DNA pune sechestru de 4,5 milioane de euro pe averile inculpaţilor din dosarul lui Sebastian Vlădescu

Procurorii DNA au dispus sechestrul pe averile inculpaţilor, până la concurenţa sumei de 4,5 milioane de euro, în dosarul în care fostul ministru de Finanţe, Sebastian Vlădescu, este urmărit penal pentru luare de mită şi trafic de influenţă.
Romania TV
10 oct. 2018, 09:44
DNA pune sechestru de 4,5 milioane de euro pe averile inculpaţilor din dosarul lui Sebastian Vlădescu

Procurorii DNA au instituit, miercuri, sechestru asigurator, până la concurenţa sumei de 4,5 milioane de euro în dosarul ce vizează încheierea unor contractelor şi plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată a liniei Bucureşti-Constanţa, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Potrivit aceloraşi surse, sechestrul a fost dispus pe averile tuturor inculpaţilor din dosar, până la concurenţa acestei sume. În acest dosar, fostul ministru de Finanţe, Sebastian Vlădescu, este urmărit penal pentru luare de mită şi trafic de influenţă. Urmărirea penală pe numele său şi al altor persoane din dosar a început în luna aprilie 2018.
 
În dosat mai sunt implicaţi Cristian Boureanu, Mircea-Ionuţ Costea, fost angajat al Ministerului Finanţelor,(acuzat de trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită), Mihaela Mititelu, la data faptelor persoană apropiată de conducerea C.N. C.F.R. (acuzată de trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită).

„În perioada 2005-2014, oficiali români sau persoane cu influenţă asupra acestora ar fi primit, de la o companie străină, în baza unor înţelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, în schimbul acestor sume, să se asigure încheierea contractelor şi plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată a liniei Bucureşti-Constanţa, precum şi plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferată care fusese deja realizată de aceeaşi companie”, se arată în ordonanţa procurorilor.

Procurorii au transmis la acel moment că banii încasaţi ilegal reprezentau procente din valoarea fiecărei plăţi făcute de statul român şi erau achitaţi succesiv, pe măsură ce compania constructoare încasa, la rândul ei, contravaloarea lucrărilor efectuate, de la statul român, respectiv de la compania C.N. C.F.R.

„În acest context, în prima parte a anului 2005, suspectul Vlădescu Sebastian împreună cu Costea Mircea Ionuţ şi Mititelu Mihaela, a pretins de la reprezentanţii unei companii un comision de 3,5% din valoarea contractelor ce urmau a fi încheiate cu C.N.C.F.R. S.A. privind reabilitarea căii ferate Bucureşti – Constanţa pentru ca, în schimbul acestui comision, să îşi exercite atribuţiile care îi reveneau în calitate de ministru al finanţelor publice, respectiv să aprobe finanţarea suplimentară necesară pentru încheierea contractelor, precum şi pentru a îşi exercita ulterior atribuţiile referitoare la asigurarea fondurilor necesare plăţii facturilor pentru lucrările efectuate”, se arată în comunicatul de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

În perioada 2008-2009, în baza acestei înţelegeri, Sebastian Vlădescu ar fi primit un milion de euro, reprezentând partea sa din comisionul pretins, în conturile bancare ale unor societăţi comerciale pe care le controla.

DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Lidl bagă în toate magazinele cinci produse pe care foarte mulți români le caută. Sunt la raft de joi, 10 aprilie, și au prețuri excelente, se vor vinde foarte repede
Capital.ro
Crește vârsta de pensionare. Legea care se pregătește în România. Cine iese mai târziu la pensie
Playtech.ro
Planta pe care să o crești lângă căpșuni pentru a dubla recolta. Le stimulează creșterea natural
DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Adevarul
Punctele nevralgice ale unei negocieri cu Trump pe tarife: România este expusă pe industria auto, cea alimentară și pharma| ANALIZA
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Scenariu negru pentru România. Dacă speculațiile se adeveresc, e grav
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
La cât a ajuns ajutorul social în aprilie 2025: Venitul minim de incluziune a fost majorat
Cancan.ro
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine deloc
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o valoare imensă a țării. Un nume uriaș. A fost un geniu
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Pensie dublă pentru acești pensionari în luna aprilie: Banii urmează să fie virați direct pe card
MediaFlux
S-a stricat prietenia între Trump și Musk? Răsturnare totală de situație în SUA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Anunț important pentru seniori. Casa de Pensii schimbă ziua când bagă banii pe card