despre sfințirea mașinilor ca obicei creștinesc
MediaFlux
SE ÎNGHEAȚĂ PENSIILE DOI ANI! Răsturnare după RECALCULARE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...