Doisprezece deţinuţi, membri Al-Qaida, au evadat dintr-o închisoare din Yemen

Doisprezece deţinuţi aparţinând reţelei Al-Qaida au evadat din închisoarea centrală a oraşului Aden (sudul Yemenului), a declarat luni pentru AFP un responsabil al serviciilor de securitate.
Romania TV
12 dec. 2011, 11:03
Doisprezece deţinuţi, membri Al-Qaida, au evadat dintr-o închisoare din Yemen

Un număr total de 14 deţinuţi au evadat din închisoarea situată în cartierul Al-Mansoura prin intermediul unui tunel săpat, lung de şase metri, a precizat responsabilul, care a optat pentru anonimat.

‘Doisprezece deţinuţi Al-Qaida fac parte din grupul care a evadat’, a mai afirmat sursa, potrivit Agerpres.

Unii dintre cei 12 deţinuţi fuseseră arestaţi pentru jefuirea unei bănci din Aden în 2009, iar alţii pentru asasinarea unor ofiţeri ai serviciilor de securitate din oraş.

Această evadare în grup survine în contextul în care reţeaua teroristă îşi extinde influenţa în sudul Yemenului, contribuind la instabilitatea care decurge din slăbirea puterii centrale.

Un guvern de uniune naţională şi-a început mandatul sâmbătă, cu misiunea de a gestiona o dificilă tranziţie în Yemen, unde armata este divizată, Al-Qaida este bine implantată, iar economia se află în dificultate după mai mult de zece luni de contestare a preşedintelui yemenit Ali Abdallah Saleh.

DailyBusiness
În aprilie, autostrada A0 Sud va fi gata! Drumul de la Pitești la Constanța, ca în Occident!
Spynews
Imagini exclusive de la ceremonia de decorare a lui Gheorghe Hagi cu cea mai înaltă distincție a statului român. Ce invitați de seamă participă / VIDEO
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Zodiile care intră sub grație divină până în aprilie 2025. Zile de belșug pentru 4 nativi
Capital.ro
EL îi va lua locul lui Călin Georgescu. Anunț oficial de candidatură: Sunt singurul român care...
Playtech.ro
Ce să pui la rădăcina bujorilor ca să înflorească spectaculos. Trucuri pentru flori bogate și sănătoase
DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Adevarul
Meseria viitorului pentru românii fără studii superioare. „Unii se bucură de un program lejer, pentru alții este un coșmar”
wowbiz.ro
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Spynews
Alex Bodi iubește din nou! După despărțirea de Ema Uta, o altă domnișoară i-a furat inima / FOTO
Spynews
Plăcinte leneșe din ovăz, mere și caise uscate. Rețeta simplă și rapidă
Evz.ro
Românii care nu au acces la bancomate. Anunțul BNR
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Banii oferiți între rude vor fi verificați de ANAF! Se vor impozita cu 70% cadourile, dacă nu se știe proveniența banilor
Cancan.ro
Simona Halep, prinsă într-un triunghi amoros! Dorin Mateiu are iubită. Cine este Luciana și cu ce se ocupă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare actor. A murit singur și cu un mare regret. Rămâne veșnic în inimile românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Candidat-surpriză la alegerile prezidențiale. A pus umărul la anularea turului I de către CCR în 2024!
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
Un nou candidat s-a înscris în cursă pentru suveraniști! Vreau să văd dacă voi fi lăsat să candidez
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce rămâne după Călin Georgescu? O țară pârjolită de ură