Doi dintre „băieţii deştepţi” au pierdut irevocabil litigiile cu Hidroelectrica

Curtea de Apel București a respins, luni, irevocabil, recursurile formulate de Energy Financing Team AG (EFT AG) și Energy Financing Team România (EFT România) împotriva măsurii administratorului judiciar de denunțare a contractelor bilaterale de vânzare a energiei electrice încheiate cu Hidroelectrica.
Iulian Tudor
18 mart. 2014, 15:19
Doi dintre

„Analizând oportunitatea și profitabilitatea contractelor și convențiilor încheiate cu cele două companii, Euro Insol SPRL, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a decis, denunțarea contractelor bilaterale încheiate cu cele două societăți începând cu data de 1 august 2012, contracte care doar în perioada 2006 — 31 mai 2012 au generat o pierdere pentru Hidroelectrica în sumă de 502.880.787 lei”, potrivit unui comunicat al companiei de energie, emis Agerpres.

Ca efect al denunțării contractelor bilaterale încheiate cu EFT AG și EFT România, contracte valabile până în anul 2015, administratorul judiciar Euro Insol SPRL a disponibilizat o cantitate de energie electrică de 6.429.806 Mwh, pe care a valorificat-o pe bursă de energie la prețuri net superioare prețului contractual.

La data deschiderii procedurii insolvenței, Hidroelectrica era parte într-un număr de 11 contracte bilaterale de furnizare a energiei electrice, care, în condițiile pieței de energie electrică, erau păguboase pentru societate. Contractele bilaterale au generat în perioada 2006 — 2012 pierderi financiare de circa 4,9 miliarde de lei (aproximativ 1,1 miliarde de euro).

Aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel București, care pe 25 februarie a admis recursurile altor traderi de energie și a trimis spre rejudecare la tribunal contestațiile ce vizau plata unor daune ca efect al denunțării contractelor, sau chiar măsura denunțării lor, pe 3 martie 2014 a respins și recursul Electrocarbon împotriva măsurii Euro Insol de activare a clauzei de forță majoră în perioada august — noiembrie 2012.

„Cele două recursuri au tranșat irevocabil în favoarea Hidroelectrică două dispute majore, respectiv denunțarea contractelor bilaterale de vânzare a energiei electrice și activarea clauzei de forță majoră, în schimb casarea unor hotărâri ale judecătorului sindic și trimiterea lor spre rejudecare a vizat doar aspecte de ordin procedural. Câtă vreme două completuri diferite din cadrul aceleiași instanțe — Curtea de Apel — au respins recursurile în instanță ale unor traderi de energie demonstrează încă odată grava eroare în care s-a aflat completul de judecată din 25 februarie 2014, care a dispus redeschiderea procedurii insolvenței Hidroelectrica”, a declarat Remus Borza, practician coordonator al Euro Insol SPRL, administratorul judiciar al Hidroelectrica.

Hidroelectrica a intrat în insolvență în data de 20 iunie 2012, cu peste 4,4 miliarde de lei datorii și cu pierderi de 350 milioane de lei după primul semestru al anului 2012, iar administrator judiciar al companiei a fost desemnată firma Euro Insol. Termenul de ieșire din insolvență a companiei a fost 26 iunie 2013.

La finele lunii februarie 2014, compania s-a reîntors în insolvență, în urma admiterii, de către Curtea de Apel București, a unor recursuri ale „băieților deștepți”.

Citeşte şi: PARADOX LA STAT: Hidroelectrica înregistrează PROFIT record, dar salariile angajaţilor vor fi reduse

DailyBusiness
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
Spynews
Ce mesaj a transmis Olivia Cucoș, după ce a fost eliminată de la Chefi la cuțite! Concurenta a făcut parte din echipa verde: ”M-a pus la încercare în fiecare zi”
Bzi.ro
Ce a putut să facă Andreea Bălan în traficul nebun din București! Vedeta şi-a desfăcut picioarele şi…
Fanatik.ro
Gigantul din Asia care vrea să deschidă o fabrică în România. Vor fi investiții mari și noi locuri de muncă
Capital.ro
România a pierdut o imensitate. A fost legenda țării. Era iubită de regi și președinți
Playtech.ro
Ce se întâmplă în culisele PSD? PNL și USR își împart rămășițele partidului condus de Ciolacu / Surse EXCLUSIVE
DailyBusiness
Sprijin pentru familiile din România: 15.000 de lei. În ce condiții se oferă
Adevarul
Fost consilier PNL, val de mesaje pline de blesteme și înjurături la adresa votanților lui Nicușor Dan
wowbiz.ro
ULTIMA ORĂ! Se închid școlile! Acești elevi trec la cursuri în sistem online
Spynews
Insula mică de lângă Mykonos de a cărei existență știu prea puțini turiști. E locul ideal pentru cei care vor să se bucure de vibe-ul Greciei autentice
Spynews
Fiica Danei Rogoz, Lia, împlinește astăzi 5 ani. Ce urare emoționantă i-a făcut actrița / FOTO
Evz.ro
Ministrul Educației, declarație revoltătoare: Meditațiile, mecanism normal
Ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”
Prosport.ro
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al româncei, a scris că adoră „fiecare centimetru” din el
kanald.ro
Un pieton a fost acroșat de un tramvai în București! Circulația a fost grav afectată
Cancan.ro
Ce avere are Nicușor Dan. Are un teren, împrumuturi de sute de mii de euro, o mașină din și…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Interdicție istorică pentru șoferii pensionari! Se impune limită pentru cei de peste 68 de ani
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta campioană e însărcinată! Vedeta Survivor s-a afișat cu iubitul
stirilekanald.ro
"L-a ucis, tocat și gătit cu legume" Șeful unui restaurant din Franța și-a mărturisit crima șocantă, urmată de un ritual învățat în Nepal
AUR a decis soarta lui George Simion. Anuntul facut de prim-vicepresedintele AUR, Marius Lulea
MediaFlux
Lovitură dură pentru pensionari! Seniorii care vor avea pensiile mai mici după o nouă recalculare
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Plantele care te ajuta să dormi mai bine. Se găsesc foarte ușor și le poți pune în dormitor