Dominique Strauss-Kahn, achitat de justiţia franceză de acuzaţiile de proxenetism

Justiția franceză l-a achitat vineri pe fostul director general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Dominique Strauss-Kahn (DSK), în procesul în care era acuzat de proxenetism cu circumstanțe agravante, legate de participarea sa la petreceri cu prostituate organizate în Franța și la Washington, relatează AFP.
Alina Costache
12 iun. 2015, 12:33
Dominique Strauss-Kahn, achitat de justiţia franceză de acuzaţiile de proxenetism

Fostul politician vedetă al stângii franceze, o vreme favorit la alegerile prezidențiale din 2012, a asistat impasibil la citirea verdictului, în fața tribunalului corecțional din Lille (nord). Decizia de vineri marchează epilogul unei serii de scandaluri sexuale în care a fost implicat DSK și care i-au pus capăt carierei politice.

Fostul director general al FMI (66 de ani) și-a recunoscut participarea la petreceri, dar a negat că ar fi știut că unele dintre partenerele sale erau prostituate, potrivit Agerpres.

La finalul audierilor, procurorul a cerut el însuși achitarea ‘pur și simplu’ din lipsă de probe față de acuzația că DSK ar fi fost instigatorul unor petreceri cu prostituate. În dreptul francez, incitarea sau favorizarea la recurgerea la prostituate este considerată proxenetism și este pasibilă de o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare. În schimb, a fi simplu client nu este penalizat.

În același proces, justiția a decis și achitarea unui patron de case de toleranță din Belgia, supranumit Dodo la Saumure, și a partenerei acestuia, Béatrice Legrain.

Dominique Alderweireld (Dodo la Saumure) era suspectat că a trimis din Belgia prostituate în regiunea Lille, la Paris și în SUA. El era singurul inculpat în așa-zisul proces Carlton (după numele hotelului din Lille unde s-au petrecut evenimentele) împotriva căruia procurorii au cerut închisoare cu executare (doi ani, dintre care unul cu suspendate) și o amendă de 10.000 de euro.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Regulă pentru pensionarii cu permis de conducere. Seniorii de peste 65 de ani trebuie să aleagă
Playtech.ro
Klaus Iohannis, generos înainte de alegerile prezidenţiale. Gestul făcut de fostul preşedinte faţă de un bătrân, pe stradă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Piramida de la Pitești, locul enigmatic al experimentelor neconvenționale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Noi beneficii la pensionare. Anunț al șefului Casei de Pensii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre