Donald Trump: Îmi iubeam fosta viaţă, să fii preşedinte implică mult mai multă muncă decât fosta mea viaţă

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, se simte ca într-un cocon şi este surprins de cât de greu este să fii preşedinte la Casa Albă, potrivit unui interviu acordat după primele o sută de zile de mandat pentru jurnaliştii Reuters.
Filip Stan
28 apr. 2017, 05:36
Donald Trump: Îmi iubeam fosta viaţă, să fii preşedinte implică mult mai multă muncă decât fosta mea viaţă

”Îmi iubeam fosta viaţă, aveam atât de multe chestii care mergeau pentru mine. Asta implică mult mai multă muncă decât fosta mea viaţă, Credeam că va fi mai uşor”, a declarat preşedintele Statelor Unite.

Donald Trump a renunţat la viaţa sa de afacerist newyorkez şi dezvoltator imobiliar, pentru a fi învestit în poziţia de preşedinte după o campanie extrem de controversată pentru Casa Albă.

La mai bine de cinci luni de la victoria sa în alegerile prezidenţiale şi la o sută de zile de la învestire, miliardarul republican se gândeşte în continuare la alegerile din toamnă, în care a învins-o pe Hillary Clinton. Donald Trump chiar a întrerupt o discuţie despre preşedintele Chinei, Xi Jinping, pentru a da o copie a hărţii electorale din 2016 jurnaliştilor de la Reuters.

”Uite aici, poţi să o păstrezi, asta este harta finală cu numere. E destul de bună, nu-i aşa? Desigur că noi suntem cu roşu”, a spus preşedintele republican de la Biroul Oval.

De asemenea, miliardarul a împărţit cu generozitate hărţi electorale cu toţi cei trei reporteri ai Reuters prezenţi la Casa Albă.

Donald Trump susţine că era obişnuit să nu aibă parte de intimitate în ”vechea sa viaţă”, dar este surprins de cât de puţină intimitate are ca preşedinte al Statelor Unite. Miliardarul republican încearcă în continuare să se obişnuiască cu prezenţa non-stop a agenţilor de la Secret Service.

Chiar eşti în coconul tău mic, pentru că ai o protecţie atât de masivă încât nu poţi să mergi nicăieri”, a mai spus acesta.

Atunci când preşedintele părăşeste Casa Albă, acesta este cel mai probabil într-o limuzină sau într-un SUV.

De asemenea, miliardarul recunoaşte că îi este dor să-şi conducă propria maşină şi regretă că nu poate să facă asta la Casa Albă.

Mi-ar plăcea să conduc. Nu mai pot să conduc”, susţine Donald Trump.

Trump nu a renunţat la multe obiceiuri pe care le avea atunci când îşi conducerea imperiul financiar şi deţinea propria emisiune TV.

El recunoaşte că apelează adeseori la prieteni din exteriorul administraţiei prezidenţiale şi la foşti colegi pentru a primi sfarturi sau încurajări, iar consilierii de rang înalt s-au resemnat deja cu acest comportament din partea lui Donald Trump.

De asemenea, acesta susţine că a ales să nu participe la Dineul Corespondenţilor de la Casa Albă pentru că simte că este tratat incorect de multe organizaţii mass-media din Statele Unite.

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Top 3 zodii cu cel mai bun suflet! Trebuie să le ai în jurul tău în 2025
Bzi.ro
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Alex Velea: „Au nenorocit-o psihic pe Antonia!“
Fanatik.ro
Comuna în care oamenii primesc vouchere de 1.000 de lei dacă reciclează PET-uri. Ce pot cumpăra cu banii primiți
Capital.ro
A murit cel mai mare actor. A fost o legendă, unul dintre cei mai buni actori ai tuturor timpurilor
Playtech.ro
Angajații de la stat care vor da teste scrise pentru a-și păstra jobul. Vor fi evaluați anual
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
De ce avem cele mai mari rate din UE. Capcanele în care cad românii când se împrumută la bănci ANALIZĂ
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Cheeseburger cu bacon și maioneză de casă, după rețeta lui chef Horia Manea. Preparatul pe care trebuie să-l încerci
Spynews
Ce program are Irina Fodor la Asia Express. Răzvan Fodor, detalii importante despre competiție: „Când o sun, e deja în cursă”
Evz.ro
Veste mare pentru români. Scapă de stresul unor facturi
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
kanald.ro
Gene Hackman a murit! A fost găsit fără viață alături de soția sa, Betsy Arakawa, și de câinele lor
Cancan.ro
Tavi Colen și Emma de la ZU s-au căsătorit civil în mare SECRET, după 16 ani de relație!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A venit verdictul pentru Călin Georgescu. Atentat contra siguranței naționale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Iubita fotbalistului, pusă pe site-urile de escorte. A avut relații doar cu milionari celebri
stirilekanald.ro
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
Nicușor Dan critică justiția română după plecarea fraților Tate
MediaFlux
Cresc impozitele pentru locuințe! Cât vom plăti
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este milionarul român de la care Călin Georgescu a cerut 20-35 milioane de dolari și legătura cu Roșia Montană