Doliu în politică: A mai murit un fost preşedinte. Va fi înmormântat la Monumentul Eroilor

Fostul preşedinte al Zimbabwe Robert Mugabe va fi înmormântat la monumentul eroilor, National Heroes Acre, din Harare în ''aproximativ 30 de zile'', a declarat purtătorul de cuvânt al familiei Mugabe, Leo Mugabe, după ce anterior afirmase că înmormântarea va avea loc duminică, relatează Reuters.
Romania TV
13 sept. 2019, 20:07
Doliu în politică: A mai murit un fost preşedinte. Va fi înmormântat la Monumentul Eroilor

”Guvernul şi liderii politici au mers la Heroes Acre, unde va fi înmormântat preşedintele Mugabe, şi ar dura aproximativ 30 de zile până la pregătirea locului respectiv”, a afirmat Leo Mugabe.

”Aşa că asta înseamnă că înmormântarea va avea loc după acest interval”, a menţionat sursa citată.

Mugabe, care a condus Zimbabwe timp de 37 de ani, până când a fost destituit de propria armată în noiembrie 2017, a încetat din viaţă săptămâna trecută într-un spital din Singapore la vârsta de 95 de ani, informează Agerpres.

Rudele lui Robert Mugabe au acceptat în cele din urmă ca fostul preşedinte al Zimbabwe să fie îngropat la „Câmpul Eroilor”, un monument naţional din capitala Harare, aşa cum îşi dorea guvernul, a anunţat vineri un purtător de cuvânt al familiei, notează AFP.

Corpul său neînsufleţit a fost repatriat miercuri la Harare cu mare pompă, pentru o serie de ceremonii de omagiere, între care şi funeralii naţionale prevăzute sâmbătă pe uriaşul stadion naţional al sporturilor din capitală, în prezenţa a numeroşi şefi de stat africani.

DailyBusiness
PSD pregătește reorganizarea teritorială a României. Ce schimbări majore vin pe cale legislativă
Spynews
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
Bzi.ro
Cum arată Lidia Buble în costum de baie, la 31 de ani! Și-a etalat silueta de model într-un costum minuscul – FOTO
Fanatik.ro
Superalimentul care este „o adevărată pastilă de sănătate”. Deși are proprietăți antioxidante și antiinflamatorii, protejează inima și ajută la slăbit, mulți români evită să-l consume
Capital.ro
Salvarea lui Călin Georgescu. Elena Udrea aruncă bomba
Playtech.ro
Detalii bombă despre viața Monicăi Gabor în America. Cum se comportă Mr.Pink cu ea
DailyBusiness
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
wowbiz.ro
Cătălin Botezatu a văzut cum este tratată Monica Gabor de Mr Pink și acum rupe tăcerea
Spynews
Cât costă un preparat ”to go” în Poiana Brașov. Turiștii au rămas fără cuvinte când au văzut prețul unui hotdog
Spynews
Cum cureți corect o geacă umplută cu puf. Ce să faci înainte să o bagi în mașina de spălat
Evz.ro
Angela Gheorghiu, cină cu Principele Nicolae. ”Mița Biciclista” i-a găzduit
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Ion a murit în Italia, fără ca familia să știe. Anunțul disperat, postat pe o rețea socială pentru repatrierea lui: „Nu știm cum să dăm de familia lui”
Cancan.ro
Ce s-a descoperit pe cadavrul femeii ucise din Bragadiru. Medicii legiști au examinat trupul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Marea actriță a României a murit. A fost o legendă a teatrului. S-a înălțat la ceruri. Drum lin printre stele!
StirileBZI
Se înlocuiesc permisele de conducere vechi! Ordinul de la UE este pentru toate țările!
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
"L-am văzut!" - Dezvăluiri cutremurătoare despre Yanis, băiețelul sfâșiat de câini la Craiova
substantial.ro
Imagini de la furtul macabru: trei picioare de om amputate furate de la Spitalul Cantacuzino
MediaFlux
TRAIAN BĂSESCU, BOLNAV! Mâna îi TREMURĂ INCONTROLABIL VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Luna decisivă. Sunt așteptate ofertele pentru două autostrăzi cu impact major în România. Investițiile depășesc 5 miliarde de euro!