Vecinii de bloc vorbesc cu frică despre doctoriţa drogată care a lovit un poliţist cu maşina şi a gonit cu 190 de kilometri pe A3. „Într-un timp ne cam punea viaţa în pericol, că lăsase gazele deschise, făcea, drăgea”, a povestit un vecin.
„A aruncat odată ţigări şi a luat foc în balcon, probleme cu inundaţia, i-a inundat la baie sau la bucătărie. I s-a părut odată că vede stafii, eu ştiu ce Dumnezeu”, a povestit administratorul blocului.
Comportamentul medicului le-a pus multe semne de întrebare şi funcţionarilor Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea. „Doamna doctor a avut anumite tulburări de comportament. Am avut diverse sesizări cu privire la serviciile medicale, situaţie care a dus la diferite sancţiuni pe linie profesională”, a declarat Mihai Copaci, preşedinte CJAS Vrancea.
Doctoriţa din Focşani a mai fost cercetată de oamenii legii în alte două cazuri.
„Într-unul dintre acestea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice sub influenţa unor substanţe cu efecte psihotrop, halucinogen şi în cel de-al doilea sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare, insultă şi calomnie. În ambele dosare s-a dispus neînceperea urmăririi penale”, a declarat Adrian Dochioiu, purtător de cuvânt IPJ Vrancea, pentru România TV.
În lista de pacienţi ai medicului de familie sunt trecuţi aproape 1.000 de oameni. Medicul şi-a concediat asistenta săptămâna trecută, iar uşa cabinetului a rămas încuiată cu lacătul.
Poliţiştii prahoveni au avut parte de un caz inedit în cursul nopţii de sâmbătă, după ce o doctoriţa drogată a refuzat să oprească la semnalul autorităţilor, potrivit România TV.
Citeşte şi Şofer inconştient, pe Autostrada Soarelui: A fost filmat circulând cu viteză pe contrasens
Astfel, ea a accelerat şi a plecat în trombă, încercând să scape de maşina de poliţie. Dat fiind faptul că a condus cu 190 de kilometri la oră, cu farurile stinse, pe contrasens, ea nu a putut fi prinsă până în momentul în care a încercat să întoarcă, în apropiere de Bucureşti, după o cursă nebună de 60 de kilometri.