EVZ a solicitat DNA să răspundă la două întrebări, în contextul în care privind calitatea premeirului Victor-Viorel Ponta, după ce numele său a fost pomenit de un martor din dosarul „Microsoft”:
1. În acest moment, persoana menţionată de dvs. în solicitare nu are calitate de suspect sau inculpat, în dosarul la care faceţi referire.
2. Informaţii privind ancheta care face obiectul interesului dvs. au fost transmise în conţinutul comunicatului 1342/VIII-2/26 septembrie 2014, alte date nefiind publice în acest moment în conformitate cu art. 12, alin. 1, lit. e, din Legea 544/2001.
Dosarul Microsoft a fost deschis în urma unor informaţii obţinute de Corpul de Control al Primului Ministru Victor Ponta. Pe baza acestor informaţii Corpul de Control a sesizat DNA care a instrumentat ulterior dosarul.
Din informaţiile puse la dispoziţie de către DNA nu există nici un fel de menţiune la numele Victor Ponta sau la implicarea sa în vreun fel în acest dosar.
Primul Ministru a declarat că ar fi imposibil să fie adevăratele zvonurile care circulă în presă , pe surse, deoarece nu s-a făcut în 2004 un control legat de licențe: „Eu nu mai eram șef al Corpului de Control, eram ministru” a declarat premierul Victor Ponta.
Premierul a spus că va vota pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru Valerian Vreme. „Evident, justiția va cerceta și își va spune cuvântul” a mai declarat Victor Ponta.