Donald Trump îl va avea pe cel mai periculos contracandidat la alegerile prezidenţiale din 2010

Fostul vicepreşedinte american Joe Biden, în prezent cel mai bine cotat candidat democrat înscris în cursa pentru prezidenţialele din 2020, a dezvăluit un plan de reformă a sistemului de asigurări medicale cu o valoare estimată de 750 miliarde de dolari, bani care ar fi obţinuţi în parte din creşterea taxelor pentru cei mai bogaţi americani, relatează luni Reuters şi dpa, potrivit agerpres.ro.
Filip Stan
15 iul. 2019, 17:41
Donald Trump îl va avea pe cel mai periculos contracandidat la alegerile prezidenţiale din 2010

Campania lui Biden a oferit presei din SUA un rezumat al acestui plan, înainte de prezentarea sa oficială luni. Proiectul lui Biden, care a fost vicepreşedintele lui Barack Obama timp de opt ani, are la bază planul emblematic al acestuia pentru sistemul medical american, Affordable Care Act, cunoscut ca Obamacare, pe care actualul preşedinte republican Donald Trump a încercat fără succes să-l abroge, angajându-se însă că va face acest lucru dacă va fi reales anul viitor.

Planul fostului vicepreşedinte democrat nu îmbrăţişează abordarea „Medicare for All” (Asistenţă medicală pentru toţi) favorizată de unii din rivalii săi la nominalizarea pentru prezidenţiale, dar dispune şi de o opţiune publică în baza căreia americanii se pot înscrie într-un sistem de sănătate subvenţionat de guvern, care ar coexista cu asigurările private.

Planul ar permite înscrierea în sistemul subvenţionat a unui număr mai mare de americani din clasa medie şi medie-superioară, ridicând actualul plafon de venituri pentru potenţialii beneficiari şi scăzând totodată suma maximă pe care familiile o pot cheltui pe asigurările de sănătate de la 9,86% din venituri la 8,5%. Proiectul lui Biden estimează că o familie formată din 4 persoane, cu un venit de 110.000 de dolari pe an, ar economisi în medie 750 de dolari pe lună din costurile de asigurare.

Se are în vedere de asemenea extinderea acoperirii gratuite la 4,9 milioane de americani săraci din 14 state care nu au fost cuprinşi în programul Medicaid, destinat adulţilor cu venituri scăzute, în condiţiile în care câteva state predominant conservatoare se opun în prezent extinderii acestui program, ceea ce a făcut ca milioane de locuitori fără posibilităţi din Texas, Florida şi alte state să fie lăsaţi fără asigurări medicale. Planul Biden prevede practic ocolirea unei decizii a Curţii Supreme a SUA conform căreia guvernul federal nu le poate cere statelor extinderea Medicaid.

Proiectul ar mai permite, între altele, negocierea directă cu companiile farmaceutice pentru a asigura preţuri mai mici pentru vârstnici, un alt aspect interzis în momentul de faţă. Administraţia Trump, deşi şi-a propus între priorităţi scăderea preţurilor la medicamente, nu a făcut până în prezent decât paşi minori în această direcţie.

Americanii vor putea totodată, potrivit acestui plan, să cumpere din străinătate medicamente pe bază de reţetă.
Lunile următoare, Joe Biden intenţionează să prezinte şi propuneri legate de alte probleme de sănătate publică, inclusiv cu privire la cancer şi boala Alzheimer.

DailyBusiness
Cum să îți faci propriul detergent de rufe acasă, natural și foarte rezistent
Spynews
Irisha, în lacrimi după despărțirea de iubitul ei, Domenico! Ce se întâmplă cu influencerița / FOTO
Bzi.ro
Lidia Buble, desființată după ce a pozat topless: „Ce o să fie în sufletul părinților tăi?!”
Fanatik.ro
Trei zodii care cunosc fericirea după 1 iunie. Regăsiri, împăcări, noroc la bani și schimbări neașteptate în viața acestor nativi
Capital.ro
S-a aflat secretul lui George Simion și Călin Georgescu. Cine îi conduce pe cei doi: Acolo a primit niște ordine
Playtech.ro
Ce este interzis să faci de Înălțarea Domnului ca să-ți meargă bine tot anul. Greșeala care „alungă norocul”
DailyBusiness
Ce a făcut Irinel Columbeanu cu ultimii bani. Pe ce a cheltuit fostul milionar 600.000 de euro: ”Știam că e ultima sursă, dar nu mi-a păsat”
Adevarul
Ce i-ar fi șoptit Brigitte lui Emmanuel Macron după gestul neașteptat. Dezvăluirile unui expert în citirea pe buze
wowbiz.ro
Întregul film al morții lui Falko, calul campion care s-a prăbușit imediat după ce a câștigat un concurs de tras bușteni! Ce i-ar fi provocat, de fapt, decesul: „L-au mai forțat 10 minute. Când a ajuns în dreptul meu, a căzut”
Spynews
Lucian Viziru nu a vorbit cu fratele lui, Augustin, timp de doi ani. Ce spune actorul despre relația lor
Spynews
Soția lui Sorin Copilul de Aur, mesaj tranșant pentru toate femeile care îl vor pe manelist: „Au tot încercat să ne despartă”. A pus-o la punct din nou și pe presupusa amantă însărcinată
Evz.ro
Cea mai proastă lege pentru șoferi. Vor plăti amenzi la tot pasul
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ion Țiriac, verdict despre operația la sâni a Simonei Halep: „Senzațională decizie”
kanald.ro
Ce se dă de pomană de Înălțarea Domnului, pe 29 mai: Alimentele care nu trebuie să lipsească
Cancan.ro
DIVORȚ-bombă după 30 de ani de căsnicie! Și-a înșelat soția cu o colegă de platou, iar acum va plăti bani grei!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o personalitate marcantă. A fost o legendă a țării. A lăsat în urmă o mare moștenire
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Diana Gureşoaie, de nerecunoscut. Fosta iubită a lui Dodel s-a transformat într-un pachet de muşchi
stirilekanald.ro
Martina, o fată de 14 ani, a fost ucisă cu pietre de fostul iubit! Acesta s-a prefăcut că participă la căutările tinerei dispărute, alături de părinții ei
Cei doi copaci pe care nu ar trebui să îi ai în curte. De ce nu trebuie plantați niciodată lângă casă
MediaFlux
Înălțarea Domnului 2025: Tradiții, superstiții și greșeli de evitat pentru joi, 29 mai
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
O fostă Miss România se întoarce în televiziune cu un nou proiect: Își dorește să fie iar în lumina reflectoarelor