Doi ingineri şi un medic veterinar se vor lupta pentru postul de preşedinte al CJ Argeş

PSD, PNL şi PDL şi-au stabilit deja candidaţii pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Argeş, rămasă vacantă după încetarea înainte de termen a mandatului social-democratului Constantin Nicolescu, pentru conflict de interese, transmite Agerpres.
Romania TV
09 apr. 2014, 12:55
Doi ingineri şi un medic veterinar se vor lupta pentru postul de preşedinte al CJ Argeş

Alegerile parţiale ar urma să se desfăşoare pe 25 mai, în paralel cu cele pentru Parlamentul European, o decizie în acest sens putând fi luată de Guvern până cel târziu pe 21 aprilie.

Florin Tecău, care asigură preşedinţia interimară a CJ Argeş, a fost desemnat drept candidat al PSD încă din data de 20 martie, în cadrul unei şedinţe la care a participat şi liderul social-democrat Victor Ponta.

„Sunt încrezător în echipa pe care o avem la Argeş. (…) Nu îmi doresc puterea, îmi doresc să pot să îi privesc pe argeşeni în ochi. Cred că numai împreună vom putea să rezolvăm problemele argeşenilor şi să realizăm proiectele pe care ni le-a propus”, declara atunci Tecău.

Potrivit reprezentanţilor PSD Argeş, candidatura lui Florin Tecău va fi lansată oficial joi, 10 aprilie, în cadrul unei festivităţi la care vor participa mai mulţi reprezentanţi ai conducerii centrale a partidului, inclusiv preşedintele Victor Ponta.

Florin Tecău, născut pe 23 noiembrie 1957 în comuna argeşeană Domneşti, este căsătorit şi are un copil student. A absolvit Universitatea de Construcţii Bucureşti, cu specializarea inginer mecanic, ulterior obţinând titlul de doctor în ştiinţe inginereşti. Din 1982 până în 2001 a lucrat ca profesor de discipline tehnice, iar între 2001 şi 2005 a activat în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş, ocupând inclusiv funcţia de inspector şcolar general adjunct.

Tecău este membru al PSD din anul 1999, iar din 2008 până în 2014 a ocupat funcţia de vicepreşedinte al CJ Argeş.

În cazul PNL, sarcina de a candida pentru funcţia de preşedinte al CJ Argeş şi-a asumat-o preşedintele organizaţiei judeţene, senatorul Ion Popa.

„Este normal ca preşedintele de filială să îşi asume cea mai importantă candidatură, iar eu asta fac (…). Noi nu suntem interesaţi de funcţiile obţinute pe sub masă, ci de funcţiile alese, pentru care vom intra în competiţie”, a afirmat Popa.

Candidatura lui Ion Popa a fost confirmată şi de liderul liberal Crin Antonescu pe 30 martie, cu ocazia Delegaţiei Permanente a PNL Argeş.

Ion Popa are 47 de ani şi este de profesie inginer. A urmat mai multe specializări în management şi administraţie publică, iar în prezent este doctorand în istorie. Între 1986 şi 1994 a lucrat la Automobile Dacia, după care a activat în mediul privat.

În perioada 2005-2007 a fost subprefect al judeţului Argeş, după care a ocupat, timp de doi ani, funcţia de prefect. Din anul 2010 este preşedinte al PNL Argeş, iar în 2012 a fost ales senator.

Din partea PDL ar urma să candideze tot liderul organizaţiei judeţene, deputatul Cătălin Teodorescu.

„Am decis să candidez pentru că preşedintele de filială trebuie să-şi asume cea mai importantă candidatură. Mă bazez pe faptul că mai mult de jumătate din electorat este de dreapta şi cred că vom avea o prezenţă de aproape 50% la vot”, a afirmat Teodorescu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Născut în 1965 la Curtea de Argeş, Cătălin Teodorescu este căsătorit şi are un copil. Este de profesie medic veterinar, iar în politică a intrat din anul 2003, conducând, până în 2008, organizaţia judeţeană a PC. În acelaşi an s-a înscris în PDL, preluând conducerea organizaţiei în 2013.

În plan administrativ, între 2004 şi 2005 a fost prefect al judeţului Argeş, iar în perioada 2005-2007 a ocupat funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Funcţia de preşedinte al CJ Argeş a devenit vacantă după ce prefectul judeţului a semnat, pe 24 februarie, un ordin prin care se constata încetarea înainte de termen a mandatului social-democratului Constantin Nicolescu, pentru conflict de interese.

Emiterea ordinului s-a întemeiat pe raportul de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate, rămas definitiv prin sentinţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din 11 februarie 2014, în care s-a constatat că preşedintele Nicolescu s-a aflat în conflict de interese, întrucât a încheiat, în numele instituţiei, mai multe contracte cu societăţi comerciale la care era acţionar.

Social-democratul Florin Tecău, vicepreşedinte al CJ Argeş, a fost ales ulterior, prin votul majorităţii consilierilor judeţeni, să exercite temporar atribuţiile funcţiei de preşedinte. Procedura s-a desfăşurat conform Legii administraţiei publice locale, care prevede că în cazul vacantării înainte de termen a funcţiei de preşedinte al CJ, unul dintre cei doi vicepreşedinţi este desemnat, prin vot secret, să exercite atribuţiile de preşedinte până la organizarea de alegeri anticipate.

Constantin Nicolescu, aflat la al treilea mandat consecutiv de preşedinte al CJ Argeş, a depus pe 5 martie la Tribunalul Argeş, prin intermediul avocatului său, o cerere de anulare a actului administrativ emis de prefect, primul termen în dosar fiind stabilit pentru data de 26 septembrie 2014. După doar o săptămână, Nicolescu şi-a depus demisia din funcţia pe care o deţinuse.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
„Un haos total!” Elena Lasconi, prima reacție pentru Fanatik după decizia de suspendare a anulării alegerilor
Capital.ro
Cea mai mare actriță pe care România a pierdut-o. Toți românii o păstrează în amintire: Ne pleacă oameni dragi..
Playtech.ro
Distanţa dintre perete şi frigider. Aşa va consuma mai puţin curent
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Rusia amenință Europa cu folosirea armelor nucleare dacă se confruntă cu acțiuni considerate neprietenoase
wowbiz.ro
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Arhiva secretă a Vaticanului. Preoții români care ar putea deveni sfinți
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Doliu în lumea fotbalului! A murit chiar în camera de hotel, înainte de un meci important
Cancan.ro
Orașele din România în care sunt anunțate ninsori pe 1 Mai, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Proprietarii de case și terenuri trebuie să declare tot la Primărie. E lege. Amendă 1.500 de lei dacă nu faci asta
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Noi reguli în Codul Rutier! Cei care circulă cu trotineta sau bicicleta vor fi, și ei, testați pentru consumul de alcool și de substanțe interzise
MediaFlux
Vouchere de 10.000 lei pentru cupluri, în 2025. Anunțul Ministerului Muncii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
E la mare modă: planta zen care te liniștește… până-ți crapă ficatul