Doina Dincă rupe tăcerea în cazul Caracal. „Dacă e adevărat ce se spune, tatăl meu nu a distrus doar familiile fetelor” VIDEO

„Noi nu avem nicio treabă cu ce s-a întâmplat acolo, nu înţeleg de ce am fost băgaţi în această poveste. Sunt mulţi oameni care spun o grămadă de minciuni. Voi face plângere pentru tot ce s-a spus. Eu sunt o persoană normală, lucrez în agricultură. Voi face plângere şi cine a vorbit de noi, trebuie să vină cu probe.

Acum nu sunt în Italia. Nu fac agricultură în Italia. Eu am fost în faţa autorităţilor în mod voluntar, toţi membrii familiei am fost. Nici nu se ştie de câte ori am fost noi în faţa procurorilor. Dacă era adevărat ce se spune la TV, eu eram deja arestată!

„Noi suntem o familie care munceşte. Tu crezi că dacă era ceva adevărat despre noi, membrii familiei, carabinierii din Italia ne lăsau liberi? Vorbesc şi despre fratele meu care lucrează acolo. Tot acest scandal ne afectează şi pe noi. Nu vrei să vezi ce ameninţări primesc eu pe telefon. Nu-şi imaginează nimeni. Şeful meu care a murit era un om extraordinar. Nu era proxenet. Nu l-am omorât eu, a murit de cancer la plămâni. Eu am fost alături de el două luni în spital. Niciun membru din familia mea nu a fost mai jos de regiunea Veneto, în Italia. Au fost doar minciuni. Eu nu zic că nu există proxeneţi, dar noi nu avem nicio treabă cu ei, cu zona Puglia. Noi lucrăm în Veneto.

Citeşte şi: Bombă în cazul Caracal. Gheorghe Dincă susţine că nu a ucis-o pe Luiza Melencu

Alte articole

Răsturnare de situație în Dosarul Caracal, după condamnarea lui Gheorghe Dincă. Procesul s-ar putea redeschide

Familia Luizei Melencu, dărâmată de durere în ziua în care tânăra răpită de Gheorghe Dincă ar fi împlinit 24 de ani: ”Dumnezeu să te ajute să scapi de unde ești, sora mea. Îmi e așa dor de tine!”

Tu în ce relaţie erai cu tatăl tău?

„Eu nu aveam nicio relaţie cu tatăl meu, eu am fost crescută de bunicii din partea mamei. Eu am lucrat în Italia ca îngrijitoare, apoi pentru şeful meu care avea terenuri în România. El era la Caracal, eu eram la Arad. Eu am vorbit ultima dată cu tatăl meu în februarie anul trecut când a murit bunica mea, cea care m-a crescut. Fratele meu mai vorbea cu tata dar nu foarte des. Nu mai mult de o dată pe lună. Toţi suntem ocupaţi, avem familiile noastre, lucrăm.

– Tu ai fost în arest să vorbeşti cu tatăl tău?
– Nu.

Cum ţi se pare ce a făcut tatăl tău?

„Eu aştept să se termine ancheta, noi nu ştim mai multe detalii decât cele pe care le aveţi şi voi. Când se termină, vedem. Dacă e adevărat ce se spune, tatăl meu nu a distrus doar familiile fetelor, ci a distrus chiar şi familia lui. Şi-a distrus proprii nepoţi. E o altă dramă pe care o trăim, nu ca cea pe care o trăiesc familiile victimelor. 

Dacă tatăl tău e declarat vinovat, ai putea să-l ierţi pentru ce a făcut?

„Eu sunt ortodoxă şi cred în Dumnezeu. Trebuie să-l ierte Dumnezeu! El trebuie să răspundă pentru ceea ce a făcut. 

Tu suferi acum sau nu te interesează ce se întâmplă?
„Nu sare nimeni în sus de bucurie. Eu am fost crescută de bunicii mei. De ce? Pentru că părinţii mei lucrau.

Din ce îţi aminteşti, tatăl tău a avut legături cu poliţia? Nu. Doar se salutau sau veneau cu maşina pentru că el avea atelier.

Tu ai copii? Nu.

De când a fost arestat tatăl meu, eu nu m-am ascuns. Am lucrat, am o firmă de care trebuie să am grijă.