DOCUMENTAR spectaculos despre ultimele ore ale soţilor Ceauşescu petrecute în compania copiilor lor. Ginerele lui Ceauşescu scoate la lumină scrisoarea-document pe care i-a lăsat-o Zoia înainte să moară

Ultima întâlnire cu părinţii a fost consemnată de Zoia Ceauşescu în declaraţiile date în dosarul 25/1993, dosar în care copiii cuplului Ceauşescu au fost cercetaţi pentru subminarea economiei naţionale şi, ulterior, achitaţi.

Ultimele ore ale soţilor Ceauşescu. Valentin Ceauşescu: „Tatălui meu i-au fost ascunse lucruri. Când a auzit de revoltele de la Timişoara, a crezut că e mâna ruşilor”

„Am discutat cu mama care spunea că nu sunt probleme, dar Valentin spunea că lucrurile sunt grave mai ales la Timişoara. Apoi a sunat Coman de la Timişoara, tata a trecut într-o cameră alăturată să vorbească, convorbirea a durat 1-2 minute. Nu ştiu ce au discutat, Valentin l-a întrebat ce s-a întâmplat, dar nu a răspuns. Apoi a zis că este obositm şi că vrea să se culce, iar eu, cu soţul meu şi cu Valentin am plecat. A doua zi a început calvarul„, a relatat Zoia Ceauşescu ultima întâlnire cu părinţii ei.

Valentin Ceauşescu ştia că acesta este sfârşitul şi a încercat să-l avertizeze pe tatăl lui, dar acesta era rupt de realitate.

„El nu a fost informat despre nemulţumirile poporului, lucrurile i-au fost ascunse. Când a auzit de revoltele de la Timişoara, a crezut că e mâna ruşilor, dar eu am ştiut că nu e vorba numai de ruşi. Era o rebeliune naţională împtoriva lui„, relata Valentin Ceuşescu într-un interviu pentru Associated Press.

Peste ani, Valentin aduce o completare într-un alt interviu: „Cultul personalităţii a fost, într-un anume sens, un lucru foarte straniu. Şi, mai ales, cum s-a ajuns aici. Are, totuşi, o explicaţie. Cultul personalităţii a fost, de fapt, construit, în raport cu o ameninţare externă. Ameninţarea rusească era foarte prezentă„.

Citeste si Detalii picante din viața amoroasă a cuplului Ceaușescu: de la „aventurile specifice mediului carceral” la relații intime cu gardianul la ușă

Privind către părinţii săi, şi Zoia va trage propria concluzie: „Puterea transformă până la urmă. De fapt, nu ridică, ci coboară, chiar poate să distrugă un om. Muncea mult, era activ, este adevărat. Cred că nu mai avea discernământ, forţă„.

În zilele de cumpănă, Ceauşeştii au simţit că trebuie să fie înconjuraţi şi sprijiniţi afectiv de copii. Singurul care a lipsit de la întâlnire, fiind delegat la Sibiu, a fost Nicu Ceauşescu. Departe, gndurile lui s-au îndreptat spre familie.

„După ’90, doar câteva persoane au fost schimbate de la cârma ţării. Eu văd o Românie contondentă după 50 de ani. Nu are realism. Românii nu au niciun indiciu de sus despre tot ce se mişcă înainte. După ’90, au sperat în fiecare zi că va veni o mână salvatoare. Iată de ce decepţia se aşterne peste societatea noastră„, mai spune Valentin.

Scrisorile Zoiei Ceauşescu din închisoare către soţul ei

„Nu te mai am decât pe tine pe lume şi nici tu nu mai poţi fi lângă mine, acum, când mi-e atât de trist şi când doar în braţele tale aş putea simţi o dulce alinare şi agăţat de privirile tale lin legănătoare sufletul meu şi-ar afla o liniştitoare odihnire.

Nu mai pot îndura, e prea grea, prea apăsătoare suferinţa. Simt cum mă striveşte. Trebuie să facem ceva de dragul meu. Ajută-mă, te implor, ajută-mă! Nu mă lăsa singură. E prea necruţătoare, prea nimicitoare încleştarea acestei dureri.

E din ce în ce mai beznă, mai îngheţat şi mai încremenit în pustiul din mine„, scria Zoia în dimineaţa de 6 august din închisoare.

„Mi-a scris câteva rânduri cu 5 minute înainte să moară. M-a pus să le citesc. Pusese scrisoarea într-un plic, într-un sertar şi mi-a spus: Ia scrisoarea! I-am zis: Lasă că o caut mai târziu. Îmi zice: Nu, nu, acum! Şi citeşte-o ca să văd dacă ai înţeles! Am citit-o, a fost cutremurătoare: „Şi cum te visam, un gând îmi spuse în somn, că şi tu mă visezi, dar atât de adânc, încât nu ştiu dacă de fapt eu nu exist dect în visul tău”

Şi la 10.30 îmi spune că de ce se face întuneric. ‘Se face întuneric, şi nu am aer’. Şi a murit. E cea mai mare pedeapsă să-ţi moară cineva în faţă şi să nu poţi face nimic. Cumplit! Ea era foarte credincioasă. Nu ieşea din casă până nu-şi spunea o rugăciune şi nu săruta o iconiţă„, povesteşte Mircea Oprean despre soţia lui.

„Bună dimineaţa, iubitule. Bat clopotele la Patriarhie, puternic, încurajator. Este, deci, ora 7. Îmi voi spune rugăciunea pentru noi doi din fiecare dimineaţă. Aş vrea să te strig. Să-ţi mărturisesc că mi-am petrecut noaptea cu tine şi a fost minunat. Dar se aud zgomote pe sală. Se aduce ceaiul„, scria Zoia, pe 17 iulie, din celula nr. 18.

„Nu voia să meargă să depună flori la un muşuroi, că zicea că nu ştie ce e acolo, în schimb pe mine mă trimitea să duc flori în zilele speciale pentru că în sufletul ei ea ştia că ea a dus flori la părinţii ei. Şi eu mă duceam la acele morminte şi puneam flori şi ea se liniştea. Că undeva acolo unde sunt ei, ea le-a trimis flori.

Şi-a făcut lecturile din adolescenţă. Toate operele semnificative din literatura universală le citise şi a fost impresonată de Florile răului ale lui Baudelarie si de lecturile lui Edgar Poe. Unele sunt macabre, îşi imaginează că e în pământ şi vine şi îl mănâncă viermii. Asta a avut un efect negativ asupra psihicului ei, ea luase decizia să nu ajungă în mormânt având şi o fobie de gângănii„, îşi aminteşte Mircea Oprean.

Zoia Ceauşescu a vrut să fie incinerată. Teoctist i-a cerut soţului ei să nu-i respecte dorinţa

„E seară, începe să se întunece. Aştept încordată murmurul chemarii tale. Între timp, îţi spun o poezie. Chiar dacă glasul meu nu răzbate până la tine, voi continua să-ţi spun în fiecare seară câte una… Astă seară îţi recit: ‘Ziceam că e sărbătoare. Aştept să mă chemi. Grăbeşte-te, dragul meu. În curând, vor apărea gândacii şi şobolanii„, este încă un fragment din scrisoarea Zoiei pentru Mircea Oprean, din 17 iulie, din celula nr. 18.

Citeste si Rechizitoriul dosarului Revoluţiei: Securitatea a ştiut tot timpul unde sunt soţii Ceauşescu şi nu ar fi tras în Armată şi populaţie+au existat tentative de asasinare a fostului dictator

Avâdn fobie de gândaci, Zoia i-a cerut soţului ei, pe patul de moarte, să o incinereze. Mircea Oprean a promis că-i îndeplineşte dorinţa. După moarte, vrând să-l determine pe Mircea Oprea să nu respecte ultima dorinţă a soţiei sale, Teoctist i-a oferit un loc de veci în cimitirul Bellu.

„Zoia a murit la 10.30, pe la 10.15 parcă îmi citise gândurile, că eu mă gândeam unde o să o îngrop. Şi ea zice: ‘Mircea, să nu cumva să mă îngropi, vreau să mă arzi’. M-a obligat să-i promit. Teoctist, când a aflat asta, s-a oferit să-mi dea un loc de veci la Bellu, numai să n-o ard, eu aş fi primit oferta cu dragă inimă, dar nu am avut încotro. E o cruce pe care trebuia să o duc. Uneori, îmi facc procese de conştiinţă că parcă nu am făcut cât trebuia„, mai spune Mircea Oprean.