DNA cere aviz pentru urmărirea penală a fostului ministru Valerian Vreme, pentru abuz în serviciu

Procurorii DNA cer preşedintelui Klaus Iohannis avizarea urmăririi penale pe numele fostului ministru al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Valerian Vreme, pentru abuz în serviciu, după ce acesta ar fi încălcat legea privind achiziţiile publice.
Filip Stan
26 iul. 2017, 13:21
DNA cere aviz pentru urmărirea penală a fostului ministru Valerian Vreme, pentru abuz în serviciu

Conform unui comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, procurorul şef al instituţiei a transmis procurorului general referatul cauzei, în vederea sesizării Preşedintelui României, astfel încât procurorii să poată începe urmărirea penală pe numele fostului ministru. Anchetatorii fac cercetări în legătură cu săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.

„În perioada septembrie 2010 – februarie 2012, Vreme Valerian, în calitate de ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, a încheiat cu D.Con-Net AG, lider al unei asocieri de firme, un contract ce avea ca obiect închirierea pe o durată de 16 luni şi 13 zile, cu opţiune de cumpărare, a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft în şcoli”, conform DNA.

Sursa citată arată că acest lucru s-a întâmplat în condiţiile în care Acordul-cadru de furnizare nr. 32/12 august 2009 nu permitea încheierea unui astfel de contract subsecvent.

DailyBusiness
Concediu plătit de 45 de zile despre care puţini români ştiu. Orice angajator este obligat să-l achite!
Spynews
Florin Salam, prima reacție după ce s-a zvonit că a pierdut 500.000 de euro la cazinou: „Când vezi că un om se ridică...”. Cine i-ar vrea răul manelistului
Bzi.ro
Lidia Buble, desființată după ce a pozat topless: „Ce o să fie în sufletul părinților tăi?!”
Fanatik.ro
Ce s-a servit, de fapt, la recepția de după învestirea lui Nicușor Dan. A fost un adevărat ospăț cu fasole cu ciolan și ceapă verde, ciocănele de pui sau sarmale
Capital.ro
Se renunță la moneda națională. Va fi adoptat euro. Decizia oficială luată pentru 1 ianuarie 2026: Avem premise foarte bune
Playtech.ro
Elena Udrea iese mai devreme din pușcărie. Justiția a decis: i se scad lunile din
DailyBusiness
Ce s-a servit la recepția oferită de Nicușor Dan după învestire. Nume celebre pe lista invitaților
Adevarul
Un medic dezvăluie cele șase băuturi care te fac să „arăți mai bătrân”: sunt deshidratante, usucă și inflamează pielea
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! A murit Elena Donca
Spynews
Cristi Borcea a vorbit despre femeile din viața lui. Ce are Valentina Pelinel și n-au avut celelalte doamne cu care s-a iubit
Spynews
Toată familia Iorgulescu, în fața instanței! Detalii exclusive
Evz.ro
Moșia lui Mihai Viteazul, aflată la 60 de km de București, devine noul El Dorado
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ion Țiriac, verdict despre operația la sâni a Simonei Halep: „Senzațională decizie”
kanald.ro
Anunț îngrijorător despre execuția bugetară! Șeful finanțelor a dat toate detaliile: „Plata salariilor şi pensiilor reprezintă o provocare uriaşă”
Cancan.ro
BRomania a comandat un buchet de 101 trandafiri prin Glovo. IREAL ce i-a adus curierul, de fapt 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. E cumplit ce i se va întâmpla: Și-au dat seama că se poate
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Diana Gureşoaie, de nerecunoscut. Fosta iubită a lui Dodel s-a transformat într-un pachet de muşchi
stirilekanald.ro
Vladimir Putin, ținta unui atentat. Elicopterul liderului rus, atacat în forță de dronele Ucrainei
Aheea, fiica lui Nicușor Dan, debordant de sinceră după ceremonia de învestire. Ce i-a spus tatălui ei: „S-a plictisit la discurs”
MediaFlux
Data la care vin pensiile în luna iunie! Anunț oficial pentru cinci milioane de seniori. Banii se livrează în două etape
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
O fostă Miss România se întoarce în televiziune cu un nou proiect: Își dorește să fie iar în lumina reflectoarelor