Doliu mare în cadrul Bisericii Ortodoxe din România, chiar în Săptămâna Mare. Dumnezeu să-l odihnească!

Doliu în Biserica Ortodoxă Română: Grupul Tronos este îndurerat de plecarea la ceruri a bunului Părinte George Bota
Filip Stan
20 apr. 2022, 14:28
Doliu mare în cadrul Bisericii Ortodoxe din România, chiar în Săptămâna Mare. Dumnezeu să-l odihnească!

Doliu în Biserica Ortodoxă Română! Arhidiaconul Mihai Bucă anunță trecerea la Cele Veșnice a Părintelui George Bota, membru al Grupului Tronos al Patriarhiei Române.

„Grupul Tronos este îndurerat de plecarea la ceruri a bunului Părinte George Bota, distins membru al corului. În Miercurea Mare, într-o zi în care mergem spre Cluj pentru a-i comemora pe veteranii neamului intr-un concert, nădăjduim și la rugăciunile Părintelui nostru veteran, în ceruri”, anunță Arhidiaconul Mihail Bucă.

Doliu în Biserica Ortodoxă Română! Arhimandritul Nicodim Dimulescu, naşul de călugărie al ÎPS Teodosie, a murit la 87 de ani
Arhidiaconul Mihail Bucă, fondatorul și dirijorul Grupului Psaltic ”Tronos”, este cel care l-a adus în cor pe părintele Bota. În drum spre Cluj-Napoca, unde ”Tronos” va susține un concert, părintele Bucă a găsit puterea să vorbească despre cel care i-a fost prieten.

”L-am cunoscut în 2004, în Muntele Athos. De atunci, am legat o mare prietenie, una care nu poate fi spusă în cuvinte. Am avut în el sprijin mereu, m-a ajutat pe mine și pe familia mea când am trecut prin momente grele. Nu am cuvinte să îmi exprim durerea. Nu am pierdut doar un membru și un preot, am pierdut un prieten, am pierdut un om rar, un tată și soț pentru copiii și soția lui. Noi, familia ”Tronos”, vom fi alături mereu de familia părintelui George Bota. Fiul cel mic al părintelui, Siluan, a făcut un transplant de ficat, iar toată viața va fi sub control medical.

Doliu în teatrul românesc! Unul dintre marii actori români a părăsit scena vieţii
Este o situație la care nu m-am gândit niciodată. Am vorbit, ultima dată, pe 15 aprilie, de ziua lui, ziua în care a împlinit 44 de ani.  Nu aveam idee că va fi ultima noastră conversație. Dumnezeu să îl ierte și să îl așeze în ceata drepților săi.”, a spus, profund îndurerat, părintele Mihail Bucă.

Colindul ”Deschide ușa, creștine” a devenit cunoscut în interpretarea părintelui George Bota, el sute de mii de vizualizări în mediul online.

DailyBusiness
Categoria de români care poate primi ajutor de 200.000 de euro din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Cum comunică Ozana Barabancea cu părinții ei decedați. Ce face jurata Te cunosc de undeva de fiecare dată când merge la mormânt: „Îi bag în ședință”
Bzi.ro
Alexandru Papadopol, acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă! Ce a spus actorul în apărarea sa
Fanatik.ro
Destinație de vacanță perfectă pentru februarie. Este un adevărat paradis tropical, iar temperaturile ajung și la 30 de grade
Capital.ro
Bancnotele de care trebuie să te ferești imediat! Scapă de ele! Avertisment pentru românii care folosesc numerar
Playtech.ro
Dan Negru, reacție tranșantă după retragerea Simonei Halep: “I-aș cere să nu mai spună niciodată suntem o țară...
DailyBusiness
Pensie record în România! Un român încasează peste 108.000 de lei pe lună doar din contributivitate!
Adevarul
Un fost primar la Iașiului, la al doilea dosar penal pentru pornografie infantilă. A fost reținut acum trei ani după ce ar fi agresat trei copile
wowbiz.ro
Mihaela a murit alături de tatăl ei, după ce s-au scufundat cu mașina în râul Olt! Ce a apucat tânăra să facă în ultimele clipe de viață?
Spynews
De ce să nu mai arunci coaja de la fructe și legume. Cum poate fi folosită
Spynews
O influenceriță din România a izbucnit în lacrimi după ce a fost acuzată că a slăbit cu medicamente de diabet și nu mâncând sănătos / VIDEO
Evz.ro
Temperatura din locuință o poți ridica fără să atingi termostatul. Secretul hotelierilor, dezvăluit
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Ultimul mesaj al Mihaelei, înainte să se stingă alături de tatăl ei după ce au plonjat cu mașina în râul Olt: „Ai fi nemuritoare...”
Cancan.ro
Divorț-ȘOC în showbiz! Mădălina Pamfile s-a despărțit de tatăl fetițelor sale + Primele declarații 😲
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu este furios. Se prăbușește totul. A primit refuz imediat și definitiv
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Ea e tânăra care s-a scufundat cu mașina în Olt. Mihaela avea 23 de ani și venise în vacanță la rude
substantial.ro
UEFA ia în considerare eliminarea prelungirilor din Liga Campionilor
MediaFlux
Poți să rămâi FĂRĂ PENSIE. Ce documente trebuie să depui NEAPĂRAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bugetul CNAS pentru 2025 acoperă doar 10 luni de medicamente compensate: sănătatea românilor în mare pericol