Doi români BĂTUŢI în Marea Britanie după ce au fost întrebaţi de unde sunt

Doi români au fost bătuţi la Brighton, în sudul Marii Britanii, în timp ce aşteptau un autobuz pentru a se întoarce acasă, după o noapte petrecută în oraş, agresorii întrebându-i de unde sunt înainte de a-i lovi, relatează portalul Brighton and Hove News.
Romania TV
08 feb. 2013, 06:25
Doi români BĂTUŢI în Marea Britanie după ce au fost întrebaţi de unde sunt

Poliţia din Sussex susţine că cei doi români, în vârstă de 21 şi, respectiv, 27 de ani, locuiesc în Eastbourne şi aşteptau autobuzul în momentul în care au fost atacaţi. Agresorii erau însoţiţi de două femei şi i-au întrebat pe români de unde sunt înainte de a-i lovi.

Poliţia din Sussex susţine că atacul, care a avut loc la 25 ianuarie, între orele 03.00 şi 03.30, a fost tratat ca atac rasist în formă agravantă.

„Din nefericire, nu avem descrierea detaliată a agresorilor dar ambii erau albi”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei. „Unul era slab, de aproximativ 1,82 metri înălţime, avea în jur de 21 de ani şi purta o geacă sport de culoare gri, în timp ce al doilea avea aproximativ 1,80 metri, constituţie medie şi în jur de 23 de ani”, a adăugat el.

„Nu există o înregistrare a camerelor de supraveghere cu incidentul, iar la momentul respectiv nu au fost martori oculari. Dacă cineva are vreo informaţie, îl rugăm să sune la poliţie cât mai repede posibil”, a continuat acesta.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Locul ideal din casă unde să pui routerul Wi-Fi. Viteza la internet va fi optimă și eviți alte posibile probleme de conexiune
Capital.ro
Călin Georgescu nu dă înapoi. Anunț oficial pentru toți românii: Sunt împotriva...
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Țepe de zile mari pentru șoferi. Pierd o grămadă de bani
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
Gestul făcut de mama lui Andrei Perneș față de Sabrina Imbrea la biserică, în ziua înmormântării fiului ei. Ți se rupe sufletul! 😢
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Nereguli majore la Depogaz Ploiești: Ministrul Energiei cere sesizarea DNA
MediaFlux
DONALD TRUMP, recrutat de KGB! DEZVĂLUIRI fără PRECEDENT!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe