„Numărul persoanelor rănite în cadrul unui atac la moscheea din Hasaviurt se ridică la opt”, a declarat ministerul într-un comunicat după ce doi bărbaţi neidentificaţi au deschis focul asupra credincioşilor într-o moschee şiită, sâmbătă seara, în timp ce musulmanii sărbătoreau încheierea Ramadanului.
Trei persoane rănite au fost împuşcate în piept şi în abdomen, iar celelalte în membre, a precizat ministerul.
Potrivit agenţiei RIA Novosti care citează poliţia, după atac s-a produs o explozie în aceeaşi moschee din acest oraş situat în vestul Daghestanului, o regiunea cu majoritate musulmană, provocând de asemenea rănirea mai multor persoane.
„Au fost două dispozitive explozive, unul a explodat, celelălalt a fost dezamorsat”, a declarat un poliţist.
O altă agenţie, Interfax, care citează tot poliţia, a confirmat că dezamorsarea unui dispozitiv exploziv este în curs. Dar „nu avem nicio informaţie privind o explozie sau răniţi în timpul dezamorsării”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.
Site-ul de ştiri Life News a anunţat la rândul său că atacatorii au introdus în moschee un cilidru cu gaz legat la explozibil înainte de a deschide focul cu o puşcă şi un pistol.
Circa 70 de credincioşi erau prezenţi în moschee în momentul incidentului, a adăugat site-ul. Potrivit aceleiaşi surse, atacatorii au fugit într-o maşină.
Daghestanul este teatrul unor incidente armate sau atentate aproape zilnic, autorităţile atribuindu-le bandelor locale sau islamiştilor care întreţin relaţii cu Cecenia vecină.