Doi bărbaţi au fost împuşcaţi la Iaşi. Agresorul a fost reţinut

Două persoane au fost transportate, în noaptea de duminică spre luni, la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, după ce au fost împuşcate de către un tânăr de 32 de ani, care a fost dus la audieri, potrivit poliţiştilor.
Iulian Tudor
24 iun. 2019, 05:49
Doi bărbaţi au fost împuşcaţi la Iaşi. Agresorul a fost reţinut

 UPDATE. Bărbatul care duminică seara a împuşcat două persoane din localitatea Tabăra, una dintre ele fiind transportată în stare gravă la un spital din Iaşi, a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

Prim-procurorul Parchetului Tribunalului Iaşi, Mihaela Apostol, a declarat luni că bărbatul, în vârstă de 32 de ani, a încercat să îl omoare pe tatăl fostei prietene.

„Inculpatul a fost reţinut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii tentativei la infracţiunea de omor calificat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi a infracţiunii de uz de armă letală fără drept, urmând a fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă”, a precizat Mihaela Apostol.

Potrivit sursei citate, conflictul dintre tânăr şi tatăl fostei iubite a fost declanşat pe fondul consumului de alcool, dar şi al unor neînţelegeri mai vechi. În drum spre casă, tânărul a mai împuşcat un consătean, care i-a ieşit în drum.

„În seara zilei de 23 iunie 2019, în jurul orei 22,30, inculpatul Sorin Chiriac, în vârstă de 32 de ani, s-a deplasat la locuinţa fostei prietene din satul Tabăra, comuna Bivolari. Pe fondul de băuturi alcoolice şi ca urmare a unor neînţelegeri anterioare inculpatul a executat două focuri cu armă letală în direcţia tatălui acesteia, în vârstă de 50 de ani, provocându-i leziuni la nivelul arterei femurale drepte, care i-a pus în primejdie viaţa. Ulterior, în drum spre casă, inculpatul a executat un foc de armă în direcţia altui consătean, în vârstă de 31 de ani, căruia i-a produs leziuni la nivelul labei piciorului stâng, fără a-i pune în primejdie viaţa”, a declarat prim-procurorul Parchetului Tribunalului Iaşi.

Cele două victime au fost transportate în noaptea de duminică spre luni la Spitalul „Sfântul Spiridon”. Tatăl fetei a suferit un şoc hemoragic. El prezenta plagă prin împuşcare la nivel inghinal drept cu hematom format şi leziune de arteră femurală. Mai avea două plăgi în coapsa dreaptă. A fost intubat şi ventilat mecanic şi dus în sala de operaţie a Clinicii de Chirurgie Vasculară iar ulterior transferat la Clinica de Terapie Intensivă. Cea de-a doua victimă a fost internată la rândul său la Spitalul „Sf. Spiridon”, din cauza unei plăgi prin împuşcare la antepicior, starea sa fiind stabilă.

Medicul Ovidiu Popa de la UPU Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi a declarat presei că, în localitatea Tabăra din comuna Bivolari, două persoane au fost împuşcate.

„Un bărbat în vârstă de 52 de ani era împuşcat în partea superioară a piciorului, fiindu-i atinsă artera femurală. Era în şoc hemoragic. Echipajul de pe autospeciala de Terapie Intensivă Mobilă l-a intubat şi dus direct în sala de operaţie a Clinicii de Chirurgie a Spitalului Sfântul Spiridon. Cea de-a doua persoană, un bărbat în vârstă de 30 de ani, a fost împuşcată în picior, rana nepunându-i viaţa în pericol”, a precizat Ovidiu Popa.

La faţa locului au fost trimise şi echipaje ale Poliţiei.

„Am fost sesizaţi de serviciul de urgenţă 112 cu privire la faptul că, pe raza comunei Bivolari, un bărbat de 32 de ani a împuşcat doi bărbaţi, unul de 52 de ani, un altul de 31 de ani. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii de tentativă la omor, lovire sau alte violenţe, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi, Ioana Buştiuc.

DailyBusiness
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
Spynews
Bucurie imensă în familia lui Gabi Bădălău! Sora afaceristului, Sabina, e însărcinată / FOTO
Bzi.ro
Fiica Loredanei Groza arată senzațional la 27 de ani! Elena Boncea a făcut furori pe podium, pentru o cauză nobilă!
Fanatik.ro
Cum pot beneficia de pensie italiană românii care lucrează în Italia. Trebuie doar să îndeplinească aceste condiții
Capital.ro
Mașinile diesel NU mai pot intra. Se interzice accesul din 1 octombrie 2025. Îți suspendă permisul dacă insiști
Playtech.ro
Intabulare fără succesiune. Legea despre care moştenitorii trebuie să aibă habar
DailyBusiness
Sprijin pentru familiile din România: 15.000 de lei. În ce condiții se oferă
Adevarul
Gigi Becali, inadvertențe pe bandă rulantă legate de accidentul în care a făcut praf o mașină cu limuzina de jumătate de milion de euro
wowbiz.ro
"M-a sunat și..." ULTIMA DISCUȚIE dintre Eugen Cristea și Cristina Deleanu, înainte să moară. Ce i-a transmis femeia cu care era de 40 de ani, la telefon
Spynews
Cu ce se ocupă Radu Mazăre în Madagascar. Fiul lui, Răducu, urmează să îl viziteze
Spynews
Imagini înduioșătoare cu Nasrin Ameri însărcinată. Prezentatoarea este mama unui băiețel de aproape doi ani / FOTO
Evz.ro
Unde trebuie să ții ouăle în frigider pentru a le păstra proaspete mai mult timp.
Ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”
Prosport.ro
FOTO. Gimnasta, în bikini, după ce s-a retras la 22 de ani
kanald.ro
Pensiile restante vor fi plătite în luna mai. Ce sume ajung în conturile pensionarilor în următoarele 4 zile
Cancan.ro
Viziunea SUMBRĂ a unui părinte de la Muntele Athos: 'Pe Nicușor Dan l-am văzut alb, inert, iar în spatele lui era o fiară mare'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se înlocuiesc bancnotele. Banca Centrală a dat undă verde. Trebuie tipăriți banii noi
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit
stirilekanald.ro
Băiețel de 7 ani mort după ce a fost pedepsit de părinți să mănânce forțat
Cum să-ți ”păcălești” stomacul. Alimentele care îți taie pofta de mâncare și nu îngrașă
MediaFlux
Ajutor de la stat pentru pensionari: 530 lei în plus la pensie. Cine primește acești bani fără să fi cotizat
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cea mai puternică furtună solară a anului se îndreaptă spre Pământ