DNA ridică mai multe documente de la sediul spitalului judeţean din Deva

DNA Alba Iulia a solicitat, vineri, mai multe documente de la sediul Spitalului Județean de Urgență Deva, actele vizând organizarea concursurilor de ocupare a posturilor scoase la concurs și achizițiile desfășurate în perioada 2013-2017, a declarat managerul interimar al instituției, Livia Oros.
Iulian Tudor
24 feb. 2017, 10:41
DNA ridică mai multe documente de la sediul spitalului judeţean din Deva

„Doi ofițeri din partea DNA Alba Iulia au venit la sediul spitalului și au cerut dosarele legate de concursurile organizate de instituție începând cu anul 2013 și până în prezent. De asemenea, au fost solicitate dosarele pentru procedurile de achiziție din intervalul 2013-2017”, a precizat Livia Oros, potrivit Agerpres.

Documentele solicitate de către DNA Alba Iulia au fost predate în copii efectuate la sediul spitalului.

Spitalul Județean de Urgență Deva a fost condus, în perioada 2012-2016 de către Călin Laza, acesta afirmând, vineri, că în acest interval de timp au fost efectuate mai multe controale, fără să fie constatate nereguli în activitatea instituției.

„Am avut mai multe controale în perioada menționată. Am avut audit și verificări ale Corpului de Control de la Consiliul Județean Hunedoara (instituția care coordonează activitatea spitalului, n.r.). Nu au fost constatate probleme în activitatea spitalului”, a spus Călin Laza.

DailyBusiness
Ghinionul Bulgariei, norocul României. O fabrică majorează economia noastră cu o mutare strategică!
Spynews
Zodiile care vor fi lovite de noroc în perioada 3 - 9 februarie 2025. Acești nativi vor putea să creeze tot ce își doresc în viața lor
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Ce să nu faci sub nicio formă de Întâmpinarea Domnului, sărbătoarea de pe 2 februarie. Aduce ghinion asupra casei tale
Capital.ro
Șoferii care trebuie să reînnoiască permisul de conducere după 5 ani. Se schimbă legea
Playtech.ro
Ce trebuie să faci în februarie pentru ca trandafirii tăi să se umple de flori în primăvară. Tratamentul preventiv care îi
DailyBusiness
Schimbări majore în legea hărțuirii la locul de muncă și în școli. Măsuri radicale pentru protecția victimelor!
Adevarul
„Îngerul morții copiilor s-a întors”. Dr. Mihai Craiu, avertisment sumbru despre o boală gravă care face prăpăd: „Nu este glumă!”
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Rețeta de papanași a Simonei Gherghe. Ce pune prezentatoarea Mireasa în aluat ca preparatul să iasă pufos 
Spynews
Produsul din casă pe care îl folosești des, fără să știi cât este de periculos. E mai nociv decât folia de aluminiu
Evz.ro
Se scumpesc abonamentele de telefonie mobilă. Anunțul vine prin SMS
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
kanald.ro
Se schimbă data de livrare a voucherelor alimentare! Când le vor primi beneficiarii
Cancan.ro
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
A murit una dintre cele mai iubite actrițe. A fost o femeie superbă. Acum s-a aflat cauza decesului
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Un fost oficial al Rezervei Federale pus sub acuzare pentru divulgare de informații către spioni chinezi
MediaFlux
SE DAU 200 de LEI la PENSIE, dar de la ANUL! Anunț pentru cinci milioane de seniori
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Gura bate Guru: aurul monoatomic și profetul fără minte