DNA: Elena Udrea dispunea DISCREŢIONAR de fondurile publice, în funcţie de INTERESUL PROPRIU

DNA a trimis procurorului general şi ministrului Justiţiei referatul în baza căruia cere arestarea preventivă a Elenei Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului. Pe lângă acuzaţiile de abuz în serviciu, trafic de influenţă şi fals în declaraţii, procurorii anticorupţie au extins cercetarea pentru luare de mită, motivând că probele şi declaraţiile din dosar arată că "modul de săvârşire a faptelor şi felul în care deputatul Udrea Elena Gabriela s-a raportat la fondurile publice pe care le gestiona, privite ca o sursă de care poate dispune discreţionar în funcţie de interesul propriu, conturează o vădită stare de pericol pentru ordinea publică".
Romania TV
04 feb. 2015, 15:30
DNA: Elena Udrea dispunea DISCREŢIONAR de fondurile publice, în funcţie de INTERESUL PROPRIU

În referatul întocmit de procurori, aceştia subliniază că arestarea preventivă a deputatului Elena Udrea se impune „pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică”. „Modul de săvârşire a faptelor şi felul în care deputatul Udrea Elena Gabriela s-a raportat la fondurile publice pe care le gestiona, privite ca o sursă de care poate dispune discreţionar în funcţie de interesul propriu, conturează o vădită stare de pericol pentru ordinea publică. La aprecierea pericolului concret al faptelor trebuie avută în vedere şi valoarea deosebit de ridicată a sumelor care formează obiectul infracţiunilor de corupţie şi a prejudiciilor produse bugetului de stat, precum şi contextul social şi economic, caracterizat prin insuficienţa resurselor publice. Totodată, modul de operare, care a presupus conlucrarea unor funcţionari de la nivelul administraţiei centrale şi locale pentru a favoriza anumiţi operatori economici implicaţi în procedurile de achiziţie publică, aduce o atingere semnificativă liberei concurenţe, un principiu esenţial într-o economie de piaţă, în condiţiile în care probele administrate în cauză au demonstrat că doar anumite societăţi comerciale aveau acces la fondurile gestionate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului„, se arată în referat.

Citeşte şi GALA BUTE. STENOGRAME INCENDIARE cu Elena Udrea. De ce solicită DNA arestarea „Doamnei”

Procurorii fac trimitere la programul „Schi în România”. „Stabilirea proiectelor care beneficiau de finanţare reprezenta o decizie exclusivă a ministrului, aşa cum rezultă din declaraţiile martorului Arsene Octavian şi ale inculpatului Nastasia Gheorghe, secretarul general al ministerului. Criteriile după care erau luate aceste decizii erau subiective, un rol important avându-l percepţia cu privire la afinităţile politice ale administratorilor societăţilor comerciale care beneficiau de finanţări, aşa cum rezultă din declaraţia inculpatului Lungu Ştefan. În acest context, companiile care aveau încheiate contracte cu unităţile administrativ teritoriale executau lucrările din surse proprii şi depindeau de bunăvoinţa ministrului pentru a recupera aceste cheltuieli„, se susţine în materialul de urmărire penală.

ELENA UDREA, PRIMA REACŢIE după cererea DNA de ARESTARE

Anchetatorii mai arată că, întrucât „depindeau de bunăvoinţa ministrului”, operatorii economici care primeau finanţări obişnuiau să achite comisioane persoanelor cu influenţă din MDRT: „În condiţiile în care sumele avansate de societăţi proveneau din credite bancare purtătoare de dobânzi, iar facturile emise atrăgeau obligaţia de plată de taxei pe valoare adăugată, întârzierile în decontarea lucrărilor puteau influenţa capacitatea de plată a operatorilor economici, ceea ce reprezenta un stimulent puternic ca administratorii societăţilor comerciale să răspundă la orice solicitări ale reprezentanţilor ministerului. Din declaraţiile celorlalţi inculpaţi audiaţi în cauză rezultă că aceste împrejurări au dat naştere unui cutume în baza căreia reprezentanţii societăţilor comerciale care primeau finanţări de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului sau de la companii subordonate acestuia transmiteau un procent de 10% din plăţile efectuate către funcţionarii care puteau influenţa aprobarea finanţărilor„, mai arată procurorii.

Citeşte şi ELENA UDREA, la un pas de arestare. Care sunt paşii pentru punerea în aplicare a cererii DNA

Din probele administrate în cauză a rezultat că în luna februarie 2011 Elena Udrea a avut o întâlnire cu Adrian Gardean (reprezentant de fapt al societăţii S.C. Termogaz Company S.A, care avea în desfăşurare mai multe contracte de execuţie finanţate prin programul „Schi în România”), întâlnire intermediată de Ştefan Lungu, consilierul personal al ministrului şi în cadrul căruia ministrul a condiţionat efectuarea la timp a plăţilor de „anumite sponsorizări”. „Aşa cum rezultă din declaraţiile inculpaţilor Gardean Adrian şi Nastasia Gheorghe, Udrea Elena i-a sugerat lui Gardean Adrian că, în schimbul plăţilor la zi efectuate în cadrul contractelor pe care le derula această societate în cadrul programelor finanţate de MDRT, trebuie să facă anumite sponsorizări. De asemenea, Udrea Elena l-a indicat pe inculpatul Nastasia Gheorghe ca fiind persoana cu care Gardean Adrian urma să ţină legătura pentru stabilirea detaliilor legate de plăţi”, subliniază procurorii.

Ulterior, Adrian Gardean a avut o întâlnire la sediul ministerului cu Nastasia Gheorghe şi Lungu Ştefan, prilej cu care cei doi funcţionari i-au amintit lui Gardean Adrian că trebuie să încheie un contract de sponsorizare cu societatea lui Rudel Obreja, lucru cu care Gardean Adrian a fost de acord. „Suma stabilită a fost de 3.000.000 RON, reprezentând un procent de aproximativ 10% din valoarea plăţilor încasate de Termogaz Company pentru lucrările finanţate de minister„, punctează procurorii, care adaugă că soluţia convenită a fost încheierea unui contract fictiv de publicitate între Termogaz Company şi Europlus Computers, firmă înfiinţată de Rudel Obreja pentru organizarea Galei Bute. Scopul contractului fictiv era de „a ascunde de a ascunde transferul fondurilor obţinute de la MDRT în patrimoniul inculpatului Obreja Rudel”.

Valeriu Zgonea a convocat conducerea Camerei pentru a trimite dosarul Elenei Udrea la Comisia juridică

Citeste mai mult pe RTV.NET: http://www.romaniatv.net/valeriu-zgonea-a-convocat-conducerea-camerei-pentru-a-trimite-dosarul-elenei-udrea-la-comisia-juridica_200173.html#ixzz3QnAwToAN

Anchetatorii arată că „pe parcursul urmăririi penale a rezultat că cea mai importantă contribuţie la săvârşirea acestor fapte şi la producerea rezultatului aparţine ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului de la acea dată, Udrea Elena„, care a creat un prejudiciu în patrimoniul ministerului, cu toate că avea cunoştinţă de „împrejurările esenţiale ale cauzei şi a acceptat posibilitatea producerii rezultatului, având în vedere că îi fuseseră aduse la cunoştinţă în mai multe rânduri impedimentele legale şi că a participat sau a determinat încălcarea regulilor de încheiere a contractelor de achiziţie publică reglementate de O.U.G. nr. 34/2006”.

„La data de 24.06.2011 s-a încheiat contractul de servicii nr. 232 între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în calitate de beneficiar, şi S.C. Europlus Computers S.R.L., în calitate de prestator, având ca obiect prestarea serviciilor de promovare a României în cadrul evenimentelor desfăşurate cu ocazia organizării Galei Internaţionale de Box profesionist de către Federaţia Română de Box. Valoarea contractului a fost de 10.175.168,44 RON, sumă care urma să fie rambursată din fonduri europene, iar metoda de atribuire a fost negocierea fără publicarea unui anunţ de participare.

În baza acestui contract, prin ordinul de plată nr. 9/01.02.2012, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a efectuat plata serviciilor de promovare în valoare de 8.116.800 RON.

Fondurile publice au fost utilizate într-o modalitate interzisă de lege, respectiv pentru finanţarea unui eveniment sportiv organizat de către o societate comercială, iar suma achitată în baza contractului constituie în întregime un prejudiciu produs în patrimoniul ministerului. (…)

Mai mult, contractul a fost atribuit cu încălcarea procedurilor legale de achiziţie publică şi au fost achiziţionate servicii care nu se regăsesc printre categoriile de cheltuieli eligibile pentru programele cu finanţare europeană.
Aceste împrejurări atrag refuzul de decontare a sumelor de către autoritatea de management a fondurilor europene, astfel încât, datorită modului defectuos în care funcţionarii şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, sumele care ar fi trebuit rambursate din fonduri europene au fost suportate integral de către bugetul de stat„, arată procurorii în referatul prin care se cere încuviinţarea arestării preventive a Elenei Udrea.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Sistemul SGR RetuRo se modifică. Ce se va întâmpla cu sticlele duse la reciclare, au început să apară și containere pentru o nouă categorie de produse
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
Playtech.ro
Ce semnifică punctul luminos verde sau roşu de pe telefonul mobil, de fapt? Mulţi cred că sunt ”ascultaţi”
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara în care prețurile sunt mai mici ca în România, iar salariul minim e 2.234 de euro. „Poți să nu lucrezi toată viața, dar primești pensie”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Vara anului 2025, una dintre cele mai fierbinți din ultimele decenii. Vești teribile de la meteorologi
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
Cancan.ro
Alex Bodi îl face praf pe Beinur: 'Uiți că nici nu aveai chiloți pe tine? Ai rămas pe stradă în Dubai și…'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Am pierdut cel mai mare actor. Toată lumea îl plânge: Te vom păstra în amintirea noastră
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Pensii care trebuie înapoiate. Patru noi situații în care pensionarii sunt obligați să returneze banii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Destinație exotică cu prețuri mici în luna mai. Poți economisi peste 50% din prețul cazării