DNA: Fost manager la SC Hidro Prahova, trimis în judecată pentru luare de mită. Şi-a recunoscut fapta

Fostul manager al Unităţii de Implementare a Proiectului "Reabilitarea şi modernizarea sistemelor de apă şi canalizare în judeţul Prahova" în cadrul SC Hidro Prahova, Cristian Ionescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA Ploieşti, pentru două infracţiuni de luare de mită, acesta recunoscându-şi faptele.
Iulian Tudor
18 dec. 2017, 13:16
DNA: Fost manager la SC Hidro Prahova, trimis în judecată pentru luare de mită. Şi-a recunoscut fapta

„În perioada iunie – iulie 2013, în contextul derulării unui contract de lucrări cu finanţare europeană având ca obiect ‘Reabilitarea şi extinderea SEAU Vălenii de Munte, Mizil şi Urlaţi, judeţul Prahova’, inculpatul Ionescu Ionuţ Cristian, în calitate de manager Unitatea de Implementare a Proiectelor în cadrul SC Hidro Prahova SA Ploieşti şi în legătură cu atribuţiile sale de serviciu, a acceptat promisiunea şi a primit de la un om de afaceri (martor în cauză), printr-un intermediar, suma de 10.000 lei, în schimbul aprobării ofertei depuse de o societate comercială”, se arată într-un comunicat al DNA.

Potrivit sursei citate, prin această acţiune, omul de afaceri, care deţinea informaţii despre posibilitatea ca anumite firme să fie ‘sprijinite’ în atribuirea contractelor de lucrări, s-a asigurat că societatea respectivă nu va întâmpina obstacole în procedura de atribuire a lucrării, în cazul în care oferta era eligibilă, lucru care s-a şi întâmplat ulterior.

„În perioada mai – iunie 2014, într-un context asemănător privind proiectul ‘Extindere reţea canalizare în oraşele Câmpina, Băneşti, Vălenii de Munte, judeţul Prahova’, inculpatul Ionescu Ionuţ Cristian, în aceeaşi calitate, a pretins şi primit de la administratorul unei societăţi comerciale suma de 10.000 lei, în schimbul facilitării derulării unui contract de prestări servicii, încheiat de acesta din urmă cu sprijinul managerului de proiect”, se precizează în comunicat.

În prezenţa avocatului, Cristian Ionescu a declarat că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi este de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, precum şi cu forma de executare a acesteia, respectiv 2 ani şi 8 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de 3 ani şi interzicerea pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor.

Cristian Ionescu va fi obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile, în cadrul SC Servicii de Gospodărire Urbană SRL sau Administraţia Parcului Memorial ”Constantin Stere” Ploieşti.

Dosarul de urmărire penală, împreună cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei, a fost trimis la Tribunalul Prahova.

DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Spynews
Sese de la Mireasa este distrus de durere după moartea lui Andrei Perneș! Ce a apărut pe contul lui de Instagram | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Vești bune pentru românii care stau la casă. Cum pot să primească bani de la stat pentru panourile fotovoltaice
Capital.ro
ȘOC total - Călin Georgescu, ridicat de Poliție și dus la Parchet. L-au săltat direct din trafic
Playtech.ro
Când se virează pensiile în martie 2025. Cei care le primesc prin Poștă vor aștepta mai mult. De ce întârzie plățile
DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Adevarul
Regretele românilor întorși din Occident: „Oamenii sunt ofticați și cu capsa pusă - mă înfioară”
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Ce a învățat Sore după despărțirea de tatăl fiicei sale. Pe ce pune accent în creșterea lui Erin: „Copiii se adaptează”
Spynews
Lecția de viață primită de Ruby de la bunica sa! Sfaturile care au marcat-o pe artistă / VIDEO
Evz.ro
Percheziții de amploare în ancheta finanțării campaniei lui Călin Georgescu
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Adevărul despre vânătaia de pe mâna lui Donald Trump. Cu ce explicație vine Casa Albă
Cancan.ro
Ea este femeia ucisă de un țurțur în Militari Residence. Dezvăluirile uluitoare ale martorilor
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu, îngenuncheat. Verdictul definitiv al ICCJ a venit astăzi, 26 februarie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
George Simion, despre perchezițiile în care ar fi vizat Horațiu Potra: "Continuă abuzurile, nu găsesc dovezi". Ce iși dorește liderul AUR
Rusia așteaptă clarificări privind acordul dintre Ucraina și SUA pentru resursele minerale
MediaFlux
BANI de la STAT dacă locuiești la CASĂ! Cine primește MII de EURO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Elon Musk își „dă cu Tesla-n… cap”: implicarea politică și prăbușirea vânzărilor în Europa