Union Co Cluj Napoca a câştigat licitaţia organizată la sfârşitul anului de DNA, deşi administratorul societăţii fusese amendat de procurori în urma unei acuzaţii de fals făcute chiar de Univeristatea Babeş-Bolyai.
Plângerea pentru uz de fals a fost făcută de Universitatea Babeş Bolyai la un an de la organizarea licitaţiei pentru achiziţionarea de calculatoare. Atunci, cei de la Universitate au descoperit că firma care a câştigat licitaţia s-ar fi folosit de documente falsificate, mai exact de o adeverinţă de la producătorul acelor calculatoare.
A depus o plângere la Parchetul de pe lângă judecătoria Cluj Napoca, iar procurorii de acolo au decis amendarea administratorului societăţii şi a unuia dintre angajaţi cu o 100 de lei, amendă administrativă pentru uz de fals. Cei de la firmă s-au întors împotriva Universităţii în instanţă, dar au pierdut definitiv acea plângere în 2010.
DNA a dat contractul de achiziţionare de laptop-uri în valoare de 25 de mii de euro companiei Union Co Cluj Napoca.
Firma, în ultimul timp a câştigat mai mult contracte cu statul, firma a vândut pentru IPJ Cluj Napoca tonere, a vândut către Camera deputaţilor mai multe echipamente video şi către Universitatea de Agronomie tot calculatoare.