Printre aceste adrese figurează sediile unor instituţii publice, dar şi ale unor societăţi comerciale.
Cercetările au legătură cu o cauză penală ce vizează suspiciunea săvârşirii, în perioada 2012-2013 şi în luna ianuarie 2014, a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie de către funcţionari publici cu funcţii de conducere în plan local, afirmă DNA.
‘În acest moment, în cauză se efectuează urmărirea penală prin raportare strict la fapte, nefiind începută urmărirea penală faţă de vreo persoană’, precizează DNA.
Procurorii anticorupţie au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi a Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.