Doi bărbaţi, răniţi după ce cabina unui TIR a căzut peste ei în timp ce o reparau

Doi bărbaţi au fost răniţi, în noaptea de luni spre marţi, într-o benzinărie din judeţul Sibiu, după ce cabina unui TIR la care făceau reparaţii a căzut peste ei. Bărbaţii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Sibiu, unul dintre ei în fiind comă profundă.
Iulian Tudor
09 iul. 2013, 07:45
Doi bărbaţi, răniţi după ce cabina unui TIR a căzut peste ei în timp ce o reparau

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Luciana Balteş, a declarat, marţi, pentru Mediafax, că în noaptea de luni spre marţi doi bărbaţi au fost răniţi, într-o benzinărie de pe marginea DN 1, în apropierea localităţii Sălişte. Cei doi făceau reparaţii la capul tractor al unui TIR, iar la un moment dat acesta s-a prăbuşit peste ei.

Potrivit acesteia, şoferul TIR-ului este cetăţean german de origine turcă, iar al doilea rănit este un cetăţean român care a sărit în ajutorul acestuia.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, Ovidiu Bratoşin, a spus că şoferul TIR-ului a fost grav rănit, fiind lovit la cap şi transportat la spital în comă profundă.

A doua persoană a suferit un traumatism toracic, fiind în afara oricărui pericol.

Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili dacă incidentul întruneşte elementele unui accident de muncă.

Citeşte şi Cinci OAMENI au fost răniţi după ce o şoferiţă a încercat să facă o DEPĂŞIRE VIDEO

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Tunelul în care niciun om nu va mai putea intra. 100.000 de ani este interzis accesul acolo. Unde se află și cum arată, de fapt
Capital.ro
Interzis pentru cei care au telefoane mobile. Te arestează imediat. Se dă lege
Playtech.ro
Bancul Zilei. Bubulina și Bulă se pregătesc de noaptea nunții: ”Fii tandru și...”
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Cum a fost păcălit un român să se căsătorească cu o indiancă în Marea Britanie
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Înlocuitorul natural pentru Ozempic. Descoperirea ce aduce fericire pentru mulți
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a înjunghiat un tânăr la o terasă din Neamț. Totul ar fi pornit de la un conflict spontan
Capital.ro
Adio, maestre! Marele actor i-a făcut pe toți românii să râdă: Nimic nu va mai fi la fel acum
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
substantial.ro
Bikini Auriu al lui Carrie Fisher din „Star Wars” Vândut pentru 175.000 de Dolari la Licitaţie
MediaFlux
BANI în plus la PENSIE. Pensionarii care vor beneficia de 2 MAJORĂRI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!