Doi dintre muncitorii care lucrau la construcţie, în vârstă de 38 şi 42 de ani, au fost prinşi sub dărâmături, ei murind pe loc din cauza traumatismelor multiple suferite.
„Am intervenit pentru scoaterea muncitorilor dintre cărămizi, dar nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea lor, sunt decedaţi. A căzut un zid peste ei. Cauza probabilă a incidentului este vântul care a dărâmat zidul din cărămidă, care încă nu era fixat în beton”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Ialomiţa, George Damian.
La faţa locului au ajuns şi reprezentanţi ai Poliţiei şi ai Inspectoratului teritorial de Muncă (ITM), care vor declanşa anchete pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc incidentul.