În urmă cu puţin timp joi, el fusese internat la terapie intensivă la spitalul militar din Tunis. Fiul preşedintelui, Hafedh Caid Essebsi, de asemenea lider al partidului la putere Nidaa Tounes, anunţase că acesta ”se află la terapie intensivă la spitalul militar din Tunis şi lucrurile nu merg bine”.
La sfârşitul lunii iunie, preşedintele tunisian a mai fost spitalizat ca urmare a unei afecţiuni grave, s-a anunţat atunci. El a fost externat câteva zile mai târziu.
Preşedintele tunisian, cel mai vârstnic şef de stat din lume după regina Elisabeta a II-a, a apărut foarte slăbit într-o înregistrare difuzată luni de preşedinţie cu ocazia unei întrevederi cu ministrul apărării.
Decesul preşedintelui ales în mod democratic, în 2014, survine în ziua în care Tunisia sărbătoreşte proclamarea Republicii în 1957, eveniment care era marcat, de obicei, de un discurs al şefului statului.
Politicieni şi internauţi cereau de câteva săptămâni mai multă transparenţă privind sănătatea preşedintelui, într-un context politic tensionat, în special din cauza absenţei unei instanţe constituţionale care să gestioneze golul de putere. Partidele aflate la guvernare au refuzat în mod repetat înfiinţarea acestei instituţii cruciale.
Tunisia este singura ţară marcată de protestele Primăverii arabe din 2011 care continuă pe calea democratizării.