Doliu în politică. Primarul a făcut stop cardiac la spital

Primarul unei comune bănăţene s-a stins din viaţă la Spitalul Judeţean din Timişoara, după ce a intrat în stop cardio respirator.
Filip Stan
24 mart. 2014, 10:29
Doliu în politică. Primarul a făcut stop cardiac la spital

Medicii nu au mai putut face nimic pentru edilul-şef al comunei Obreja, Petru Pop, care era internat de aproape o lună de zile pe secţia ATI a spitalului, din cauza unor probleme pulmonare. Starea de sănătate a acestuia a început să se agraveze în urmă cu două zile, când au apărut complicaţiile cardiace.

Doctorii au încercat să-l resusciteze timp de o oră, însă fără rezultat. „Pe parcursul celor 30 de zile, atât cât a stat internat pe secţia de ATI a spitalului Judeţean din Timişoara acesta a beneficiat şi de cel mai performant aparat din unitatea medicală, plămânul artificial cu ajutorul căruia edilul a ieşit din comă. Deşi cauzele decesului sunt clare familia va decide dacă i se va efectua şi o autopsie. Dacă nu se recurge la acest procedeu, trupul neînsufleţit va fi ridicat mâine de la morga spitalului, a precizat Dan Ilincariu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean din Timişoara, pentru Radio Reşiţa.

Petru Pop a fost primar al comunei Obreja din judeţul Caraş-Severin timp de 14 ani şi era şi preşedinte al organizaţiei PNL din localitate.

DailyBusiness
ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024. Prezența la urne a depășit 37%. Românii se mobilizează
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Scandal monstru la o secție de votare din București
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul soțului
DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ingredientul vechi de 4.000 de ani. Azi îl cumperi cu aditivi și conservanți. Cum îl prepari acasă
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
substantial.ro
Guvernul israelian a numit un nou ambasador în SUA
MediaFlux
A MURIT în SECȚIA DE VOTARE! ȘOC total la ALEGERI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy