Doi egipteni au fost ucişi în coliziunea dintre un autobuz şi un camion, şi 18 ruşi au fost răniţi.
Autobuzul plecase din oraşul Safaga, în sudul Egiptului, şi era în drum spre staţiunea Hurghada, mai la nord, când a intrat în coliziune cu un camion ce circula cu viteză mare, a declarat un responsabil din securitate.
Şoferii autobuzului şi camionului au fost ucişi în accident, a declarat şeful serviciilor de salvare din provincia de la Marea Roşie, Hossam Gamil.
Accidentele rutiere sunt frecvente în Egipt unde drumurile sunt în stare proastă şi codul rutier nu este respectat întotdeauna.
În august, cel puţin 33 de persoane au fost ucise şi 41 rănite în coliziunea a două autocare lângă staţiunea Sharm el-Sheikh din sudul peninsulei Sinai, aminteşte AFP.