Sylvia Miles a murit miercuri, într-o ambulanţă care o transporta la spital, după ce s-a plâns că nu se simte bine, a declarat prietenul său, specialist în relaţii publice în domeniul modei, Mauricio Padilha.
Sylvia Miles era actriţă de mulţi ani, dar nu era cunoscută când a jucat în lungmetrajul din 1969 „Midnight Cowboy”, de John Schlesinger, care i-a adus prima nominalizare la Oscar.
În 1975, rolul din „Farewell, My Lovely”, cu Robert Mitchum în rolul detectivului Philip Marlowe, i-a adus a doua nominalizare la premiile Academiei de film americane.
Ambele roluri au fost de mici dimensiuni.
Născută la New York, actriţa a devenit cunoscută în producţii de teatru Off-Broadway, începând din anii 1950.
Printre filmele în care a jucat se numără cel produs de Andy Warhol „Heat” (1972), de Paul Morrissey, „Wall Street” (1987) şi continuarea din 2010 „Wall Street: Money Never Sleeps”, ambele de Oliver Stone, precum şi „Crossing Delancey” (1988).
A jucat şi în producţii de televiziune, precum „Miami Vice”, „One Life to Live” şi „Sex and the City”.