DNA, despre modificările propuse la legislaţia penală: Ar afecta capacitatea de a trage la răspundere pe cei care au comis fapte penale

DNA critică unele dintre noile modificări la legislaţia penală propuse de Ministerul Justiţiei, precizând că, dacă ar intra în vigoare, acestea ar afecta în mod substanţial activitatea de urmărire penală şi implicit capacitatea de a trage la răspundere pe cei care au săvârşit fapte penale. DNA menţionează că, prin adoptarea OUG pentru contestaţia în anulare, ar putea fi rejudecate 42 de cauze cu 335 de inculpaţi.
Romania TV
27 mart. 2019, 15:00
DNA, despre modificările propuse la legislaţia penală: Ar afecta capacitatea de a trage la răspundere pe cei care au comis fapte penale

DNA a emis un punct de vedere, într-un comunicat, asupra celor mai recente propuneri de modificare a legislaţiei penale (Codul Penal, Codul de procedură penală, Legea 78/2000, proiectul de act normativ privind contestaţia în anulare). Aceste propuneri au fost formulate de Ministerul Justiţiei, fiind transmise participanţilor la o discuţie la care a luat parte şi un reprezentant al DNA, la data de 22 martie 2019.

DNA a prezentat miercuri „modificările care, dacă ar intra în vigoare, ar afecta în mod substanţial activitatea de urmărire penala şi implicit capacitatea de a trage la răspundere penală a celor care au săvârşit fapte penale”.

Propunerile de modificare cele mai îngrijorătoare în opinia DNA se referă la:

1. Posibilitatea contestării deciziilor definitive pronunțate completurile de 5 judecători ale ÎCCJ chiar dacă a expirat termenul prevăzut de Codul de procedură penală (dosare vizând membri ai Parlamentului, miniștri și magistrați în care s-au pronunțat decizii definitive în perioada 1 februarie 2014 – 29 noiembrie 2018) – proiect referitor la contestația în anulare

Art….(1) Contestația în anulare pentru motivul prevăzut de art. 426 lit. d) teza I C.p.p. împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în apel de către complete de 5 judecători ale înaltei Curți de Casație și Justiție după intrarea în vigoare a Codului de procedură penală și pentru care termenul de introducere a contestației în anulare s-a împlinit anterior datei de 29 noiembrie 2018 poate fi introdusă de oricare dintre titularii acestei căi de atac prevăzuți de art. 427 alin. (1) C.p.p., în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

(2) Dacă se admite contestația în anulare formulată în condițiile alin. (1), cursul termenului prescripției răspunderii penale se suspendă de la data desființării hotărârii a cărei anulare se cere și până la data pronunțării unei hotărâri ca urmare a rejudecării apelului

Opinie și consecințe practice 

Acest proiect de act normativ ar putea determina rejudecarea unui număr de 42 cauze cu 335 inculpați, față de care Înalta Curte de Casație și Justiție, în completuri de 5 judecători, a pronunțat decizii definitive în perioada 01 februarie 2014 – 29 noiembrie 2018.

Prin cele 42 de hotărâri definitive pronunțate de completurile de 5 judecători s-a dispus confiscarea specială a sumelor de 5.5 milioane lei, 16.5 milioane euro și 2 milioane USD, precum și despăgubiri civile în favoarea statului român în cuantum de 23 milioane lei și în favoarea altor părți civile în cuantum de 2 milioane lei.

Practic, prin acest text legal, în cazul hotărârilor judecătorești definitive pronunțate în apel de către completurile de 5 judecători ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, după intrarea în vigoare a Codului de procedură penală și pentru care termenul de introducere a contestației în anulare referitor la cazul prevăzut de art.426 alin.(1) lit.d teza I Cod procedură penală (când instanța nu a fost compusă potrivit legii) s-a împlinit anterior datei de 29.11.2018, posibilii titulari ai acestei căi de atac sunt repuși în termen, în sensul că pot ataca aceste hotărâri definitive timp de 60 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență.

O astfel de normă prin care se repun în termen titularii contestației în anulare întemeiat pe cazul prevăzut de art.426 alin.(1) lit.d teza I Cod procedură penală este neconstituțională și încalcă dispozițiile art.1 alin.(4) și (5) precum și art.115 alin.(4) din Constituție.

Totodată, nu se poate adopta o soluție legislativă cu efect retroactiv pentru cauzele deja judecate definitiv. 

Intervenția legiuitorului delegat pentru „repunerea în termen a celor condamnați definitiv prin hotărâre judecătorească” aduce atingere gravă principiului securității raporturilor juridice și încrederii cetățenilor în actul de justiție.

Prin urmare, instituirea unei căi extraordinare de atac sau repunerea în termen pentru formularea unei căi extraordinare de atac deja existente are caracterul unei norme de drept procesual penal și nu de drept penal substanțial.

Dreptul la un proces echitabil prevăzut de art.6 din CEDO nu a fost încălcat atâta timp cât judecătorii care au făcut parte din completurile de 5 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt independenți, dosarele au fost repartizate aleatoriu și judecata a avut loc cu numărul de judecători prevăzut de lege.

În cazul admiterii acestor contestații în anulare, există, în mod evident, posibilitatea desființării măsurilor asigurătorii dispuse și, implicit, posibilitatea sustragerii bunurilor indisponibilizate în vederea reparării pagubelor produse prin infracțiune sau a executării măsurilor de siguranță prevăzute de lege.

De asemenea, părțile civile și statul vor fi expuse riscului de a nu mai recupera prejudiciile și nici de a obține executarea hotărârilor într-un termen rezonabil. 

Mai mult decât atât, Curtea Constituțională a României s-a pronunțat în mai multe situații, apreciind că introducerea unor astfel de reglementări încalcă prevederile Constituției.

2. Nu va mai fi considerată infracțiune și, prin urmare, nu va mai fi pedepsită fapta abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite așa cum este formulată de art. 132 din Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție

Articolul 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.

Opinie: 

Abrogarea art. 13din Legea nr.78/2000 ar afecta în mod grav activitatea desfășurată de către Direcția Națională Anticorupție, în condițiile în care există un număr de 1249 dosare în care a fost începută urmărirea penală in rem sau in personam pentru această infracțiune.

Aproximativ 25% din totalul infracțiunile trimise in judecata de DNA reprezintă infracțiune definită de art. 132 

Prin urmare, dacă întră în vigoare, această modificare ar determina închiderea unui procent important din numărul cauzelor soluționate în prezent de către Direcția Națională Anticorupție.

Mai mult, articolul respectiv transpune în legislația română dispozițiile art 19 privind abuzul de funcție din Convenția ONU privind Corupția ( Convenția de la Merida) ratificată de România. Conform acestui articol, una dintre caracteristicile infracțiunii de corupâie este condiția ca fapta să fie comisă în scopul obținerii unor avantaje necuvenite pentru sine sau pentru altul.

3. La infracțiunea de dare de mită, modificările, dacă vor fi aduse, vor îngreuna extrem de mult descoperirea faptelor de corupție săvârșite pentru care nu s-a formulat denunț în termen de 1 an de la săvârșirii faptei, ceea ce echivalează cu o dezincriminare de facto a acestor fapte;

Alineatul (3) al articolului 290 Cod penal se modifică și va avea următorul cuprins: „(3) Mituitorul nu se pedepsește dacă denunță fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta, dar nu mai târziu de 1 an de la data săvârșirii acesteia.”

4. Reducerea termenelor de prescripție pentru anumite categorii de infracțiuni va afecta dosarele instrumentate de DNA, multe dosare dinre cele aflate în instrumentare riscă să fie clasate, iar dintre cele deja trimise în judecată, multe riscă să fie finalizate cu încetarea procesului penal, pe motiv de prescrierea faptelor.

Termenele de prescripție se reduc 

„De la 10 la 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depășește 20 de ani; 

De la 8 la 6 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani;” 

Opinie: 

Această modificare reduce nejustificat termenele de prescripție pentru infracțiunile pedepsite cu închisoare mai mare de 10 ani, dar care nu depășește 20 de ani, precum și în cazul celor pedepsite cu închisoare mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani.

Reducerea acestor termene va influența activitatea desfășurată de Direcția Națională Anticorupție, întrucât infracțiunile prevăzute de Legea nr.78/2000 se încadrează în categoria infracțiunilor pentru care se reduc termenele de prescripție (5 ani – 20 ani), cu consecința clasării cauzelor, respectiv încetării procesului penal.

Practic, prin această modificare, în toate cauzele Direcției Naționale Anticorupție se vor reduce termenele de prescripție, situație în care persoanele suspectate pentru comiterea faptelor de corupție vor putea scăpa de răspunderea penală.

5. În codul de procedură penală se introduc trei articole referitoare la comunicarea publică, a căror formulare este neclară. 

„(3) În cursul urmăririi penale și al judecării cauzei sunt interzise comunicările publice, declarațiile publice precum și furnizarea de alte informații, direct sau indirect, provenind de la autorități publice referitoare la faptele și persoanele ce fac obiectul acestor proceduri. Persoanele din cadrul autorităților publice nu se pot referi la persoanele suspectate sau inculpate ca și cum acestea ar fi vinovate decât în cazul în care există o hotărâre definitivă de condamnare cu privire la acele fapte.

(4) Prin excepție, în cursul urmării penale sau al judecății, organele de urmărire penală sau instanța de judecată pot comunica public date despre procedurile penale care se desfășoară doar atunci când datele furnizate justifică un interes public prevăzut de lege sau acest lucru este necesar în interesul descoperirii și aflării adevărului în cauză.

(5) În cursul procesului penal este interzisă prezentarea publică a persoanelor suspectate de săvârșirea unor infracțiuni purtând cătușe sau alte mijloace de imobilizare sau afectate de alte modalități de natură a induce în percepția publică că acestea ar fi vinovate de săvârșirea unor infracțiuni.”

Dispozițiile respective riscă să limiteze dreptul la informare corectă și să suscite interpretări în sensul afectării exigenței de transparență pe care autoritățile publice sunt obligate să o asigure.

Practic, opinia publică se va afla în situația de a fi informată numai de anumite părți implicate în procesul penal, respectiv suspectul ori inculpatul, fără a se cunoaște perspectiva organului judiciar.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Spionii lui Gigi Becali au descoperit un triunghi amoros la FCSB: Ngezana i-a furat colegului iubita româncă
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Minunea românească. Construcția care îi uimește pe toți. Lucrările sunt în toi
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat în direct: Acum am primit...
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Trei polițiști răniți grav într-un accident la Borșa, șoferul vinovat a fugit de la locul faptei
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?