Doi primari şi un viceprimar PDL, cercetaţi întrucât ar fi împiedicat oamenii să vină la referendum

Doi primari şi un viceprimar PDL din judeţul Bistriţa-Năsăud sunt cercetaţi penal de Parchetul Judecătoriei Năsăud, fiind acuzaţi că ar fi împiedicat mai mulţi oameni să voteze la referendumul din 29 iulie.
Romania TV
10 aug. 2012, 07:22
Doi primari şi un viceprimar PDL, cercetaţi întrucât ar fi împiedicat oamenii să vină la referendum

Primarul din localitatea Parva, Ioan Strugari, şi cel din comuna Runcu Salvei, Anchidim Pavelea, precum şi viceprimarul din Runcu Salvei, Vasile Pop, toţi trei membri PDL, sunt cercetaţi penal de procurori.

Totodată, Parchetul Judecătoriei Beclean a deschis două dosare penale, unul în care cercetează mai multe persoane din Beclean şi Figa pentru vot multiplu, iar altul în care sunt cercetaţi primarul comunei Chiuza Grigore Bradea (PSD) şi viceprimarul Ioan Plăian (PNL) sub acuzaţia că ar fi violat secretul votului.

Procurorul Angela Sîngeorzan, purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Bistriţa-Năsăud, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că pe numele celor trei au fost depuse plângeri penale, fiind acuzaţi că ar fi convins mai mulţi cetăţeni din comunele lor să nu se prezinte la vot la referendum.

„Sunt plângeri pe numele celor trei persoane – Ioan Strugari din Parva, Anchidim Pavelea şi Vasile Pop din Runcu Salvei sub acuzaţia că ar fi împiedicat lumea să vină la vot faptă prevăzută şi de art. 54 alineatul 1 din Legea 3/2000. Cei trei sunt cercetaţi de Parchetul Judecătoriei Năsăud. De asemenea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean are în lucru două dosare, unul vizând votul multiplu al unor cetăţeni din Figa şi Beclean, iar altul care vizează pe Grigore Bradea şi Ioan Plăian din Chiuza care ar fi violat secretul votului intrând în cabine cu unii cetăţeni”, a declarat procurorul Angela Sîngerzan.

Contactat telefonic, primarul comunei Runcu Salvei, Anchidim Pavelea, a declarat că acuzaţiile care i se aduc lui şi viceprimarului sunt neîntemeiate.

„Cum să împiedic eu sau viceprimarul oamenii să meargă la vot? La Runcu Salvei, USL are un electorat constant, de circa 100 de persoane. La referendum au votat 87, cam acelaşi număr de voturi l-a avut USL şi la locale. Nu mai mult. Nu mi s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile, nu ştiu cine le-a formulat. Tot ce am aflat este că a fost o doamnă din Bucureşti care are rude la Runcu Salvei şi care dădea telefoane în ziua referendumului nemulţumită că nu venea lumea la vot. E posibil ca ea să fi făcut sesizare, dar fără temei”, a declarat Anchidim Pavelea.

În comuna Runcu Salvei a fost cea mai mică rată de participare la vot la referendum, respectiv 8,26%, dintre cei 1.052 de alegători înscrişi pe listele electorale, doar 87 participând la vot.

La rândul său, primarul comunei Parva, unde participarea la vot a fost de 13,17%, a declarat că în ziua referendumului nu a fost în localitate până la ora 17.00.

„Au venit nişte rude la mine şi am plecat din localitate. M-am întors pe la 17.00 şi am stat în Primărie cu reprezentanţii PNL, PC şi PSD. A sunat doamna prefect Ani Bob şi m-a întrebat dacă sunt ceva probleme şi am coborât atunci din Primărie ca să văd ce se întâmplă. M-a văzut fostul primar Gheorghe Stelian (PSD) şi dânsul a sunat repede la Poliţie că împiedic lumea să vină la vot. A venit un echipaj, a luat declaraţii de la toţi cei de acolo. Reprezentanţii PNL, PC şi PSD nu au confirmat. Am crezut că s-a terminat toată povestea. Nu înţeleg de ce am acum dosar penal”, a declarat primarul din localitatea Parva, Ioan Strugari.

Primarul comunei Chiuza, Grigore Bradea (PSD) a declarat, de asemenea, că „este o aberaţie” tot ce se întâmplă.

„Viceprimarul Ioan Plăian (PNL) s-a dus în secţia de votare să ducă o sticlă cu apă şi mâncare soţiei lui care făcea parte din birou. S-a făcut sesizare, nu ştiu de către cine, am fost şi eu chemat la Poliţie să dau declaraţie dacă i-am dat viceprimarului atribuţii. E o aberaţie ce se întâmplă. Nu înţeleg de ce am dosar penal”, a declarat el.

În comuna Chiuza, la referendum au participat 60% din localnicii cu drept de vot.

La referendumul pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu, în judeţul Bistriţa-Năsăud a votat 35,78% din populaţia înscrisă pe listele electorale.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Cum se spune corect: “viruși” sau “virusuri”? Confuzia pe care o fac mulți români
Capital.ro
Dispar banii cash. Capcana de care oamenii n-au fost conștienți. Băncile dau banii înapoi
Playtech.ro
Două eleve din România au obținut 2 medalii de argint și 2 de bronz la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete 2024
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Cum a fost păcălit un român să se căsătorească cu o indiancă în Marea Britanie
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a înjunghiat un tânăr la o terasă din Neamț. Totul ar fi pornit de la un conflict spontan
Capital.ro
Autonomie în Ținutul Secuiesc! S-a aflat marele plan al maghiarilor: Îi vindeți pe români
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
substantial.ro
Primele decese din lume cauzate de virusul Oropouche înregistrate în Brazilia
MediaFlux
BANI în plus la PENSIE. Pensionarii care vor beneficia de 2 MAJORĂRI
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!