Doliu în PSD. Fost parlamentar și prefect de Gorj a murit în timp ce aștepta o operație

Este doliu în Partidul Social Democrat. Ion Florescu, fost prefect de Gorj în 2009, fost senator și fost deputat,s-a stins din viață astăzi în timp ce era internat într-un spital din Brașov.
Alina Costache
20 ian. 2021, 18:16
Doliu în PSD. Fost parlamentar și prefect de Gorj a murit în timp ce aștepta o operație

Doliu în PSD. Politicianul era cunoscut pentru problemele cardiace pe care le avea și mai mult decât atât, se afla internat în spital pentru o intervenție chirurgicală pe cord.

Doliu în PSD. Fost parlamentar și prefect de Gorj s-a stins din viață

Ion Florescu a murit înainte să facă operația. Colegii de partid din PSD Gorj regretă trecerea în neființă a lui Ion Florescu, chiar dacă acesta s-a retras de ani buni de pe scena politică. Ion Florescu ar fi împlinit în martie 71 de ani.

„Astăzi a plecat dintre noi, Ion Florescu. Începând de azi suntem lipsiţi de sfaturile bune, de zâmbetul său care ne dădea încredere că putem birui, pentru dreptate şi pentru adevăr. Îi voi mulţumi toată viaţa pentru tot ceea ce a făcut pentru mine şi pentru toţi care i-au fost alături. Ion Florescu a făcut ca lumea să fie mai bună. Dumnezeu să vă odihnească în pace, domnule Florescu!“, a transmis Adrian Tudor, preşedintele Partidului Verde din Gorj şi fost vicepresedinte al PSD Târgu Jiu.

Ion Florescu a preşedintele Uniunii Judeţene a Sindicatelor Libere Gorj, între anii 1990-1995, după care, timp de un an, a ocupat funcţia de subprefect al judeţului Gorj. Între 1996-2000, Ion Florescu a fost director Direcţia Administraţie Publică Locală a C.J. Gorj.

Ion Florescu a fost ales deputat în legislatura 2000-2004 pe listele PDSR, care a devenit PSD în iunie 2001. În legislatura 2004-2008, a fost ales senator pe listele partidului PSD. În martie 2009, Ion Florescu a fost numit prefect de Gorj.

PSD l-a pierdut săptămâna trecută și pe Dumitru Florea, tatăl procurorului Adina Florea. Acesta a fost consilier judeţean din partea PSD Constanţa, a murit joi, 14 ianuarie. Acesta avea 79 de ani.

Citește și: Doliu în Partidul Social Democrat, unul dintre cei mai tineri primari a murit. Sute de mesaje de condoleanţe. Localnicii au deplâns pierderea edilului
 

DailyBusiness
Sprijin internațional puternic pentru justiția din România. Ambasadele Occidentale transmit mesaje clare de încredere în țara noastră
Spynews
Top 3 zodii cu cel mai bun suflet! Trebuie să le ai în jurul tău în 2025
Bzi.ro
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Alex Velea: „Au nenorocit-o psihic pe Antonia!“
Fanatik.ro
Aeroportul ”fantomă” care nu are nici avioane și nici pasageri. Construcția sa a costat peste 200 de milioane de euro
Capital.ro
Călin Georgescu, în culmea fericirii. Veste uriașă pentru românii care l-au votat
Playtech.ro
Micul ban din 1999 care costă aproape 20.000 de lei acum. Moneda românească era în orice buzunar
DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Adevarul
Trump a vrut să anuleze vizita lui Zelenski în SUA, dar Macron l-a convins să-l primească
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Cheeseburger cu bacon și maioneză de casă, după rețeta lui chef Horia Manea. Preparatul pe care trebuie să-l încerci
Spynews
Ce program are Irina Fodor la Asia Express. Răzvan Fodor, detalii importante despre competiție: „Când o sun, e deja în cursă”
Evz.ro
Oameni celebri, dar și din politică, dependenți de vrăjitoare. Oana Zăvoranu aruncă bomba
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
kanald.ro
Cutremur astăzi în România! Ce magnitudine a înregistrat seismul și în ce zonă s-a produs
Cancan.ro
BREAKING | Un mare sportiv al României, internat în stare critică la Spitalul Universitar! „Să ne rugăm pentru sănătatea lui”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu. Băsescu a detonat bomba finală: Nu poți să-i interzici
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Iubita fotbalistului, pusă pe site-urile de escorte. A avut relații doar cu milionari celebri
stirilekanald.ro
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
Donald Trump Minimalizează Afirmația privind Dictatura lui Zelenski
MediaFlux
Energia electrică se scumpește cu 60%. Hidroelectrica a făcut anunțul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cazul penal al lui Călin Georgescu – analiză detaliată