În perioada august-octombrie 2013, Mircea Govor i-a cerut sprijin lui Liviu Dragnea, la acel moment președinte executiv al PSD, dar și lui Andrei Dolineaschi, secretar general al partidului, pentru a controla deciziile persoanelor implicate în reorganizarea ANAF, în sensul impunerii persoanelor agreate în funcțiile de interes din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Satu Mare, potrivit referatului DNA.
„Astfel, în perioada august-octombrie 2013, Govor Mircea Vasile a cerut sprijin numiților Dragnea Liviu și Dolineaschi Andrei (…) în sensul de a controla deciziile persoanelor implicate în reorganizarea ANAF, pentru impunerea persoanelor agreate în funcțiile de interes din cadrul AJFP Satu Mare. În același timp, Govor Mircea Vasile a acționat în același scop și în mod direct sau prin intermediul numitului Dolineaschi Andrei pe lângă Diaconu Gelu și Tunaru Florin, președintele, respectiv vicepreședintele ANAF, dar și pe lângă directorul general al DGFP Cluj, Costin Mihai, aceștia având atribuții de serviciu pe linia nominalizării/delegării/împuternicirii persoanelor cu funcții de conducere în cadrul structurilor teritoriale subordonate„, notează DNA.
CITEŞTE ŞI: Noi dezvăluiri din dosarul lui Mircea Govor. Declaraţiile care i-ar putea face probleme lui Victor Ponta
Conform procurorilor, după ce președintele ANAF a emis mai multe ordine de numiri provizorii în funcții de conducere în sensul dorit de Mircea Govor și apropiații săi, liberalii Ovidiu Silaghi și Adrian Ștef, președinte al Consiliului Județean Satu Mare, s-au arătat nemulțumiți de modul de distribuire a funcțiilor.
„Acest lucru a produs nemulțumirea lui Adrian Ștef și a numitului Silaghi Ovidiu, președintele PNL Satu Mare, deoarece PNL nu deținea niciunul dintre posturile de conducere pe inspecție fiscală, în ciuda faptului că Mircea Govor a recunoscut că „de aia controlul s-a împărțit în două, ca unul să meargă la ei, unul la noi”, adică cele două posturi să fie împărțite între PSD și PNL„, se arată în document.
La data de 7 august 2013, Mircea Govor are o discuție în contradictoriu cu Adrian Ștef, din care se desprinde concluzia că posturile vacante din organigrama AJFP Satu Mare urmează a fi ocupate doar în urma unor negocieri purtate între liderii politici ai PSD și PNL, neavând importanță criteriul profesional:
„Domn (Ștef Adrian) : — Da !
GOVOR MIRCEA VASILE :— Măi Adi !
Domn : — Da.
GOVOR MIRCEA VASILE :— Io am circul de pe lume aici măi !
Domn : — Na, ce s-o întâmplat ?
GOVOR MIRCEA VASILE :— Păi da’ astea nu-s măi, acesta, în primul rând acesta pe care l-ai pus tu la Negrești îi de la PDL și măi, îți spun io…
Domn : — Măi !
GOVOR MIRCEA VASILE :— Na bun, acuma Adi, îți spun ceva, toți îmi sar în cap, toată lumea îmi sare în cap de acolo…
Domn : — Mircea, ascultă-mă te rog frumos.
GOVOR MIRCEA VASILE :— Da.
Domn : — Te rog frumos ascultă-mă.
GOVOR MIRCEA VASILE :— Da.
Domn : — Deci, numirile astea, numirile astea care noi le facem….
GOVOR MIRCEA VASILE : — Adi, nu-i așa, că astea locuri cheie, dă-le dracului (…) că acum oamenii ăștia știu…
Domn : — Stai măi un pic atuncia, te rog nu mă suna de față cu oamenii ! Dacă vrei discutăm noi separat chestiunea asta.
GOVOR MIRCEA VASILE :— Nu-i bai, io opresc, io sun la București și opresc numirile.
Domn : — Na oprește, oprește cum vrei tu, asta este, n-am ce să fac, dacă tu discuți cu oamenii mei pe care io îi fac și io îi pun, tu îi oprești, io n-am discutat niciodată, nici o propunere de a ta.
GOVOR MIRCEA VASILE :— Na bine Adi, îi vorba, știi ce spun ăștia, de ce luați de la PDL măi, ne-o (…) într-una și acum îi luați voi și îi faceți PNL…
Domn : — Mircea, ascultă-mă te rog frumos, dacă vrei să discutăm nu discuta cu mine îi ședință… te rog frumos.
GOVOR MIRCEA VASILE :— Da’ unde ești acum ?
Domn : — Îs la birou, da’ n-am discutat niciodată nici o numire de a ta, nici un nume nu l-am discutat.
GOVOR MIRCEA VASILE :— Da Adi, Adi, stai un pic, că și asta îi o chestie, da’ io, io efectiv nici io n-am spus până acum nimic, da’ asta, îmi spun oamenii ăștia acesta domnule, o venit de la PDL acum și într-una o fost în circ și în scandal cu el și acum l-a și luat voi ca să continuăm circul și scandalul, dă-le dracului măi !
Domn : — Deci Mircea, nu mai fac nici o propunere, nu mai discut nimic, am închis subiectul când vine Ovidiu (se referă la Ovidiu Silaghi) să și (…) io am închis subiectul, gata ! Nu mă mai interesează !… Nu mă mai interesează !”.
De asemenea, la data de 5 septembrie 2013, Mircea Govor l-a contactat telefonic pe Liviu Dragnea, căruia i-a solicitat să accepte o întrevedere pentru a aborda problema numirilor la finanțe („Păi pentru că o avut Ștef o discuție cu Chițoiu și o zis că tre’ să vorbim o treabă cu dumneavoastră și până atunci nu poate zice nimic… și despre asta o fost vorba… am primit sarcină ca să vorbesc cu dumneavoastră’), însă Dragnea i-a răspuns că Daniel Chițoiu, ministrul Finanțelor Publice la acea dată, nu i-a comunicat nimic în acest sens.
În continuarea discuției, Mircea Govor și-a exprimat deznădejdea privind numirile despre care spunea că „îs atâta de încurcate de… Dar fără dumneavoastră…”, la care Liviu Dragnea l-a asigurat că va vorbi direct cu Daniel Chițoiu despre această problemă.
A doua zi, Mircea Govor i-a reamintit lui Andrei Dolineaschi să nu uite de Antifraudă, dovadă că liderul politic era extrem de interesat să își numească persoane obediente și în această structură nou înființată (Direcția Generală Antifraudă).
„La data de 12.09.2013, Govor Mircea, după ce s-a întâlnit la Ministerul Dezvoltării cu Liviu Dragnea, a purtat o discuție extrem de relevantă cu Andrei Dolineaschi, acesta din urmă arătând că a vorbit cu cei din conducerea ANAF în legătură cu numirile la finanțe, aceștia garantându-i „că se rezolvă”. De asemenea, pentru a evita să abordeze chestiuni compromițătoare prin telefon, numitul Dolineaschi Andrei i-a transmis lui Govor prin intermediul deputatului PSD Satu Mare, numitul Petric Octavian, ce trebuie să facă „ca să deblocheze situația de acolo”, referindu-se la faptul ca Govor să ajungă la o înțelegere cu decidenții din cadrul PNL Satu Mare (Ștef Adrian și Ovidiu Silaghi), pentru a înainta conducerii ANAF o listă comună de propuneri pentru numiri în funcțiile vacante„, spune DNA.
Ulterior, la data de 17 septembrie 2013, Govor și Dolineaschi s-au deplasat la sediul ANAF pentru a purta o discuție în acest sens cu Gelu Diaconu (întrevedere de care este informat și Liviu Dragnea de către Govor), respectiv cu vicepreședintele ANAF, Florin Tunaru, pe parcursul întâlnirii făcându-și apariția și Adrian Ștef. Întrevederea respectivă a avut efectul scontat de Govor, arată anchetatorii.
În același context al reorganizării structurilor ANAF, și Adrian Ștef, președintele Consiliului Județean Satu Mare și vicepreședinte al PNL Satu Mare la acel moment, a acționat, în cursul lunii august 2013, pentru numirea unor persoane din anturaj/obediente/membri PNL, pe funcții de conducere în cadrul AJFP Satu Mare, respectiv al Serviciilor Fiscale municipale și orășenești de la nivel județean.
Conform referatului, el a acționat astfel în urma unor negocieri pe care le-a purtat anterior cu Mircea Govor, respectiv Ioan Mircea Ardelean, aceștia stabilind concret care persoane să ocupe funcții de conducere la instituția mai sus menționată, pe baza unor criterii exclusiv politice, în contextul în care la acea vreme, coaliția aflată la putere în acel moment (Uniunea Social Liberală) era formată din partidele PSD și PNL.
„În continuare, Ștef Adrian își exprimă nemulțumirea în legătură cu faptul că propunerile cu persoanele afiliate politic ce urmează să ocupe funcții de conducere (fie din PSD, fie din PNL) în cadrul nou constituitei Administrații Județene a Finanțelor Publice Satu Mare trebuie trimise de Mircea Govor pe mail lui Andrei Dolineaschi (secretar general PSD), fapt pe care Ștef Adrian îl consideră inoportun, atâta vreme cât ministrul de Finanțe este membru PNL. Astfel, cei doi interlocutori au convenit ca listele cu persoanele agreate de PNL să fie trimise direct lui Vulpescu Dumitru Remus, urmând ca acesta să le redirecționeze către ministrul finanțelor publice, respectiv conducerea ANAF”, precizează DNA.
În același document este menționat și numele fostului premier Victor Ponta, în legătură cu un caz al primarului PSD al comunei Odoreu, pe care Govor a încercat să îl constrângă pentru a interveni pe lângă membrii unei comisii de licitație cu privire la o lucrare finanțată din fonduri europene.
Procurorii rețin că primarul PSD în cauză, Dumitru Pop, nu a cedat presiunilor repetate la care fusese supus de Mircea Govor, dar și că organizația PSD Odoreu a fost dizolvată de conducerea PSD Satu Mare, din cadrul căreia făceau parte Mircea Govor și Valer Marian.
„Ulterior momentului excluderii lui Pop Dumitru din partid, numitul Valer Marian s-a deplasat în comuna Odoreu pentru a-l desemna și instala pe noul președinte al organizației PSD Odoreu — Ardelean Ioan Mircea. Deoarece era nemulțumit de această decizie luată de liderul local al partidului din care făcea parte, martorul Pop Dumitru s-a prezentat în fața președintelui PSD de la acea vreme, numitul Victor Ponta, căruia i-a expus situația în care se afla și i-a prezentat inclusiv documentele și articolele defăimătoare la adresa sa, la care acesta i-a promis că va avea discuții lămuritoare cu Valer Marian, încurajându-l că situația urmează a fi detensionată în cadrul organizației județene Satu Mare. De altfel, Valer Marian a declarat că, ulterior publicării articolelor defăimătoare la adresa lui Pop Dumitru din perioada februarie-aprilie 2011, a fost abordat pentru o discuție de către președintele PSD Victor Ponta, care s-a arătat interesat despre conflictul dintre Govor Mircea și primarul Pop Dumitru. Valer Marian i-a relatat apoi lui Victor Ponta că scandalul a pornit de la o licitație publică, în care cei doi aveau interese divergente, la care Ponta i-a cerut lui Valer Marian să pună capăt acelei situații tensionate”, se precizează în referatul procurorilor.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) judecă miercuri contestația DNA și a lui Mircea Govor, vicepreședinte al Consiliului Județean Satu Mare, față de decizia prin care a fost plasat în arest la domiciliu.
În 17 decembrie, Instanța Supremă a respins propunerea de arestare preventivă formulată de DNA în cazul lui Govor și au decis ca acesta să fie cercetat în arest la domiciliu.
Mircea Govor este acuzat de procurorii DNA de mai multe fapte de șantaj și folosirea influenței de către o persoană care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
În dosar, este urmărit penal și deputatul Andrei Dolineaschi, pentru complicitate la folosirea influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
VEZI ŞI: STENOGRAME în dosarul lui Mircea Govor. Numirile la ANAF erau făcute strict pe criterii politice