Doctorița din Suceava care lua mită de 29 de ori pe zi a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare. A luat mită de la peste 300 de pacienți bolnavi de cancer

Fosta șefă a secției de Oncologie a Spitalului din Suceava, renumită pentru faptul că lua mită, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.
Alina Costache
23 sept. 2024, 18:44
Doctorița din Suceava care lua mită de 29 de ori pe zi a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare. A luat mită de la peste 300 de pacienți bolnavi de cancer

Pe numele său Anca Ababneh Dumitrovici, fosta șefă a secției de oncologie a Spitalului din Suceava a primit astăzi 3 ani de închisoare de executare în dosarul în care era acuzată de luare de mită. Curtea de Apel Suceava a anunțat astăzi decizia, care este definitivă, după ce în primă instanță doctorița primise o pedeapsă de numai 2 ani și 6 luni cu suspendare.

Aceasta a fost trimisă în judecată pentru nu mai mult, nici mai puțin, de 280 de fapte de luare de mită, maximul fiind de 29 de acte de luare de mită într-o singură zi, notează anchetatorii. Aceasta, fiind acuzată că ar fi primit bani și atenții de la rudele bolnavilor, și-a recunoscut faptele însă nu a putut evita închisoarea cu executare.

Cum a fost realizat flagrantul

Doctorița din Suceava a fost urmărită îndeaproape de polițiștii din cadrul Serviciului Anticorupție cu ajutorul mijloacelor specifice de interceptare care erau amplasate în biroul acesteia. În afara banilor pe care îi primea, atențiile constau și în parfumuri, cașcaval, alcool, miere de albine sau cafea.

Citește și : Gata cu ajutoarele de la stat, facturile românilor vor bubui după această iarnă. Precizările ANRE

„Pentru îndeplinirea actelor medicale referitoare la tratamentul și asistența oncologică care trebuiau realizate gratuit, în luna aprilie 2022 a acceptat promisiunea de a primi o sumă de bani.

În perioada 12.12.2022-19.01.2023 a primit diferite sume de bani (în cuantum de 20.660 lei și 750 euro) și alte foloase (miere de albine, cașcaval, cafea, bomboane de ciocolată, brânză, parfumuri, băuturi alcoolice, carne de porc etc.) de la pacienți sau de la aparținătorii acestora”, au transmis procurorii.

Cum a intrat în atenția anchetatorilor doctorița din Suceava

Șefa secției de Oncologie a Spitalului din Suceava a fost arestată preventiv în iunie 2023, după ce familia unui bolnav de cancer a reclamat că doctorița nu i-a oferit tratamentul corespunzător bolnavului deoarece a așteptat să primească mită.

Citește și : UPDATE: PSD se opune legii propuse de liberali, care i-ar permite lui Iohannis să candideze la Senat. PNL retrage proiectul

Rudele bărbatului bolnav au reclamat anchetatorilor că doctorița a refuzat să prescrie tratamentul indicat de medicii din centrul universitar Iași, unde bărbatul fusese operat și că abia după ce i-a fost promis că familia va face un împrumut la C.A.R aceasta a prescris rețeta.

În urma analizării înregistrărilor, procurorii au constatat că doctorița a primit mită de aproximativ 280 de ori în acest interval, aproximativ de 15 ori pe zi. În total, 20.660 de lei, 750 de euro.

DailyBusiness
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Teodorei Marcu! Soțul ei, Alex, își ia rămas bun de la ea | FOTO
Bzi.ro
Iulia Vântur a făcut senzație într-un resort de lux din Maldive! A cântat la aniversarea căsătoriei unui miliardar – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Produsul alimentar adorat de români și care se face acum din dioxid de carbon. Un nume greu susține afacerea
Capital.ro
Cartea electronică de identitate. Reguli noi pentru copiii de 0-14 ani. Părinții trebuie să depună cerere
Playtech.ro
Cum poţi afla dacă ai moştenit acţiuni primite de părinţi sau bunici în Cuponiada din anii ’90. Cum se obţine sumarul de cont
DailyBusiness
ANPC a găsit alte nereguli în supermarketuri. Produse expirate, mizerie și amenzi de 140.000 lei
Adevarul
Ce investiții vor să facă fiii lui Donald Trump în România
wowbiz.ro
„Se uită spre cer cu copilul în brațe. Nu a rostit niciun cuvânt” Imagini cutremurătoare cu durerea unui soț care nu mai are cuvinte! Alex Marcu, devastat,
Spynews
Fiica lui Liviu Vârciu se pregătește să se opereze! Fanii o sfătuiesc să renunțe la intervenția estetică. Despre ce este vorba
Spynews
Andreea Bălan se căsătorește în 2026! Unde va avea loc nunta artistei cu Victor Cornea
Evz.ro
Geniul fără diplomă care a sfidat destinul. Viața tulburătoare a unui vizionar care a marcat România
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Marcela a făcut 8528 de euro în prima lună cu noul ei job, dar a fost pusă la zid: „Ești un exemplu rău pentru copii”
kanald.ro
Imagini copleșitoare de la înmormântarea Teodorei Marcu! Ce gest a făcut soțul ei în momentul în care sicriul a coborât în groapă
Cancan.ro
Gestul făcut de Alex Marcu, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al Teodorei Marcu cobora în groapă. Ți se rupe sufletul! 😢
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Muzica populară, în doliu. România își plânge artistul care a umplut inimile de bucurie: Mai săraci fără tine!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile
stirilekanald.ro
Fosta soție a lui Robert Lupu, criminalul Teodorei Marcu, dezvăluiri șocante! Au stat împreună 12 ani, de frică să nu o omoare: "Mă amenința că mă omoară pe mine și familia mea"
Marele absent de la înmormântarea Teodorei Marcu. Ce persoană importantă nu a putut ajunge și din ce motiv
MediaFlux
Taxare pentru pensiile mai mare de 3.000 de lei. Anunț oficial de la șeful Casei de Pensii
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum l-a „împachetat” stilistul Casei Regale pe Nicușor Dan, fără să-i șifoneze prea tare imaginea