Salutând un ”membru excepţional al Partidului Comunist Chinez” (PCC), care s-a ”arătat mereu loial”, agenţia oficială chineză de presă China Nouă i-a adus un omagiu apăsat unui ”remarcabil revoluţionar proletar”.
Li Peng a murit luni, la ora locală 23.15 (18.15, ora României), ”în urma unei boli al cărei tratament s-a dovedit ineficient”, scrie presa de stat, fără să facă alte precizări.
La 20 mai 1989, Li Peng, care se se afla la conducerea Guvernului chinez abia de un an de zile, intra în istorie proclamând legea marţială.
Două săptămâni mai târziu, în noaptea de 3 spre 4 iunie, armmata punea capăt – cu armele – mişcării studenţeşti care reclama democraţia, de o lună şi jumătate, în Piaţa Tiananmen, omorând sute sau mii de oameni.
Hotărârea de a recurge la forţă a fost o hotărâre colectivă, însă Li Peng nu avea să scape vreodată de eticheta de ”călăul Beijingului”. Ea avea să-l urmărească până la sfârşitul cariereii sale politice oficale, în 2003, iar vizitele sale în străinătate provocau manifestaţii, ca la Paris, în 1996.
Acest bărbat care purta ochelari a rămas, cu toate acestea, nu mai puţin de 15 ani, membru parmanent al Biroului Politic al PCC, instanţa de conducere a ţării, şi a ocupat în anii ’90 rangul de numărul doi, imediat după Jiang Zemin.
După plecarea de la şefia Guvernului, în 1998, el avea să fie preşedintele Parlamentului chinez până în 2003.
Originea acestei excepţionale longevităţi politice se află, poate, în tinereţea sa, pe care şi-a petrecut-o în umbra celui mai fin conducător politic pe care l-a avut PCC.
Născut în octombrie 1928, într-o familie originară din Sichuan (sud-vest), Li Peng este adoptat, la vârsta de trei ani, de către liderul comunist Zhou Enlai, viitorul premier al Republicii Populare, după moartea tatălui său ca ”martir al Revoluţiei”.
El devine membru al PCC la vârsta de 17 ani şi pleacă la Moscova în 1948, unde îşi face studiile de inginer în hidroelectricitate. După şapte ani de absenţă, el se întoarce în China, pentru a lucra în sectorul energetic.
El avea să fie, mai târziu, părintele Barajului Celor Trei Defileuri de pe Yangtze, cel mai mare din lume la momentul dării acestuia în folosinţă, în 2009.
În timpul zbuciumatei Revoluţii Culturale (1968-1976), influenţa familiei sale adoptive îl ajută să nu ajungă pe mâna Gărzilor Roşii. Anul 1979 marchează începutul ascensiunii în ierarhia partidului unic şi Guvernului – el devine ministrul Energiei Electrice, apoi premier, în 1987.
În faţa manifestaţiilor studenţeşti din 1989, acest conservator promovează fermitatea, alături de numărul unu Deng Xiaoping.
Cu două zile înainte de proclamarea legii marţiale, Li Peng îi primeşte pe liderii studenţilor, care-i întrerup luarea de cuvânt, într-o scenă suprarealistă, în direct, la televiziune. Decizia de a pune capăt prin forţă era deja luată.
”El a întreprins măsuri decisive pentru a opri dezordinea şi a potoli tulburările contra-revoluţionare”, scrie marţi China Nouă.
”El a stabilizat situaţia internă şi a jucat un rol important în această luptăpentru viitorul partidului şi ţării”, apreciază agenţia, preluând astfel punctul de vedere al PCC, potrivit căruia stabilitatea era indispensabilă dezvoltării economice.