Doi medici din Suceava, trimişi în judecată la 7 ani de la moartea unei paciente

Doi medici din Suceava au fost trimişi în judecată pentru ucidere din culpă la 7 ani după ce pacienta lor a murit într-un spital privat. Femeia fusese operată şi a murit la puţin timp din cauza unor complicaţii. Ancheta a început imediat, dar abia acum procurorii au ajuns la concluzia că medicii nu au făcut toate investigaţiile necesare.
Iulian Tudor
13 feb. 2017, 13:30
Doi medici din Suceava, trimişi în judecată la 7 ani de la moartea unei paciente

Doi medici de la un spital din Suceava au fost trimişi în judecată de Parchetul Judecătoriei Suceava pentru ucidere din culpă în cazul unei paciente care a murit în anul 2010, după o intervenţie chirurgicală. Astfel, potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, procurorii au dispus trimiterea în judecată a lui Dinu Bolohan, Ruslan Gorgeag şi SC Bethesda SRL Suceava, prin reprezentant legal Ştefan Puşcaşu, pentru ucidere din culpă, scrie crainou.ro.

La data de 9 august 2010, organele de cercetare penală din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava – Biroul Investigaţii Criminale, au fost sesizate cu privire la faptul că, la data de 7 august 2010, la Spitalul Judeţean Suceava, a decedat o femeie, P.M.G., în urma unor complicaţii respiratorii survenite după o intervenţie chirurgicală.

Cauza a avut caracter complex, pentru clarificarea situaţiei de fapt şi a stabilirii persoanelor responsabile fiind necesare concluziile Colegiului Medicilor, efectuarea a două expertize medico-legale de către Institutul de Medicină Legală Iaşi şi avizul Comisiei Superioare din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” Bucureşti.

Anchetatorii arată că medicul Dinu Bolohan, în perioada 4.08 – 7.08.2010, în calitate de medic ginecolog operator principal, în cadrul Spitalului Bethesda din Suceava, împreună cu medicul anestezist Ruslan Gorceag din cadrul aceluiaşi spital, nu au folosit toate mijloacele de investigaţie pe care le aveau la dispoziţie şi nu au adoptat o conduită medicală postoperatorie adecvată, raportată la condiţia medicală a victimei, în vederea decelării prompte a instalării şocului hemoragic sever, fapt ce a condus la decesul numitei P.M.G. la data de 7.08.2010.

Inculpatul a săvârşit infracţiunea de ucidere din culpă fără a prevedea rezultatul, deşi putea şi trebuia să îl prevadă. Legătura de cauzalitate între fapta imprudentă şi iresponsabilă a inculpatului şi decesul pacientei P.M.G. este evidentă, mai arată procurorii.

Medicul anestezist Ruslan Gorgeac este acuzat că, în aceeaşi perioadă, în calitate de medic anestezist în cadrul Spitalului Bethesda din Suceava, împreună cu medicul ginecolog operator principal Bolohan Dinu din cadrul aceluiaşi spital, nu au folosit toate mijloacele de investigaţie pe care le aveau la dispoziţie şi nu au adoptat o conduită medicală postoperatorie adecvată, raportată la condiţia medicală a victimei, în vederea decelării prompte a instalării şocului hemoragic sever, fapt ce a condus la decesul pacientei.

SC Bethesda SRL Suceava este acuzată că acţiunile şi omisiunile culpabile ale medicului ginecolog operator principal Bolohan Dinu şi medicului anestezist Gorceag Ruslan din cadrul Spitalului Bethesda din Suceava au fost săvârşite în realizarea obiectului de activitate a Spitalului Bethesda.

Legătura de cauzalitate între faptele imprudente şi iresponsabile ale inculpaţilor, săvârşite în realizarea obiectului de activitate a spitalului şi decesul pacientei P.M.G., este evidentă, mai arată procurorii.

Dosarul va fi judecat de Judecătoria Suceava.

Citeşte şi Eroare înspăimântătoare a medicilor. O pacientă care a suferit un infarct a fost operată la mandibulă

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Plantele care țin căpușele la distanță. E recomandat să le pui în curte sau grădină
Capital.ro
S-a stins cea mai mare și cunoscută actriță. Toți românii au iubit-o: Ne va lipsi...
Playtech.ro
Ce nu are voie să facă un administrator de bloc. Mulţi locatari nu ştiu şi se lasă pe mâna lui
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Te închizi în casă și nu ieși toată luna mai. Ai și de ce!
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Ce zone din România vor rămâne fără electricitate în următoarele zile. Lista județelor în care vor fi întreruperi de curent
Cancan.ro
Piedone a intrat într-un hotel de 3 stele de pe litoral. Ce a găsut șeful ANPC pe pat, în cameră
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia pentru Călin Georgescu, Judecătorii au hotărât azi, 30 aprilie. Ce se întâmplă cu fostul candidat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Doar radeți untul… Puțini cunosc acest secret… Foarte ușor și gustos…
MediaFlux
Rolul esențial pe care îl poate avea România în încheierea războiului din Ucraina
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri