„Primarul Municipiului Iași, domnul Mihai Chirica, își exprimă profundul regret la aflarea veștii încetării din viață a domnului Constantin Neculau, fost consilier local și viceprimar al municipiului Iași (2004 – 2008). Pe parcursul întregii sale activități administrative, Constantin Neculau a contribuit substanțial la elaborarea și concretizarea a numeroase proiecte cu efecte benefice pentru comunitatea ieșeană. Dumnezeu să îl odihnească în pace și lumină. Sincere condoleanțe familiei îndoliate!”, a transmis edilul Mihai Chirica.
În 2011, Neculau a suferit un accident vascular cerebral. În ultimii ani el se retrăsese din viața publică din cauza problemelor de sănătate pe care le avea.
Constantin Neculau a fost membru PRM și, ulterior, PSD. El a fost viceprimar în perioada 2004 – 2008, și a avut mai multe mandat de consilier local.