Război rece: Donald Trump anunţă retragerea Statelor Unite din Tratatul INF

Statele Unite vor suspenda începând de sâmbătă obligaţiile asumate în cadrul Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF), semnat cu Rusia, a anunţat vineri secretarul de Stat, Mike Pompeo.
Filip Stan
01 feb. 2019, 13:58
Război rece: Donald Trump anunţă retragerea Statelor Unite din Tratatul INF

Retragerea americană era aşteptată de mai multe luni. Ea are loc în urma unui diferend care durează de ani de zile – nesoluţionat – cu privire la respectarea de către Rusia a acestui document, care interzice o întreagă clasă de rachete de croazieră terestre, cu o rază de acţiune între 500 şi 5.500 de kilometri.

Rusia respinge aceste acuzaţii cu privire la încălcarea tratatului.

Statele Unite îşi vor suspenda obligaţiile prevăzute de Tratatul INF sâmbătă, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, la Departamentul de Stat, şeful diplomaţiei americane,

Dacă Rusia nu revine la respectarea tratatului, acesta „se va încheia”.

Oficiali americani şi-au exprimat, de asemenea, îngrijorarea că China, care nu face parte din Tratatul INF, dezvoltă numeroase rachete nucleare în Asia, pe care Statele Unite nule pot contracara, din cauza obligaţiilor pe care şi le-a asumat prin acest document.

Acest tratat americano-rus se află în centrul controlului armamentului superputerilor după Războiul Rece, iar renunţarea la el ar lansa o nouă cursă a înarmării nucleare, avertizează unii analişti.

 

UE se pregăteşte de o perioadă de incertitudine în domeniul securităţii înaintea expirării ultimatumului dat de SUA şi NATO Rusiei cu privire la Tratatul INF

Uniunea Europeană (UE) se pregătea vineri să intre într-o perioadă de incertitudine în domeniul securităţii, în contextul deciziei Statelor Unite de a se retrage din Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) din 1987, care acuză Moscova de încălcarea acordului, relatează AFP.

”Tratatul INF a fost încălcat de Rusia, iar îndemnurile lansate în ultimele 60 de zile în vederea unei transparenţe mai mari şi mai multor informaţii nu au condus nicăieri”, a deplâns vineri şeful diplomaţiei germane Heiko Maas la Bucureşti, unde participă de joi la o reuniune informală cu omologii săi din UE.

Heiko Maas a făcut naveta între Moscova şi Washington în ultimele săptămâni, într-o încercare de a salva tratatul care interzice rachete terestre cu o rază ”intermediară” de acţiune cuprinsă între 500 şi 5.500 de kilometri.

Subiectul s-a impus la reuniunea de la Bucureşti, în contextul în care ultimatumul dat Rusiei de Statele Unite şi NATO pentru a renunţa la noul său sistem de rachetă, dezvoltat potrivit Occidentului prin încălcarea tratatului, expiră sâmbătă.

Însă secretarul de Stat american Mike Pompeo urmează să anunţe retragerea Statelor Unite încă de vineri, potrivit unor informaţii obţinute de către minştrii europeni.

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a subliniat, la Bucureşti, că decizia americană marchează începutul unui proces.

”Începând de la 2 februarie, americanii vor lansa procedura de retragere, iar asta va dura şase luni, ceea ce oferă încă o oportunitate Rusiei să se conformeze obligaţiilor pe care le are”, a declarat el.

RETRAGERE ”IRESPONSABILĂ”

Rusia a avertizat vineri Statele Unite împotriva unei retrageri ”extrem de iresponsabile” din Tratatul INF, cu o zi înainte de expirarea ultimatumului dat de Washington Moscovei.

Pompeo urmează să se exprime vineri pe tema viitorului acestui tratat de dezarmare nucleară care datează de pe vremea Războiului Rece, pe care cele două puteri se acuză reciproc că-l încalcă şi pe care Statele Unite ameninţă să-l părăsească.

”Noi considerăm că acest tratat este necesar. Este în interesul securităţii noastre, a securităţii europene. Ar fi extrem de iresponsabil să fie subminat prin acţiuni unilaterale”, a avertizat adjunctul ministrului rus de Externe Serghei Riabkov, potrivit unor declaraţii citate la televiziune.

Un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunţat că Rusia se aşteaptă să primească încă de vineri ”o notificare din partea Statelor Unite” cu privire la soarta acestui tratat.

”Reticenţa americanilor de a ne auzi argumentele şi de a purta egocieri pe fond cu Rusia pare să  arate că decizia de a rupe tratatul a fost deja luată în urmă cu mult timp la Washington”, a declarat Peskov.

”Este foarte probabil ca această decizie să înceapă să fie pusă în aplicare în zilele următoare”, a adăugat el.

Statele Unite reproşează Rusiei că a dezvoltat o rachetă – Novator 9M729 – capabilă să fie dotată cu o ogivă nucleară şi care ar avea, potrivit Washingtonului şi NATO, o rază de acţiune de peste 500 de kilometri şi ar încălca, astfel, tratatul.

Statele Unite şi NATO au dat Rusiei termen 60 de zile, până la 2 februarie, să renunţe la racheta care încalcă, afirmă ele, Tratatul INF.


DailyBusiness
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
Spynews
Ce surpriză de mii de euro vrea să îi facă Dorian Popa iubitei sale. A recunoscut ca și-a refăcut viața
Bzi.ro
Ce dramă a trăit Andi Moisescu! De ce nu l-a crescut mama sa în primii ani de viață
Fanatik.ro
De sâmbătă, 1 martie, de la ora 8, patru zodii redescoperă fericirea. Se întâmplă lucruri fabuloase în viețile lor
Capital.ro
Lovitură pentru românii cu mașini mai vechi de 10 ani. Vor plăti chiar și peste 9.000 de lei
Playtech.ro
Planta sfântă pe care este bine să o ai în casă toată luna martie. Atrage norocul și prosperitatea
DailyBusiness
Cele mai scumpe căpșuni din București. „Ofertele” de 1 Martie depășesc orice imaginație: 3 căpșuni – mărțișoare au ajuns să coste peste o sută de lei
Adevarul
Presa maghiară, alarmată de declarațiile lui Călin Georgescu: „Promovează deschis ideile Gărzii de Fier antisemite și antimaghiare”
wowbiz.ro
Marcel Ciolacu, anunțul momentului despre creșterea pensiilor în 2025: „În iunie-iulie putem...”
Spynews
Bella Santiago se pregătește de operație. Cântăreața s-a accidentat la schi, în timpul vacanței: „E urgent”
Spynews
Imaginile durerii, la priveghiul lui Paul Fantezie. Florin Salam devastat, Liviu Puștiu cântă printre suspine / FOTO
Evz.ro
O semnătură care devine obligatorie în România. Legea intră în vigoare la 1 martie
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume, o nouă apariție spectaculoasă
kanald.ro
De luni, elevii din Republica Moldova intră în vacanța de primăvară! Când vor reveni copiii la ore
Cancan.ro
Ultimele minute din viața fotbalistului Luca Manolache. I s-a făcut rău, s-a dus la baie și a început să…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Procurorii au ridicat cortina: Lovitură de stat!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
stirilekanald.ro
Tatiana a murit carbonizată în tragedia din Copșa Mică. Avea 56 de ani și mergea la muncă atunci când a ajuns sub roțile microbuzului în flăcări
Francis Ford Coppola, încântat de premiul Razzie pentru Cel mai prost regizor
MediaFlux
Recalcularea pensiilor 2025. Peste 1 milion de români vor primi mai mulți bani
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Arsenalul invincibil al României: armele noastre secrete, imposibil de contracarat!