Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa au informat, joi, printr-un comunicat remis AGERPRES, că lucrătorii Serviciului Investigaţii Criminale l-au depistat pe un constănţean de 34 de ani, pe numele căruia exista un mandat european de arestare pentru fraudă bancară, emis de Tribunalul Central din Peste – Ungaria.
De asemenea, poliţiştii l-au depistat pe un tânăr de 26 de ani, din Cernavodă, posesor al unui mandat european de arestare emis de Tribunalul Regional din Terragona – Spania pentru comiterea infracţiunilor de furt prin violenţă şi asasinat.
Cei doi bărbaţi au fost prezentaţi Curţii de Apel Constanţa, instanţă ce a dispus reţinerea pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă, totodată, fiind demarate procedurile legale în vederea extrădării.